Părintele Dan Damaschin a scris, după încheierea festivalului INIMO 2026, că în urma evenimentului, peste 16.000 de copii „orfani și sărmani din Moldova și din întreaga țară vor merge la școală cu fruntea sus”, pentru că s-au strâns bani pentru a-i îmbrăca și încălța de școală.

`Când mă uit în urmă, parcă nu-mi vine să cred cât de repede au trecut anii, de la prima ediție și până astăzi”, a scris pe facebook.

Aproape 400 de voluntari

Prima lecție a celor cinci ani ține de tineri, iar preotul o formulează ca pe un răspuns direct la un clișeu.

„Am învățat că tinerii din ziua de azi au un suflet extraordinar de bun (nu sunt deloc pierduți, așa cum mai auzim uneori în jur).”

Anul acesta au fost aproape 400 de voluntari. Damaschin recunoaște, fără să înfrumusețeze nimic, că motivele lor au fost amestecate: „Poate că unii au venit la început cu gândul că vor ajunge în culise să-și vadă artiștii favoriți, iar alții au venit direct din dorința de a face bine.”

Ce a urmat a fost însă același lucru pentru toți: „acești copii au stat ore întregi în soare, au vorbit cu oamenii, au avut o răbdare infinită și au strâns bănuț cu bănuț pentru a îmbrăca alți copii sărmani.”

Cincisprezece kilometri pe zi în spatele scenei

A doua parte a mesajului e despre echipa permanentă — „colegii mei dragi, care pentru mine, la 51 de ani ai mei, sunt tot ca niște copii”, cum îi numește preotul.

Munca a început cu luni înainte și a continuat la ridicarea scenei și la montarea corturilor. Partea grea a fost însă în timpul evenimentului: „În timp ce toată lumea se distra, ei alergau dintr-o parte în alta, făcând și câte 15 kilometri pe zi în spatele scenei pentru a rezolva orice problemă neprevăzută.”

Piciorul rupt al Evgheniei

Cel mai puternic pasaj e despre doi oameni pe care publicul nu i-a văzut niciodată. „Până acum nu v-am spus, însă INIMO este și despre Evghenia și Mihai”, scrie părintele.

Ei sunt cei care merg pe teren, în casele copiilor, filmează materialele care se proiectează apoi pe ecranele festivalului și „stau nopți întregi să monteze fiecare imagine, ca povestea lor să ajungă direct la inimile dumneavoastră”. Fără munca lor, cei 16.176 de copii ar rămâne o cifră.

Anul acesta, Evghenia a lucrat cu piciorul rupt, cu trei fracturi.

„Am rugat-o, m-am milogit de ea să stea acasă să se odihnească, dar nu ai avut cu cine să te înțelegi!”, povestește Damaschin. „Cu tot cu durere, cu piciorul rupt și cu fetița lor minunată după ea, Anastasia, a mers pe teren pentru că a știut că acei copii depind de munca lor.”

Concluzia

Ultima lecție e și cea care dă tonul întregului mesaj.

„Misiunea aceasta de a avea grijă de copiii sărmani ori orfani ai României nu mai este doar a mea”, scrie preotul. „Nu mai este o misiune cu care m-a binecuvântat pe mine Dumnezeu, ci a devenit o misiune pe care o împart zilnic cu sute de oameni minunați.”

În aceeași categorie așază și autoritățile locale și județene, cărora le mulțumește pentru sprijinul acordat la organizare. Iar definiția pe care o dă festivalului le adună pe toate: „Despre asta este INIMO: despre unitate, despre o echipă binecuvântată de Dumnezeu și despre cei 16.176 de copii orfani și sărmani din Moldova și din întreaga țară care vor merge în această toamnă la școală cu fruntea sus, îmbrăcați și încălțați nou, datorită dumneavoastră.”

Dincolo de festival, Asociația „Glasul Vieții” derulează programe de pregătire a copiilor pentru școală, oferă mese calde, sprijină mame singure, construiește locuințe pentru familii vulnerabile și asigură servicii medicale gratuite prin Clinica Veronica. Pentru activitatea sa, părintele Damaschin a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.