Victor Ponta: Angajatul nu este sclav pe plantaţie, dar nici sindicatul nu este patronul, ca la Metrorex

Premierul a vorbit pe această temă în cadrul unui forum economic, într-un context în care s-a referit la necesitatea modificării legislaţiei muncii.

“În ceea ce priveşte legislaţia muncii, aici există în continuare multe nemulţumiri din zona sindicală că nu revenim la ceea ce a fost ideea că avem contracte colective de ramură. Mesajul din zona economică este că o legislaţie a muncii prea rigidă va avea efecte negative asupra a ceea ce înseamnă investiţii şi creare de locuri de muncă. Cred sincer că nu putem să trăim în momentul în care angajatul este un sclav pe plantaţie, dar nici nu mai putem să trăim, dacă vrem să fim competitivi, în zona în care patronul oricărei companii este sindicatul”, a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

El a prezentat ca exemplu în acest sens situaţia de la compania Metrorex.

“Am o situaţie pe care trebuie s-o rezolv. Vreau să se ştie că Metroul din Bucureşti e al sindicatului, al domnului Rădoi, nu e al statului român, nu e al Ministerului Transporturilor, nu e al nimănui, el este şef acolo de 20 de ani şi, cum vrem să facem o reformă acolo, ne face o grevă în faţă la Guvern sau opreşte metroul”, a spus şeful Executivului.

Victor Ponta a subliniat faptul că la Metrorex este un “caz extrem”, deoarece, altfel, dialogul social dintre Guvern, sindicate şi patronate are loc în mod constant.

“Negociem şi cu patronatele, şi cu sindicatele să găsim o cale modernă şi flexibilă de legislaţie a muncii”, a mai spus prim-ministrul.

Compania Metrorex va funcţiona pe pierderi şi în acest an, bugetul estimat pentru 2014 şi aprobat, miercuri, de Guvern indicând un rezultat negativ de peste 66,5 milioane lei (15,1 milioane euro).

Astfel, bugetul pe 2014 al Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti “Metrorex” include venituri totale estimate la 604.388,71 mii lei şi cheltuieli totale de 670.910,23 mii lei.

Bugetul a fost aprobat, mirecuri, de Guvern prin hotărâre. Iniţial, în proiectul de buget, elaborat la începutul anului, Metrorex estima că va înregistra o pierdere brută de 123,19 milioane lei în acest an, la venituri de 654,4 milioane lei şi cheltuieli de 777,6 milioane lei.

Sindicaliştii de la metrou au pichetat, în urmă cu o săptămână, sediul Guvernului, cerând, printre altele, acordarea unei creşteri salariale direct proporţionale cu rata inflaţiei, ţinând cont de faptul că fondul de salarii Metrorex nu a mai crescut de peste cinci ani, iar salariaţii au renunţat de bunăvoie la unele facilităţi financiare prevăzute în contractul de muncă, dând astfel dovadă de “înţelegere” faţă de Guvern şi faţă de criza financiară prin care s-a trecut.

Premierul Victor Ponta a declarat atunci că liderul sindical Ion Rădoi a fost “proprietar de facto” la Metrorex mulţi ani, iar compania a funcţionat doar cu pierderi, dar că Metrorex trebuie să fie condusă de Guvern, nu de sindicate, iar scopul să fie reducerea pierderilor.

Un proiect de ordin al ministrului Transporturilor din octombrie prevedea scumpirea tarifelor pentru călătoria cu metroul cu 25%-33%, creşterea nefiind însă pusă în practică până în prezent.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-angajatul-nu-este-sclav-pe-plantatie-dar-nici-sindicatul-nu-este-patronul-ca-la-metrorex-258412


Analyse


2025-03-21 15:38:52

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 2.5)

Subject: Conflictul dintre Metrorex si sindicate

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Metrorex: negative (score: -0.6 magnitude: 1, occurrence: 5)
  • Ion Radoi: negative (score: -0.5 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Ministerul Transporturilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Economy
  • Labor

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Victor Ponta discuta despre conflictul dintre Metrorex si sindicate, subliniind necesitatea unei legislatii a muncii mai flexibile.

Summary: Victor Ponta a discutat despre conflictul dintre Metrorex si sindicate, subliniind necesitatea unei legislatii a muncii mai flexibile. El a criticat situatia de la Metrorex, unde sindicatul are o influenta semnificativa, si a mentionat ca Metrorex functioneaza cu pierderi. Ponta a subliniat ca dialogul social cu sindicatele si patronatele este constant, dar este nevoie de o abordare moderna si flexibila a legislatiei muncii. Bugetul Metrorex pentru 2014 prevede pierderi semnificative, iar sindicalistii au cerut cresteri salariale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.