[analyse_image type=”featured” src=”https://r3media.ro/wp-content/uploads/2026/08/asociatia-parakletos-e1787560654375.jpghttps://r3media.ro/wp-content/uploads/2026/08/asociatia-parakletos-e1787560654375.jpg”]
Asociația Parakletos a dispărut, oficial. ONG-ul a fost distrus de procesul contra băncilor care oferiseră credite în franci elvețieni
Asociația pentru protecția consumatorilor Parakletos a fost lichidată și radiată din Registrul asociațiilor și fundațiilor, a anunțat fondatorul ei, avocatul și europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea.
Motivul invocat este imposibilitatea de a acoperi cheltuielile de judecată – circa 270.000 de lei, „la valoarea din 2018″ – la care asociația a fost obligată după procesul colectiv intentat unui grup de nouă bănci pentru practici comerciale considerate înșelătoare.
„Ca și în cazul manipulării Robor, și în cazul manipulării cursului de schimb băncile au acționat în cartel. Răspunsul nu putea fi decât un proces colectiv, dar consumatorii, direct afectați de manipulare, nu au aderat la proces”, afirmă Piperea.
„Parakletos a fost lăsată singură, iar cartelul băncilor a fost ca un regiment de panzere.”
Europarlamentarul critică în termeni ironici și soluția instanței: „inteligentul și independentul magistrat din acel proces mi-a trântit procesul și, la intimidare, a obligat Parakletos la maximul cheltuielilor de judecată”.
Potrivit acestuia, o parte din sume a fost acoperită de consumatori care nu erau membri ai asociației, iar „o mare parte” a fost achitată personal de el: „Dar n-a fost suficient. Băncile au tras de executarea silită ani de zile”.
Piperea invocă drept principală reușită a asociației sprijinul acordat ANPC în litigiul cu Raiffeisen Bank: „După 6 ani de procese, în care am pledat personal alături de ANPC și contra a nu mai puțin de 4 echipe de avocați ai băncii, am obținut obligarea băncii la restituirea sumei de 24 de milioane de euro către 9300 de clienți.
Toți și-au luat banii. Vreo 20 (din 9300) mi-au spus «mulțumesc»”.
În final, fondatorul Parakletos susține că „dispariția acestei asociații lasă neocupat un spațiu imens în societatea civilă”, acuzând existența unor ONG-uri finanțate din bani publici care s-ar ocupa de cenzură online, în timp ce „NU există ONG-uri care să lupte pentru drepturile, libertățile și interesele economice ale cetățenilor în calitate de consumatori”.
Protecția consumatorilor este, în opinia sa, „un domeniu uitat azi, tocmai azi, când se instalează sărăcia, foametea, penuria de apă și energie și captivitatea digitală”.
Procesul cu băncile
Acțiunea a fost deschisă la finalul lui 2015 împotriva a nouă bănci și a BNR – ultima fiind scoasă din cauză pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Parakletos a susținut că băncile au încălcat legea practicilor comerciale incorecte vânzând credite în franci elvețieni fără a explica riscul valutar. Asociația a pierdut la fond, în apel și în recurs.
Cheltuielile de judecată nu au fost stabilite doar de Tribunalul București, ci s-au cumulat pe trei paliere: circa 60.000 de lei la tribunal (acoperiți atunci dintr-o campanie de donații), aproximativ 86.000 de lei la Curtea de Apel și circa 122.000 de lei la Înalta Curte – în total, aproape 268.000 de lei.
Dosarul Raiffeisen
Parakletos a formulat intervenție accesorie în favoarea ANPC.
Înalta Curte a confirmat definitiv, în 2022, Ordinul nr. 837/2017 al președintelui ANPC privind modul de calcul al dobânzilor la credite acordate între 2006 și 2009.
Cifrele comunicate atunci de autoritate diferă parțial de cele invocate de Piperea: 9.155 de credite și diferențe de dobândă de circa 19 milioane de euro, respectiv aproximativ 21,7 milioane cu dobânda legală inclusă.
În 2024, ANPC estima că fusese restituit circa 92% din total, banca invocând contracte ai căror titulari nu se prezentaseră.
Acuzația de cartel. Susținerea privind acțiunea concertată a băncilor în manipularea cursului de schimb nu a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească sau printr-o decizie a Consiliului Concurenței.
Drept la replică. Pozițiile băncilor vizate și ale organizațiilor neguvernamentale criticate generic în comunicat nu au fost solicitate până la publicare.
CITEȘTE MAI MULT

[analyse_source url=”https://r3media.ro/asociatia-parakletos-ong-banci-franci-elvetieni/”]