De ce sunt dependenți românii de lideri ca Ilie Bolojan și Călin Georgescu

România traversează o polarizare fără precedent, în care lideri charismatici precum Călin Georgescu sau Ilie Bolojan adună milioane de fani tot mai radicalizați. Într-un interviu pentru „Adevărul”, politologul Dan Mercea (Universitatea City St. Georges din Londra) explică cum redefinesc algoritmii și mișcările anti-sistem democrația.

Președintele
Nicușor Dan a încercat din nou, în zadar, să-i convingă pe
liderii partidelor să găsească o formulă de compromis pentru a
pune capăt crizei politice. De fapt, a fost doar o nouă încercare disperată, care
pornea din start cu șanse minime, ținând cont de polarizarea fără
precedent și de modul în care anumiți lideri conduc totul cu mână
de fier.

Odată cu încrâncenarea politicienilor,
societatea se radicalizează și este mai polarizată ca oricând. În
parte, acest lucru poate fi explicat de unii experți și prin prisma
faptului că lideri cu o anumită charismă sunt mai convingători
parcă decât oricând, iar fanii lor par tot mai radicalizați.
Discursurile lor sunt construite tot mai mult pe ideea de antiteză
și pe critica față de adversarii politici, în timp ce soluțiile
la problemele reale lipsesc de regulă. Cel mai bun exemplu este
Donald Trump, în Statele Unite, care are ceva de împărțit cu
toată lumea, inclusiv cu aliații tradiționali ai Washingtonului.

România
este un caz mai aparte, iar aici e vorba de lideri precum Călin Georgescu,
care a apărut peste noapte în 2024, la alegerile anulate, dar
continuă să fie la fel de convingător pentru milioane de oameni,
care îl urmează chiar dacă nu îi împărtășesc în totalitate
ideile. Astfel, deși societatea românească nu este una favorabilă
Rusiei, iar românii sunt printre cei mai fervenți susținători ai
Uniunii Europene, aproape jumătate dintre alegători s-au lăsat
seduși de ideile lui Georgescu.

În
tabăra opusă, în fruntea alianței USR-PNL este un alt personaj cu
o charismă aparte, fostul premier Ilie Bolojan. Șeful liberal
reușește cu mare ușurință să-și convingă fanii de justețea
deciziilor sale chiar și atunci când acestea lovesc tocmai în
clasa de mijloc și în educație și învățământ sau duc
economia în recesiune și falimentul a mii de IMM-uri.

Politologul
Dan Mercea este profesor și cercetător în Marea Britanie la
Universitatea City St. Georges din Londra, respectiv la Universitatea
Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și se concentrează pe dinamicile de
schimbare digitală și socială online și offline. Într-un
interviu pentru „Adevărul”, Dan Mercea explică în ce măsură
s-au schimbat mișcările de protest din România în cele aproape 4
decenii de la Revoluție și procesul prin care acestea s-au
radicalizat în ultima vreme.

Studiul TakePart și activismul online 

Adevărul:
De curând ați finalizat un studiu special în care încercați să
explicați un paradox cu privire la modul în care mișcările
sociale dinamice sfidează tendința de scădere a implicării civice
tradiționale. Despre ce este vorba și ce ați urmărit prin acest
proiect special?

Dan
Mercea: Este adevărat, se vorbește despre faptul că procesul
democratic se confruntă cu un paradox: în timp ce implicarea civică
tradițională scade, stârnind temeri privind o criză democratică,
mișcările sociale dinamice sfidează această tendință. Acestea
folosesc rețelele sociale pentru a alimenta acțiunea colectivă și
schimbarea politică. Proiectul nostru, TakePart, a condus cercetări
inovatoare asupra acestor mișcări, explorând modul în care ele
transformă interacțiunile online în activism offline în întreaga
Europă. Acest proiect ne schimbă în mare măsură înțelegerea
participării civice contemporane și a impactului său profund
asupra democrației.

Recent
am încheiat această cercetare și urmează să o publicăm;
informațiile se găsesc pe pagina proiectului, takepart.ro. Este un
proiect finanțat pe linie PNRR, în cadrul unei competiții deschise
în 2022 și lansate oficial în 2023. A fost o linie de finanțare
foarte bună, care a atras destul de multe proiecte. În mod ironic
pentru mine, care studiez mișcările de protest, chiar în ziua când
am fost chemați la Guvern pentru lansarea oficială, în fața
clădirii se adunau manifestanții de la protestul învățătorilor
și cadrelor din învățământul mediu din România. Era la
începutul lunii iunie 2023: noi intram în Guvern, iar ei se adunau
în stradă.

Sigur
că eu urmăream în primul rând ce se întâmplă în mediul
online, dar legătura dintre online și stradă este extrem de
importantă, așa că am fost cu ochii în două părți. Lucrurile
au evoluat ulterior spre dinamici în care multe mișcări se
concentrează exclusiv pe mediul online sau încearcă să se
coordoneze în timp real. Un exemplu au fost protestele Rezist, care
s-au desfășurat sincronic în mai multe locații din România și
din străinătate. În astfel de momente, oamenii încearcă să se
coordoneze și să învețe în timp real unii de la alții. De fapt,
aceasta este tematica noastră principală: să vedem în ce măsură
aceste instrumente digitale sunt folosite într-un proces de învățare
socială.

Cum s-au schimbat protestele de la Revoluție până azi

Există
percepția că mișcările de protest s-au schimbat enorm de la
protestele studențești și până la cele împotriva PSD-ului lui
Liviu Dragnea de acum aproape un deceniu, respectiv cele ale
partidelor suveraniste pro-Călin Georgescu sau anti-Bolojan. Cum
s-au schimbat în timp aceste proteste?

Nu
am fost foarte atent la protestele care au avut loc împotriva
Guvernului Bolojan, fiind foarte ocupat cu proiectul TakePart, așa
că nu vreau să comentez pe acea temă. Mă pot referi însă la
cele de anul trecut, din momentul în care s-a dat decizia împotriva
candidaturii lui Călin Georgescu.

Dacă
privim cultura civică din România de după 1989, studiile din
perioada timpurie arătau că românii erau foarte preocupați de
viața de zi cu zi și mult mai puțin interesați de proteste sau
dispuși să se implice activ, pe fondul unei situații materiale
dificile pentru o mare parte din populație. Această dinamică a
fost preponderentă în anii ’90, perioadă în care au apărut
totuși foarte multe organizații non-guvernamentale care s-au
dezvoltat ulterior.

Aparent,
în urmă cu un deceniu sau două, mișcările „anti-sistem” sau
partidele radicale erau privite mai degrabă ca fenomene periferice,
izolate, anomalii ale sistemelor democratice. Azi, ele redefinesc
nucleul politic în democrații. Și este într-adevăr interesant
cum s-a produs această tranziție.

De
la începutul anilor 2000 încoace asistăm la o schimbare de
generație și la o creștere treptată a bunăstării, ceea ce a
adus o disponibilitate mai mare către implicarea civică pe teme cu
rădăcini adânci în societate. Tema corupției este una evidentă:
o mare parte din proteste au fost organizate pe această temă, în
condițiile în care reprezentanții politici și guvernările erau
văzute ca fiind extrem de corupte. Cetățenii încep să devină cu
adevărat activi în stradă din anii 2000, un moment marcant fiind
mobilizările din 2012-2013 din jurul proiectului de la Roșia
Montană, sub sloganul „Uniți Salvăm”. Atunci s-a protestat
împotriva unei legi care permitea exproprierea în interes privat, o
temă care a revenit recent în spațiul public, dar fără să mai
genereze proteste majore, probabil pentru că legea nu a ajuns încă
în faza de dezbatere în plen.

Lecție pentru România. Cum a devenit o țară cât 3 județe creierul NATO în apărarea cibernetică și digitalizare și spaima hackerilor ruși

După
momentul 2012-2013, au urmat în 2017 protestele „Rezist”,
reluate tot pe tema corupției. Acesta este firul conductor care
leagă marile mișcări din ultimul deceniu: apărarea unui set de
așteptări și valori moderne, ancorate într-o agendă globală. În
schimb, la alegerile prezidențiale din 2024 și în mișcările de
anul trecut, vedem o mobilizare pe platoul valoric opus. La prima
vedere, am putea concluziona că avem de-a face cu un electorat de
extremă dreaptă, însă în esență anumite valori coincid.
Protestele legate de respingerea candidaturii lui Georgescu au fost
tot mișcări anti-sistem, în care oamenii cereau ca procesul
electoral să nu fie corupt și elitele să nu intervină. Asta este
cu atât mai interesant.

Charisma liderilor și nevoia de empatie 

În
aceeași logică, există și percepția că la 37 de ani de la
moartea lui Ceaușescu românii au rămas cu nostalgia unui „tătuc”,
lucru vizibil atât la susținătorii fanatici ai lui Călin
Georgescu, cât și printre cei ai lui Ilie Bolojan, deși acești
oameni se detestă reciproc. E un lucru specific românilor sau l-ați
întâlnit și în alte națiuni în proiectele de cercetare?

Aș
vorbi aici mai mult despre conceptul de charismă a liderului. Prin
charismă nu mă refer la cât de expresiv este un candidat, ci la
capacitatea unei persoane de a comunica eficient frustrările,
nevoile, speranțele și dorințele publicului. În măsura în care
un lider reușește acest lucru, oamenii se identifică puternic cu
el, iar acest fenomen nu ține strict de spațiul cultural românesc.

Vă
ofer exemplul recent din Marea Britanie, unde prim-ministrul Starmer
și-a dat demisia. Una dintre criticile principale aduse lui, întâi
ca lider laburist, apoi ca premier, a fost lipsa capacității de a
comunica, de a fi abordabil și accesibil publicului. În schimb,
marele favorit pentru a prelua funcția de prim-ministru, Andy
Burnham, fostul primar din Greater Manchester, este văzut ca o
persoană mult mai apropiată de cetățeni. El este considerat
empatic și capabil să exprime exact ceea ce o pătură largă a
societății britanice își dorește să audă.

Atunci
când există lideri care empatizează cu populația și se
conectează la nevoile și aspirațiile oamenilor într-un anumit
moment istoric, ei devin mult mai căutați și doriți de public
decât figurile care par doar tehnocratic competente să gestioneze
anumite situații. Aceasta este, cred, explicația popularității
lor.

Cum funcționează algoritmii rețelelor sociale 

România
este din ce în ce mai polarizată, fenomen pe care unii politologi
îl leagă de apariția bulelor digitale în care utilizatorii se
radicalizează. În primele faze ale internetului, exista un optimism
că rețelele sociale vor democratiza informarea. Cum s-a transformat
această promisiune într-o realitate dominată de algoritmi care
recompensează indignarea și fragmentarea societății?

Explicația
ține în mare măsură de evoluția modelului de afaceri al
platformelor. La sfârșitul anilor 2000, când rețelele sociale
începeau să crească, ele erau startup-uri care nu aveau un flux
clar de venituri. S-a investit masiv și aspirațional, urmând o
perioadă de experimentare de aproape un deceniu pentru a găsi
formula ideală de monetizare. Platformele s-au adaptat tehnologic
pentru a crea un mediu care să permită comunicarea în rețea, dar
să genereze și profit. În acest scop au fost modificați
algoritmii: pentru a expune utilizatorii la un tip de conținut care
să-i atragă și să-i rețină pe platformă cât mai mult timp,
determinându-i să aducă și alți utilizatori.

O
mișcare foarte importantă a fost făcută de Facebook în
competiția cu MySpace, care domina anii 2000. Facebook le-a propus
utilizatorilor MySpace să își mute rețelele de contacte pe noua
platformă, promițându-le o creștere mai eficientă și mai
benefică. Astfel de strategii au dus la expansiunea masivă a
platformei și la creșterea importanței ei în plan social și
politic. În momentul în care o platformă adună atât de mulți
utilizatori, devine imposibil pentru companii, guverne sau partide
politice să nu fie prezente acolo. Prezența acestor actori a
contribuit direct la monetizarea serviciilor oferite de platforme.

Această
logică economică explică de ce am trecut de la optimismul
democratizării globale, unde Primăvara Arabă rămâne exemplul
clasic de analiză, la cinismul din prezent. Astăzi suntem
deziluzionați deoarece realizăm că interacțiunile noastre online
sunt filtrate de algoritmi proiectați să maximizeze veniturile
proprietarilor companiilor tech. În modul cel mai simplu spus,
acesta este motivul pentru care platformele sociale au evoluat în
această direcție.

Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția

Cazul Călin Georgescu 

Revenind
la perioada protestelor legate de decizia privind candidatura lui
Călin Georgescu, ce v-a atras atenția în mod deosebit?

Pe
platforma noastră avem o analiză dedicată comunicării din
săptămâna imediat următoare deciziei de respingere a candidaturii
lui Călin Georgescu. Analizând datele de pe TikTok, am observat o
comunicare extrem de alertă, concentrată în intervale de timp
foarte scurte și provenind din toate colțurile globului.

Una
dintre ipoteze, confirmată parțial de relatările de presă și de
opțiunile de vot ulterioare, este implicarea masivă a diasporei în
susținerea lui Georgescu. Totuși, au apărut și rezultate
surprinzătoare privind modul în care s-au întrepătruns mesajele.
Pe lângă mesajele legitime legate de decizia electorală, au fost
folosite aceleași hashtag-uri fierbinți pentru mesaje de tip spam
sau publicitare. Actori comerciali au profitat de trendul global din
acel moment pentru a-și promova propriile produse, poluând
comunicarea sau exploatând-o în interes propriu.

Adevărul despre boți și ferme de troli

În
spațiul public online și numai s-a ajuns ca orice nu convine să
fie pasat spre ruși, boți, ferme de troli sau servicii secrete. Din
punct de vedere științific, cât de ușor este să demonstrezi o
legătură de cauzalitate, adică faptul că un cont automatizat a
schimbat preferința politică a unui om?

În
spațiul public, explicațiile bazate pe influențe ascunse, cum sunt
boții sau serviciile secrete străine, prind foarte repede. Cu toate
acestea, din punct de vedere științific este extrem de greu, dacă
nu imposibil, să demonstrezi o relație directă de cauzalitate; mai
exact, să probezi că interacțiunea unui utilizator cu un bot sau
un grup de troli i-a schimbat preferințele politice.

De
exemplu, într-un studiu pe care l-am realizat pe Twitter în
perioada referendumului pentru Brexit din 2016, am descoperit un
fenomen fascinant: boții comunicau în mare parte tot cu alți boți.
Exista o rețea de comunicare automatizată extrem de intensă, dar
aceasta funcționa aproape complet separată de fluxul organic al
utilizatorilor reali. Boții își dădeau retweet unii altora,
creând o bulă izolată. Interacțiunea lor cu oamenii reali era
mult mai redusă decât lăsau să se înțeleagă relatările din
presă de la acea vreme.

Prin
urmare, ca cercetători independenți care nu suntem afiliați unor
platforme precum TikTok și nu avem acces total la seturile lor de
date, trebuie să fim extrem de precauți în interpretări. Putem
doar să descriem aceste rezultate neașteptate. Dacă am avea acces
complet la datele platformelor, am putea oferi o imagine mult mai
clară asupra dinamicilor din spatele acestor fenomene online.