LECȚIA DE ISTORIE: Petre Antonescu, arhitectul buzoian care a proiectat Arcul de Triumf și clădiri emblematice ale României

Petre Antonescu (29 iunie 1873, Râmnicu Sărat – 22 aprilie 1965, Bucureşti), arhitect, profesor universitar și academician, se numără, alături de Ion Mincu, printre cei mai importanți arhitecți ai României. După absolvirea cursurilor primare la Râmnicu Sărat (1880-1884), a urmat liceul în București și, ulterior, Școala de Arte Frumoase din Paris (1893-1899), obținând în 1899 diploma de arhitect la École des Beaux-Arts.

În perioada studenției, a realizat proiectul Pavilionului României la Expoziția Universală de la Paris din 1900, denumit „Pavilionul Monopolurilor Statului”, pentru care a fost decorat cu titlul de „Officier de l’Académie”. A fost profesor la Școala de Arhitectură din București, unde a predat timp de peste 38 de ani cursul de istoria arhitecturii (1900-1938), fiind rector al școlii între 1931 și 1938. De asemenea, a fost președinte al Societății Arhitecților Români în 1912 și între 1919-1921, precum și președinte al Societății Arhitecților Diplomați între 1926-1932. Cursul său de istoria arhitecturii a promovat idei originale pentru realizarea de construcții moderne cu specific românesc. A fost ales membru onorific al Academiei Române în 1936 și membru titular în 1945, fiind și membru al Ateneului Român, la secția artistică. A făcut parte din Comitetul pentru congresele internaționale de arhitectură (1945) al Academiei de Arte San Luca din Roma și a fost laureat al Premiului Național de Arhitectură.

În activitatea sa profesională, Petre Antonescu a proiectat numeroase construcții în stil eclectic, printre care: Arcul de Triumf din București (1935-1936), Primăria Capitalei (1906-1910, 1948) în stil raționalist modern, Facultatea de Drept din București (1933-1935), Academia Română din Roma (1931), clădirile de pe Strada Polonă 8 și Știrbei Vodă 29 (1903) cu influențe Art Nouveau, Cazinoul și Hotelul Palas din Sinaia (1913-1914), Cazinoul din Constanța (împreună cu Daniel Renard, 1904-1910), Primăria din Craiova (1912-1913), Palatul Artelor din Parcul Carol (1933-1935), Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (1939-1949), conacul și anexele familiei Brătianu de la Ștefănești-Argeș (1912-1915), Palatele de Justiție din Buzău și Brăila (1906-1912), Catedrala Arhiepiscopală Galați și numeroase sedii bancare și clădiri publice.

Petre Antonescu a fost pionier în adaptarea viziunii tradiționale românești la construcțiile urbane moderne, de la clădiri complexe cu mai multe nivele, până la vile și școli, demonstrând că arhitectura modernă poate integra armonios elementele specifice identității naționale.