Blocaj politic: președintele cere acord pentru un guvern până marți

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F6%2F28%2F230566%2F17826457645a437ea7.jpg&w=960&h=540&c=1″]

Președintele Nicușor Dan le-a cerut partidelor pro-europene să reia dialogul și să găsească până marți o soluție pentru ca Parlamentul să poată învesti un guvern cu drepturi depline în ultima ședință din această sesiune.

Cu toate acestea, PSD și PNL continuă să se acuze reciproc pentru blocarea negocierilor și susțin că nu se tem de alegeri anticipate.

Reporter Iulia German: PSD își menține propunerea ca liderul Sorin Grindeanu să preia funcția de premier.

De asemenea, social-democrații afirmă că nu vor vota un guvern din care nu fac parte și că ar putea trece prin Parlament propriul executiv monocolor dacă UDMR acordă voturile necesare. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, spune că există acest sprijin.

Lia Olguța Vasilescu: Dacă desemnarea ar fi făcută pentru Sorin Grindeanu cu un guvern monocolor PSD, eu am înțeles că l-ar susține. Noi ne-am oferit fie intrăm într-un guvern de coaliție, dar fără Ilie Bolojan prim-ministru, fie ne asumăm noi guvernarea.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat în spațiul public că fără o flexibilizare a pozițiilor partidelor politice, situația nu poate fi deblocată, iar România are nevoie de un guvern cu puteri de pline.

PNL nu acceptă să-l susțină necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu și cere în continuare, împreună cu partenerii din USR, un acord de reciprocitate, în baza căruia se poate lua în considerare decizia cu privire la învestirea unui guvern.

Forțele de dreapta l-au propus pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcție de premier.

Liderul PNL, Ilie Bolojan: Este un om profesionist, un om care a dovedit în acești ani că este atașat valorilor europene și credem că pentru actuala perioadă este o soluție pentru România.

Și AUR transmite care dreptul să intre la guvernare, iar liderul George Simion avertizează că dacă șeful statului nu se conformează, va relua procedurile pentru suspendarea sa din funcție.

[analyse_source url=”https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/blocaj-politic-presedintele-cere-acord-pentru-un-guvern-pana-marti-id230566.html”]


Analyse


2026-07-04 19:34:11

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.