Întrebarea din titlul este legitimă și firească după ce citești Raportul prezidențial „Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului”, asumat de Președintele Nicușor Dan.

Nu înlocuirea națiunii și a statului român cu o identitate și un stat european. În context, clar, înlocuirea României ca stat independent, cu Uniunea Europeană, în care România este doar parte componentă.

Ceea ce șochează nu este atât faptul că acest document apare și este asumat de Președintele României, despre care alin.2 al articolului 80 din Constituție afirmă că „este garantul independenței naționale”, ci gradul de detaliu în care este demolată ideea de stat român.

Echipa de raportori a distrus chiar temelia identitară a statului român: continuitatea daco-romană la nord de Dunăre. Chiar dacă această teorie este șubredă, pe ea s-a format legitimitatea politică a statului român, inclusiv a drepturilor românilor din Transilvania!

Practic, ce ne spune echipa lui Nicușor Dan este că temelia ideologică a statului român a fost utilă un secol, iar acum nu mai e nevoie de ea. Nu pentru că s-ar fi identificat o temelie mai solidă, ci pentru că nu mai e nevoie de un stat român. Și subliniez, stat român!

Identitatea națională nu este ceva definit, potrivit raportului. Este „un proces neîncheiat” (!). Cu alte cuvinte, a fi român este un „work in progress”, ceva la care încă se lucrează. Poftim?!

Un popor cu o omogenitate etnică și culturală precum cel român nu are o identitate națională fixă? Ci este un proces neterminat? Păi atunci de ce mai avem Constituția României?

Dacă România este statul național al românilor, dar nu știm exact ce sunt „românii”, e clar că statul român poate fi redefinit.

Pentru că raportul ne spune clar: viitorul aparține „patriotismului european”, unde cetățenii nu mai sunt identificați după etnie, religie și/sau cultură, ci după respectarea „principiilor” Uniunii Europene.

E așa numitul „patriotism civic”. Pentru cei care au deschis mai târziu ochii, acest „patriotism civic” sau „patriotism constituțional” este ceea ce aveau toate imperiile din trecut pentru supușii lor: de la otomani la austro-ungari și sovietici.

Acest document este, orice s-ar spune, un act fundamental prin care „garantul independenței naționale” semnalizează că este gata să renunțe la garantarea acestui concept.

Dacă ceilalți mai păstrau măcar aparențele, acest președinte o spune pe față.

De altfel, rolul „raportului” este tocmai acesta: să dea o spoială de analiză intelectuală unei concluzii dinainte trase.  E suficient să privim componența „”Grupului de Reflecție Strategică „România în UE” .

Condus de fanaticul pro-război nuclear, Valentin Naumescu,  grupul de reflecție este format numai din persoane asemenea lui. De la Bachonshi și Voinescu, la Remus Ștefureac și Adrian Papahagi. Să mai menționăm că „raportor” special este Sergiu Mișcoiu, personaj decorat de statul francez?

Despre ce vorbim? Sunt numai oameni ai sistemului Bruxelles. Oare ce concluzii puteau să tragă, altele decât: „Viitorul nu aparține nici federalismului abstract, nici suveranismului exclusivist, ci unui patriotism european plural”.

Din toate acestea, însă, noi cetățenii români cu ce rămânem? Cei care suntem fideli „moștenirii mediteraneene”, suntem etnici români de minim 4-5-6 generații, creștini?

Păi dacă „Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România” (art.55, alin.1), dar statul însuși abdică de la natura sa românească, noi nu suntem dezlegați de „obligația” de a-l mai apăra?

Dacă „identitatea națională” este alta decât cea reprezentată de majoritatea absolută a românilor, nu este firesc ca statul acelei identități să fie apărat de cei care se regăsesc în noua identitate?

Care, la o adică, pot fi nepalezi, srilankezi, pakistanezi, vietnamezi, adventiști de ziua a 8-a și oricine respectă „patriotismul constituțional”.