[analyse_image type=”featured” src=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/wp-content/uploads/2025/05/politie-arest.jpg”]
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, în perioada 6 mai – 2 iulie 2026, bărbatul și-ar fi contactat în repetate rânduri fosta soție, atât prin apeluri telefonice, cât și prin mesaje pe WhatsApp, deși avea interdicția de a lua legătura cu aceasta în orice mod.
Mai mult, pe 2 iulie, acesta s-ar fi deplasat de două ori la locul de muncă al femeii, încălcând interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de locuința și locul de muncă al victimei.
Bărbatul a fost surprins în flagrant de polițiști. În încercarea de a scăpa, acesta ar fi fost urmărit în trafic și ar fi lovit cu autoturismul un alt vehicul parcat regulamentar.
Judecătoria Râmnicu Sărat a admis solicitarea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă, cu respectarea prezumției de nevinovăție.

[analyse_source url=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/urmarita-si-hartuita-de-fostul-sot-chiar-si-la-locul-de-munca/”]