[analyse_image type=”featured” src=”https://newss.ro/wp-content/uploads/2026/08/HC-BUZAU-CSA-STEAUA.jpg”]
Un nou succes pentru Handbal Club Buzău, în perioada de pregătire. Formația buzoiană s-a impus, în fața propriilor suporteri, cu 44-36, în fața celor de la Steaua București.
Partida amicală din Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, a avut un ritm alert și a oferit numeroase faze spectaculoase. Prima parte a întâlnirii a fost extrem de echilibrată și s-a încheiat la egalitate, 18-18. După ce au revenit de la cabine, buzoienii au ridicat nivelul de joc și au reușit, treptat, să se desprindă pe tabelă. La final, Handbal Club a câștigat clar cu 44-36.
A fost al doilea amical al verii câștigat de gruparea buzoiană. În primul meci de verificare, disputat la Călărași, Handbal Club Buzău a învins fără emoții reprezentativa Under 21 a Ucrainei, cu 42-23.
Următorul examen pentru handbaliștii buzoieni va avea loc tot pe teren propriu, pe 7 și 8 august. Sala Sporturilor va găzdui Memorialul „Constantin Căpățână”, turneu care va reuni patru formații din prima ligă: Handbal Club Buzău, CSM București, CSM Vaslui și Potaissa Turda.
Pentru buzoieni va urma apoi Supercupa României la handbal masculin, competiție care va avea loc în perioada 21–23 august, la Bistrița. Turneul va reuni cele mai bune echipe ale sezonului trecut: Dinamo București, Handbal Club Buzău, Politehnica Timișoara și CSM București. În semifinală, Handbal Club o va întâlni pe CSM București.

[analyse_source url=”https://newss.ro/2026/08/05/un-nou-amical-castigat-de-hc-buzau/”]