Politicieni, premiaţi de ONG-urile pe care le conduc ei sau prietenii lor

Elena Udrea a primit în această săptămână premiul de excelenţă din partea Fundaţiei „Inimi pentru Sport” pentru activitatea sa politică.

„A fost o onoare pentru mine să primesc distincţia de Cel mai popular politician în faţa unor personalităţi extrem de importante din lumea sportului şi din societatea românească”, a scris Elena Udrea, pe Facebook.

Ea a omis însă să precizeze că preşedintele acestei fundaţii este colega sa de partid, Ruxandra Dragomir – şefa Organizaţiei de Femei a formaţiunii Mişacarea Populară.

Un caz asemănător este cel al premierului Victor Ponta. El a primit în acest an Marele Premiu al Casei Româno-Chineze, organizaţie care este condusă de subalternul său pe linie guvernamentală, vicepremierul Gabriel Oprea.

Specialiştii în comunicare politică au o explicaţie pentru acest gen de evenimente mediatice.

„Asemenea gesturi de campanie spun că suntem prezenţi si suntem puternici. Ăsta e mesajul pe care îl transmit. Suntem importanţi câtă vreme suntem premiaţi, câtă vreme apărem public, câtă vreme suntem recunoscuţi, legitimaţi într-un fel sau altul de aceste organizaţii”, explică Antonio Momoc, specialist în comunicare politică.

Și fostul ministru delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini, a primit recent o distincţie. Federaţia Patronală din Industria Uşoară, pe care a condus-o până de curând, i-a acordat o diplomă de excelenţă pentru cei 22 de ani de activitate patronală.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/politicieni-premiati-de-ong-urile-pe-care-le-conduc-ei-sau-prietenii-lor-228552


Analyse


2025-03-22 23:34:52

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Politicieni premiati de ONG-uri

Entity Sentiment:

  • Elena Udrea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ruxandra Dragomir: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gabriel Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Maria Grapini: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Antonio Momoc: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Media

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Politicienii primesc premii de la ONG-uri conduse de ei sau de prietenii lor.

Summary: Articolul discuta despre politicieni care primesc premii de la ONG-uri conduse de ei sau de prietenii lor, mentionand cazurile Elenei Udrea, Victor Ponta si Maria Grapini. Se subliniaza ca aceste premii sunt o strategie de campanie pentru a arata prezenta si puterea in spatiul public, conform specialistului in comunicare politica Antonio Momoc.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.