Toți declară că nu vor războiul. Majoritatea crede că e inevitabil

Foto: Twitter / X

Câteva note despre
război, în general, câteva flash-uri despre războiul din Ucraina, în special

Nota 1. Pe vremuri,
drumul către război era lung.

Antipatiile și
adversitățile dintre lideri și dintre state aveau nevoie de ani și decenii ca
să se materializeze în acțiuni militare.

Populația era
conservatoare, veștile circulau greu, trebuia să treacă timp până când să se
afle că împăratul, regele, imperiul sau țara au un nou dușman, e cazul să se pregătească
de luptă.

Și urma pregătirea care,
și ea, dura anotimpuri lungi.

Arme erau mai puține,
destul de imprecise.

Tocmai de aceea
armatele făceau tabere lungi de antrenament, iar soldații era frăgeziți în
marșuri lungi și istovitoare.

Flash în care Ucraina este
declarată câștigătoare.

Succesele în lovirea
unor ținte din adâncimea teritoriului rus, cu precădere infrastructură
petrolieră, dar nu numai, pe care le anunță Kievul, sunt mai mult decât
obișnuitele operații de relații publice de dinaintea unor summit-uri
internaționale.

Ele sunt acum recunoscute
și de către Kremlin, autoritățile locale din regiunile afectate sunt obligate
să ia măsuri de criză, cuvântul „probka” / ambuteiaj revine în limbajul
locuitorilor din Crimeea dar și din alte regiuni, unele departe de front.

Oamenii stau din nou la
coadă pentru a cumpăra benzină în cantități restricționate, concediile de la
Marea Neagră se amână.

Situația permite
reapariția unor titluri despre posibila și atât de dorita victorie ucraineană:

–     
Crimeea este strangulată. Autoritățile ruse se luptă. De ce
(și cum) face Ucraina asta? / Radio Free Europe / Radio Liberty;

–     
Moscova are o mostră din discursul de război al lui
Vladimir Putin
/ Financial
Times;

–     
Informare despre războiul din Ucraina: Crimeea, ocupată de
Rusia, declară „stare de urgență”, în timp ce forțele lui Zelenski își
intensifică atacurile
/ The
Guardian;

–     
Mii de oameni fug în timp ce Putin bombardează orașele din
Donbas pe care le râvnește cel mai mult / The New York Times.

Foto: Twitter – X

Situația din jurul
Peninsulei Crimeea este dificilă pentru Rusia, întotdeauna a fost, în ultima
perioadă chiar și infrastructura industrială și energetică aflată la mii de
kilometri depărtare de linia frontului a devenit țintă pentru dronele și
rachetele ucrainene, dar tabloul războiului este mult mai larg, o tușă fiind
sugerată chiar de titlul
din The New York Times.

Doar câteva puncte
explicative, așa cum îi stă bine unei analize flash:

–     
dronele
sunt noua ”armă minune” a armatei ucrainene, succesele utilizării lor fiind
urmare a unui cumul de factori: experiență proprie, sprijin masiv de la
parteneri, folosirea IA în alegerea țintelor și itinerariilor de zbor
(probabil, tot cu implicarea unora dintre parteneri), utilizarea unui sistem de
comunicații prin satelit mai eficient decât al Rusiei (tot partenerii…);

–     
„minunea”
durează până când i se găsește un antidot. Deocamdată, Rusia încă îl caută,
dar, între timp, dronele și rachetele ruse prestează același serviciu de
distrugere punctuală și sistematică asupra teritoriului ucrainean;

–     
dacă
Ucraina speră să izoleze Crimeea, Rusia a început deja să acționeze pentru
izolarea întregului teritoriu ucrainean de dincolo de Nipru, o solicitarea mai
veche a ”durilor” din  cercul de putere
de la Kremlin. Nu au fost lovite decât câteva poduri, în capitala regională
Zaporojie, dar rămâne perspectiva ca forțele armate ucrainene de pe front și
din regiunile nord – estice, unde rușii lucrează la închegarea ”zonei de
securitate”, să fie din ce în ce mai greu de aprovizionat și susținut;

–     
în
aceeași direcție, de distrugere a infrastructurii de transport dintre estul și
vestul Ucrainei, a reînceput „războiul locomotivelor”, operațiune prin care
forțele ruse vor să scurtcircuiteze legăturile logistice ale Kievului cu
frontul.

În bătălia dronelor,
Ucraina câștigă la acest moment.

În ceea ce privește
războiul… e drum lung până departe.

Foto: Twitter / X

Nota 2. Era necesar să
dispară orice urmă de umanitate, să se topească, precum ceara, amintirile
vieții pașnice și patriarhale din satele și orașele de provincie furnizoare de
carne de tun.

În timp ce soldații
mărșăluiau, departe, la zeci de kilometri, generalii cu mustăți în furculiță și
barbișon grizonant, studiau hărțile secrete pentru viitoarele campanii.

Și aceste hărți
rămâneau literă de lege până la momentul în care se pleca la ofensivă, armatele
se aliniau precum săgețile albastre și roșii de pe hărțile frumos colorate.

De abia după aceea
apărea imprevizibilul, nici acesta foarte grăbit, războiul din vremurile
trecute avea un ritm al lui, greu de stricat.

Flash în care se caută
”spiritul de la Anchorage”

În curând se face un an
de la tête-à-tête-ul Trump – Putin de la Anchorage.

Summit-ul bilateral din
Alaska,  a lăsat impresia că formula
”teritorii contra garanții de securitate” ar putea fi o soluție pentru finalul
războiului.

Teritoriile ar fi urmat
să fie reprezentate de regiunea Donbas, integrală, garanțiile de securitate
putând fi ceva asemănător articolului 5 al Tratatului NATO, aplicabil și la partenerul
Ucraina.

Restul punctelor se
putea discuta.

Propunerile americane
de la Anchorage și acordul rus la acestea au fost, însă, pe vorbe, nu s-a
semnat nimic, a fost un fel de gentlemen’s agreement, în speranța că în
perioada ce va urma se vor putea construi condițiile pentru negocieri mai
profunde.

Nu s-a ajuns acolo.

Niciuna din părți nu a
putut furniza ceea ce a solicitat cealaltă parte, în același timp Ucraina și
Europa parteneră s-au simțit trădate și au făcut tot ce s-a putut ca înțelegerea
celor doi Lei Paralei să nu se materializeze.

Noul război din Golf a distras
atenția SUA din direcția Kiev, negociatorii americani fiind necesari pentru alte
formate.

În aceste condiții, SUA
a exersat mai puțină diplomație pe relația Rusia, dar a rămas consecventă
sprijinului militar pentru Kiev, poate nu atât de consistent ca înainte dar
dirijat către domenii punctuale, cele care poate face diferența tehnologică.

Și s-a ajuns la
momentul în care flacăra diplomatică aprinsă în Alaska s-a stins aproape de
tot.

Așa că suntem acum la
etapa „escaladării pentru a de-escalada”, sintagmă despre care lumea bună a
analiștilor afirmă că i-ar fi foarte dragă președintelui american, fiind
folosită și ca tactică de negociere.

În termeni din teren,
aceasta înseamnă  sprijinirea Ucrainei
pentru a derula cu succes „ofensiva de 40 de zile” (nu gândiți prea departe, e
vorba doar de această campanie intensificată de atacare a unor ținte ruse cu
vizibilitate ridicată și impact mediatic major) în perspectiva summit-ului NATO
de la Ankara.

Poate nu ați fost
atenți, dar e bine de știut că majoritatea ofensivelor reale sau doar mediatice
ucrainene se întâmplă, da, din pură coincidență, în perioadele premergătoare
unor reuniuni importante pentru Kiev, acelea în care se iau decizii importante
privind nivelul implicării partenerilor euro – atlantici în sprijinirea
Ucrainei.

Puneți notă în
calendar: 7 – 8 iulie 2026, Ankara.

Foto: Twitter / X

Atunci vom afla cât a
mai rămas din „spiritul Anchorage” și în ce direcție se îndreaptă războiul din
Ucraina.

Dar, vorba ministrului
ucrainean de externe, Andrii Sibiha: „Realitatea clarifică un lucru: dacă «Spiritul din Anchorage» a existat
măcar, cu siguranță este mort acum.”

Ceea ce înseamnă că
trebuie și îngropat.

Mark my words!

Nota 3. S-au dus acele
vremuri.

Acum, țac – pac, dacă
liderul suprem are o noapte proastă și crede că e din cauza altui lider suprem,
poate ordona, la prima oră a dimineții, extragerea acestuia din propriul
așternut și internarea la loc răcoros pe durată nedeterminată.

Dacă nu există condiții
pentru această soluție simplă și curată, se poate opta și pentru transformarea
reședinței perfidului omolog într-un morman de  cărămizi și cenușă.

Dacă un vecin
îndărătnic și mai tânăr – fără experiența dureroasă a unei istorii pline de războaie
câștigate sau pierdute – este și prea grăbit să se afirme, liderul suprem poate
ordona mica, după aceea chiar marea invazie, cerând celor care îi stau în cale
să îl întâmpine cu flori.

Foto: Twitter / X

Flash în care istoria e
o haină cu două fețe

După ce coletul
diplomatic cu Ordinul ”Vulturul Alb” a ajuns înapoi la expeditor, conflictul prezidențialo
– diplomatic dintre Kiev și Varșovia a continuat cu faza replicilor seismice.

Președintele Zelenski
nu e genul de lider care să își menajeze vecinii, mai ales când e sigur că
războiul cu Rusia îl poziționează de partea bună a istoriei.

Problema e că fiecare
țară vecină Ucrainei are propria versiune a relațiilor bilaterale de-a lungul secolelor
recente, iar cei care pot, exemplul Poloniei, o și declară, chiar dacă se
strică Feng – Shui – ul unei lupte comune pentru principii și valori.

Într-un interviu
pentru postul de televiziune TSN, președintele Zelenski oferă o replică
omologului polonez, pe un ton aluziv – ofensator, asemănător celui utilizat în
scrisoarea către președintele Putin.

Principala idee este că
puterile prezidențiale ale liderului de la Kiev sunt prea puține pentru a putea
schimba voința poporului ostășesc dintr-un batalion de forțe speciale. Acesta
(poporul ostășesc) a ținut să-și onoreze înaintașii – care, la vremea lor, au
avut ceva probleme cu un număr de etnici polonezi, vreo 100.000, după
aprecierea istoricilor de la Varșovia – solicitând ca unitatea respectivă să
fie numită ”Eroii UPA” / Ukrainska
Povstanska Armiia / Armata Insurgentă Ucraineană, gata, s-a decis, mai
poți face ceva?

Tot interviul, care
începe interogativ șmecheresc: “Karol (Nawrocki, președintele
Poloniei, începând cu anul 2025, n.n.), acesta e numele lui, nu-i așa?”,
este parcă scor dintr-un pamflet realizat de Studio Kvartal 95, fostul loc de
muncă al președintelui ucrainean.

Un dublu sondaj de
opinie arată că trei sferturi dintre polonezi și peste 90% dintre ucraineni își
susțin propriul președinte ceea ce duce disputa de la nivel personal undeva,
mult mai departe, putând provoca o ruptură între Kiev și Varșovia.

Astfel, ne explică
președintele Zelenski, prin decizia sa, Karol (acum știți cine e) nu ajută
decât Rusia.

Nota 4. Prietenia de
ieri se transformă în neprietenia de azi, în ura de amurg și în războiul de
mâine dimineață.

Astăzi, evoluțiile sunt
pe repede înainte, toți vrem să încercăm senzațiile tari, războiul are,
desigur, o ofertă bogată, e scumpă dar merită.

Fiecare tabără a ajuns
la concluzia că nu se poate cooperare cu celălalt, inamicul e iremediabil rău,
nu ai ce discuta cu el, singurul dialog este prin bugete militare sporite, prin
amenințări și răspunsuri la amenințări, prin atragerea de cât mai mulți aliați,
dacă se poate și din tabăra adversă, prin transformarea vieții cetățenilor
inamici într-un iad.

Foto: Twitter / X

Flash în care este
vorba despre pierderea sentimentului de prudență strategică

Summit-ul G7 de la
Evian, Franța, s-a încheiat în ziua când cerul Moscovei era greu de văzut din cartierele
sud-estice din cauza norului gros de fum care acoperea zona rafinăriei lovite
de dronele ucrainene.

Imaginea s-a potrivit perfect
peste momentul de optimism creat datorită știrilor care anunțau că Ucraina este
capabilă să schimbe direcția războiului.

Există un anumit
entuziasm colectiv în rândul celor care sprijină Ucraina că războiul cu Rusia poate
continua și escalada pe actuala linie de conduită.

Se speră că, indiferent
de cât de puternice vor fi loviturile pe care le va primi, Kremlinul se va
reține în continuare de la lovituri similare celor practicate de SUA și Israel
în conflictul cu Iranul, pentru a nu risca o criză umanitară și a nu ieși din
narațiunea care face distincție între ”poporul frate ucrainean” și ”regimul
naționalist și ilegal al lui Zelenski”.

Într-un articol
publicat pe platforma de analize politice și de securitate ”Responsible
Statecraft”, Matthew Blackburn, cercetător la Institutul Norvegian de
Relații Internaționale, prezintă o
serie de argumente care demonstrează că  această
abordare este foarte riscantă și poate avea consecințe periculoase, care pot
depăși chiar cadrul războiului din Ucraina.

Telegrafic, câteva din
tezele sale:

–     
Europa
consideră că poate asigura managementul escaladării războiului, deși îi lipsesc
unitatea atât privind poziția comună față de Ucraina, cât și capacitatea de
negociere care să o pună pe picior egal cu SUA, Rusia, China;

–     
Europa
nu dispune de un mecanism de control al escaladării conflictului, politic sau
militar, similar celui în funcțiune pe perioada Războiului Rece;

–     
liderii
europeni consideră că Rusia nu va îndrăzni o ripostă violentă, care o va pune
pe picior de război cu restul continentului, de aceea ar putea fi posibil un
acord / armistițiu cu Kremlinul dacă acesta va fi presat îndeajuns;

–     
se
apreciază că răspunsurile neașteptat de reținute ale Moscovei la o serie de
atacuri directe ucrainene având ca țintă triada nucleară sau reședința
președintelui Putin sunt un indicator de slăbiciune și un argument pentru
acțiuni similare;

–     
strategia
europeană presupune că mutarea facilităților militare industriale ale Ucrainei
pe teritoriile unor state europene, precum și transferul unor tehnologii
militare de vârf către armamente etichetate drept ”ucrainene”, nu înseamnă
cobeligeranță și vor fi protejate tocmai de această extrateritorialitate, Rusia
nu va îndrăzni să lovească dincolo de granițele sale și risca un conflict
direct cu  Europa și NATO;

–      ”Totuși, aici rezidă
pericolul. Dacă Moscova ajunge la concluzia că restricțiile sale din interiorul
Ucrainei sunt folosite de Kiev ca armă pentru a provoca costuri profunde și
umilitoare asupra Rusiei, calculul său se va schimba. În loc să se orienteze
către infrastructura ucraineană, Moscova ar putea încerca să remedieze
asimetria în atacurile masive și să restabilească descurajarea, vizând
adevărata sursă a noilor capacități ale Ucrainei: centrele logistice europene
și unitățile de producție.”

Citatul de mai sus ilustrează
îngrijorările autorului articolului privind consecințele escaladării schimbului
de replici militare dintre cele două părți, cu parteneri cu tot, implicate în conflictul
din Ucraina.

După escaladarea militară
de primăvară – vară, ar putea urma contra – escaladarea de toamnă – iarnă?

Una din lecțiile
războiului din Iran este că nu mai există limite când e vorba de răspuns militar,
atunci când  se forțează toate liniile
roșii convenționale.

Dar, în zilele noastre,
cine își mai face temele pentru acasă!?