Armata Elveției renunță la Microsoft Office. Motivul: teama că datele ar putea ajunge la autoritățile din SUA

[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=1dfaf56b0aa100d2ca”]

Armata Elveției renunță la Microsoft Office. Motivul: teama că datele ar putea ajunge la autoritățile din SUA

Miercuri, 15 Iulie 2026, ora 15:25
808 citiri
Armata Elveției renunță la Microsoft Office. Motivul: teama că datele ar putea ajunge la autoritățile din SUA

FOTO /microsoft.com

E-mailurile, documentele și comunicațiile interne ale armatei elvețiene ar urma să rămână exclusiv în infrastructuri controlate la nivel național. Pentru a obține acest lucru, structurile de apărare cibernetică renunță la produsele Microsoft și trec la o platformă open-source.

Schimbarea vizează Comandamentul Cyber al Armatei și unitatea responsabilă de operațiuni cibernetice și electromagnetice. Migrarea către noul sistem ar trebui să fie încheiată până în luna octombrie.

Platforma aleasă se numește OpenDesk și a fost dezvoltată de Centrul German pentru Suveranitate Digitală. Ea include instrumente pentru redactarea documentelor, e-mail, videoconferințe și colaborare online, asemănătoare celor oferite prin Microsoft 365.

Diferența importantă este că OpenDesk poate funcționa pe serverele proprii ale armatei. Datele nu trebuie trimise către infrastructuri comerciale externe, iar specialiștii militari pot verifica și modifica direct codul programelor, scrie Go4IT.

Problema nu este Office, ci cine poate controla datele

Armata elvețiană este preocupată de extinderea serviciilor cloud și de riscul ca informațiile sensibile să intre sub jurisdicția altui stat.

Microsoft este o companie americană, iar legislația din Statele Unite, inclusiv Cloud Act, permite autorităților să solicite în anumite condiții acces la datele deținute de firmele din SUA.

Șeful Comandamentului Cyber, Simon Müller, consideră că varianta cloud a Microsoft 365 nu răspunde cerințelor foarte ridicate privind confidențialitatea, disponibilitatea și integritatea informațiilor militare.


Analyse


2026-07-16 15:15:50

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.