Cum convertim patriotismul național-populist în patriotism european?

Curentele național-populiste și „suveraniste”, tensiunile politice și clivajele pe care le-au creat în societate, erodarea democrației pe care au produs-o sunt parte incontestabilă a peisajului politic și social actual. Și în România, și în alte state din Uniunea Europeană. A le ignora, a le minimaliza efectele și riscurile la adresa democrației nu rezolvă problema, ci o adâncesc. Întrebarea este cum se poate lupta instituțional împotriva lor?

Președintele Nicușor Dan a primit recent un raport intitulat „Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului”, coordonat de Grupul de Reflecție Strategică „România în UE”, condus de consilierul prezidențial pe Afaceri Europene Valentin Naumescu. Un document scris, așadar, nu de Președinția României, ci pentru Președinte, de specialiști independenți de Administrația Prezidențială (13 membri ai grupului, care vin din diplomație, din mediul universitar, din societatea civilă ori din presă).

Sunt voci din societatea civilă care acuză că acest document ar fi preambulul unei asumări de către președintele Nicușor Dan a unui „suveranism soft”. Concluzia principală desprinsă din document este însă alta, și anume că „identitatea națională și cea europeană nu se exclud, ci se pot consolida reciproc”, că viitorul trebuie să fie al unui patriotism european plural.

Ne confruntăm, în mod indubitabil, cu situații de care nu putem face abstracție. Una dintre ele este aceea că, de niște ani, identitatea națională este unul dintre subiectele confiscate de zona populistă, fals autointitulată suveranistă, și folosit de aceasta – prin antagonizarea identității naționale cu spiritul european și crearea artificială de animozități și falii în societate – pentru a-și bifa agenda politică. Agendă care, în foarte multe puncte, este vădit și profund anti-europeană. O altă situație de care nu putem face abstracție este numărul mare de români care percep apartenența la UE drept o limitare a suveranității – 39% este procentul pe care îl indică un recent sondaj INSCOP –, ceea ce validează ideea că tensiunea din societate există, că acest conflict identitar este real, dar că este indus ideologic.

Autorii raportului avertizează, unanim, asupra instrumentalizării populiste a identității naționale prezentată în mod artificial ca fiind incompatibilă cu cea europeană. Responsabilitatea, spun ei, este însă împărțită: „Sunt semnalate deopotrivă derapajele populiste, dar și carențe ale instituțiilor europene: comunicare tehnocrată, exces normativ, netransparență, percepția unui <gigant comercial, pitic strategic>. Se pledează pentru debirocratizare și focalizarea pe marile teme comune”. Factori agravanți în acest tablou sunt platformele digitale, ingerințele externe (mai precis, războiul hibrid dus de Rusia) și regresul democratic.

Autorii studiului vin și cu un set de propuneri referitoare la ceea ce ar trebui să facă România pentru a preveni derivele ultraidentitare. Derive care, spun ei, nu pot fi prevenite prin diminuarea identității naționale, ci prin democratizarea și deschiderea ei: „Combaterea radicalismului și consolidarea poziției europene se susțin reciproc: <România puternică în UE, nu România singură împotriva UE> (…) Provocarea nu este alegerea între identitatea românească și cea europeană — cele două pot evolua împreună. Prevenirea derivelor presupune un stat care produce siguranță, competență și reprezentare și un patriotism democratic care nu are nevoie de «adversari imaginari». Izolarea ultraidentitară se previne prin eliminarea condițiilor care fac radicalismul credibil”.

Viitorul, concluzionează autorii studiului „Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului”, trebuie să aparțină unui patriotism european plural, nu federalismului abstract, nici suveranismului exclusivist, subliniind că nu este o contradicție să te simți profund român și profund european – cele două dimensiuni întărindu-se reciproc.

Rămâne de văzut cât din acest raport va fi transpus în linii de acțiune trasate de șeful statului, în ce mod și în cât timp. Cum va fi transformat patriotismul național-populist în patriotism european? Cum va fi scoasă noțiunea de suveranism din zona peiorativă, antieuropeană în care a fost plasată de discursurile partidelor populiste, radical-naționaliste, fals autointitulate „suveraniste”. Discursul suveranist actual nu are de-a face cu noţiunea de suveranitate aşa cum este ea prevăzută în legea fundamentală – România fiind suverană prin Constituţie. Discursul suveranist – virulent anti-european, extremist – are de-a face cu încercarea de decuplare a statelor de UE, miza finală fiind o încercare de împingere a constructului european spre destrămare din interiorul său. Exact ce, de ani de zile, îşi doreşte şi încurajează, prin propagandă, Rusia sub regimul Putin.

Sunt probleme care există și care, lăsate așa, riscă să erodeze democrația și fundamentul UE. O însănătoșire presupune înainte de toate un diagnostic corect și o acceptare a lui. Pentru a nu oferi, în continuare, muniție nici extremei stângi, nici extremei drepte, care își hrănesc reciproc și discursurile, și ura amenințând să strivească între ele democrația și echilibrul centrului – fie el centru-dreapta ori centru-stânga.

Text publicat în „Puterea a cincea”