[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=0b6f656b20ad03a498″]
Chile, lovit de cea mai lungă furtună din ultimele două decenii. Trei morți și sute de mii de oameni fără curent
Trei persoane au murit, iar alte 76 au fost sinistrate în Chile, într-o furtună însoțită de ploi torențiale, valuri și rafale de vânt violente care afectează două treimi dintre regiunile țării, a anunțat Guvernul, relatează AFP.
Ministrul chilian de Interne Claudio Alvarado a deplâns ”moartea a trei persoane în timpul acestei situații de urgență”.
Furtuna, care a început miercuri după-amiaza și care urmează să dureze până duminică, s-a soldat și cu cinci răniți, în principal în sudul țării.
Din cauza unor valuri puternice, mai multe case situate în apropiere de litoral, într-un cartier rezidențial de coastă, în regiunea Biobío, la aproximativ 500 de kilometri sud de Santiago, au fost avariate, iar mobile au ajuns în stradă, a constat AFP.
”Valurile au năvălit și m-au luat, cu tot cu mobilă, pe fereastră (…). La un moment dat, m-am gândit să-mi strâng fiica în brațe și să-i spun adio, pentru c mă așteptam la ceea ce este mai rău”, a declarat AFP una dintre persoanele sinistrate, Lisette Hernández, în vârstă de 34 de ani.
Guvernul a anunțat anterior că aproximativ 500.000 de persoane au fost private de electricitate joi, în principal din cauza căderii unor arbori pe linii electrice.
”La scară națională, 590.824 de clienți nu au electricitate, reprezentând 7,3%” din țară, a anunțat pe X Ministerul Energiei.
Din cauza unor valuri puternice și unor rafale de vânt de peste 100 de kilometri pe oră, zeci de porturi din Chile și-au restrâns activitatea parțial.
Echipe de urgență au fost desfășurate în diverse regiuni, pentru a evita pagube mai importante.
”Mii de funcționari se mobilizează în prezent pentru a veni în ajutorul persoanelor care au nevoie, însă cel mai important este să anticipăm”, a declarat joi președintele chilian José Antonio Kast, la un eveniment organizat într-o comună, la periferia capitalei.
Cursurile au fost suspendate vineri în nouă regiuni.
Chile nu a mai înregistrat o furtună atât de îndelungată și ploi atât de puternice de aproximativ 20 de ani, potrivit unui meteorolog de la Direcția Meteorologică a Chile, Arnaldo Zúñiga.
