AU CÂȘTIGAT ȘI FAZA REGIONALĂ

[analyse_image type=”featured” src=”https://newss.ro/wp-content/uploads/2026/07/befrca-1.jpg”]

Petrolul Berca merge mai departe în Cupa României! După cucerirea titlului județean și promovarea în Liga 3, formația buzoiană și-a adjudecat și trofeul fazei regionale a Cupei României, obținând astfel calificarea în Turul 1 al fazei naționale.

Petrolul a învins clar, cu 3-0, pe teren propriu, pe formația vrânceană Victoria Gugești, într-o finală pe care a controlat-o din primul până în ultimul minut. Buzoienii au deschis scorul prin Valentin Lungoci, care a transformat cu siguranță o lovitură de pedeapsă și, până la pauză, și-au majorat avantajul prin Marian Radu. Același Valentin Lungoci a stabilit scorul final, în partea a doua a meciului.

În faza regională a Cupei României, Petrolul Berca a câștigat toate partidele: 3-1, în deplasare, cu CS Făurei,  5-2, pe teren propriu, împotriva celor de la Voința Cudalbi, și victoria categorică din finala regiunii. În urma acestui succes, Petrolul Berca va evolua în Turul 1 al fazei naționale a Cupei României, programat pe 29 iulie, fază în care vor evolua majoritatea formațiilor din sezonul precedent al Ligii 3.

[analyse_source url=”https://newss.ro/2026/07/22/au-castigat-si-faza-regionala/”]

Analyse

2026-07-24 04:07:04

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.