JAZZx a revenit la Timișoara: cinci zile de muzică cu acces gratuit

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/07/IMG_4372.jpeg”]

Festivalul JAZZx revine la Timișoara în perioada 1–5 iulie, ajungând în acest an la cea de-a 14-a ediție. Evenimentul, susținut de Consiliul Județean Timiș, propune cinci zile de concerte, întâlniri și activități dedicate muzicii contemporane, cu acces gratuit pentru public.

Considerat unul dintre cele mai importante festivaluri muzicale ale verii, JAZZx reunește artiști consacrați ai scenei internaționale și europene, alături de proiecte emergente. Programul se desfășoară în mai multe spații din Timișoara și include concerte de jazz contemporan, soul, funk, hip-hop, spoken word și muzică electronică.

Printre invitații ediției din acest an se numără Samara Joy, Asaf Avidan, Free Nationals, Moses Yoofee Trio, Joe Armon-Jones și daoud. Lor li se alătură artiști reprezentativi ai scenei românești și europene, precum Nagy Emma Quintet, Anita Petruescu și Amalia Gaiță.

Pe lângă concerte, festivalul păstrează și componenta educațională, prin organizarea unor masterclass-uri și întâlniri dedicate tinerilor muzicieni și publicului interesat de jazzul contemporan și de procesul creativ din spatele unei producții artistice.

Prin sprijinirea JAZZx, Consiliul Județean Timiș își continuă investiția în dezvoltarea vieții culturale din județ și în susținerea unor evenimente cu impact național și internațional, care contribuie la consolidarea profilului cultural al Timișoarei.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/jazzx-a-revenit-la-timisoara-cinci-zile-de-muzica-cu-acces-gratuit/”]


Analyse


2026-07-03 14:14:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.