[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=df5f556b0c128d2ce7″]
Mutare surprinzătoare la Budapesta: Peter Magyar propune o legendă a șahului pentru funcția de președinte al Ungariei
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a anunțat că intenționează să îi propună fostei mari campioane de șah Judit Polgár să preia funcția de președinte al republicii, după încetarea mandatului lui Tamas Sulyok.
Într-un mesaj pe Facebook, Peter Magyar a afirmat că Ungaria are nevoie de „unitate, pace și un președinte de care fiecare maghiar să poată fi mândru”, punctând că funcția de șef al statului reprezintă „cea mai înaltă formă de serviciu public”.
„Funcția de președinte al republicii nu este o profesie, nu este un loc de muncă, ci este cea mai înaltă formă de serviciu public. Misiunea președintelui este să slujească și să reprezinte fiecare maghiar”, a transmis premierul.
Judit Polgár, propusă pentru funcția de șef al statului
Peter Magyar a anunțat că se va întâlni cu Judit Polgár pentru a-i propune oficial să accepte funcția de președinte al republicii până la adoptarea noii Constituții.
Potrivit premierului, candidatura fostei campioane este susținută de personalități marcante ale vieții publice din Ungaria.
„Judit Polgár este o astfel de persoană. Mâine mă voi întâlni cu ea și o voi întreba dacă este dispusă să își servească țara într-un nou rol”, a precizat Magyar.
Cea mai titrată șahistă din istorie
În mesajul său, premierul a evidențiat performanțele sportive ale lui Judit Polgár, considerată cea mai puternică jucătoare de șah din istorie.
Polgár a dominat clasamentul mondial feminin timp de 26 de ani consecutiv și este singura femeie care a depășit pragul de 2.700 de puncte ELO. Ea a obținut titlul de Mare Maestru Internațional la doar 15 ani și a reușit să intre în top 10 al clasamentului mondial absolut.
De asemenea, este de cinci ori campioană olimpică la șah, laureată a Ordinului Sfântul Ștefan al Ungariei și, recent, a devenit membră a Christ’s College din cadrul Universității Cambridge. Sportiva s-a retras din activitatea competițională în anul 2014.
„Ar fi o mare onoare”
Peter Magyar a punctat că întreaga carieră a lui Judit Polgár este construită pe merit, performanță și integritate.
