[analyse_image type=”featured” src=”https://60m.ro/wp-content/uploads/2026/07/onjn-oficiul-national-pentru-jocuri-de-noroc_NEG3M.webp”]
Vlad-Cristian Soare a susținut că integritatea instituției reprezintă principala sa prioritate și că ONJN trebuie să adopte o politică de toleranță zero față de corupție.
„E un pas important şi necesar pentru a avea o instituţie credibilă. Pentru mine, prioritară este integritatea instituţiei. ONJN trebuie să funcţioneze cu toleranţă zero faţă de faptele de corupţie, motiv pentru care în ultimele luni au fost demarate o serie de anchete pe care le-am comunicat public, anchete ce au fost realizate cu sprijinul compartimentului de control intern si care au dus la sesizarea organelor de urmărire penală”, a afirmat Vlad-Cristian Soare pentru AGERPRES.
Patru funcționari din direcțiile Control și Autorizări, vizați de anchetă
Șeful ONJN a precizat că, dacă în cadrul investigațiilor au existat persoane care au încercat să împiedice verificările sau nu și-au îndeplinit atribuțiile, răspunderea va fi stabilită de organele competente.
„Dacă pe parcursul derulării acestora au existat persoane sau funcţionari publici care au încercat să le stopeze sau care nu şi-au îndeplinit atribuţiile corespunzător, responsabilitatea va fi stabilită de organele competente. Este o anchetă în curs care vizează patru funcţionari din direcţiile control şi autorizări, însă nu pot oferi detalii despre elementele din dosar sau despre aspecte care pot afecta desfăşurarea anchetei, dar vă asigur că ONJN cooperează cu organele de urmărire penală şi va oferi tot sprijinul necesar pentru aflarea adevărului”, a declarat Vlad-Cristian Soare.
ONJN anunță reorganizarea instituției
Potrivit președintelui instituției, ONJN a început un proces de reorganizare bazat pe criteriul integrității, iar ancheta aflată în desfășurare confirmă direcția adoptată.
„A fost demarat un proces de reorganizare instituţională, având ca fundament criteriul de integritate, iar această acţiune nu face decât să îmi confirme că suntem pe drumul corect”, a transmis președintele ONJN.
[analyse_source url=”https://60m.ro/seful-onjn-prima-reactie-dupa-perchezitiile-dna-toleranta-zero-fata-de-faptele-de-coruptie-patru-functionari-sunt-vizati-de-ancheta/”]