Conflictul dintre Donald Trump și Giorgia Meloni, din ultimele zile, are cauze mult mai profunde decât o simplă fotografie, argumentează analistul Ștefan Popescu.

În opinia fostului secretar de stat de la Ministerul de Externe, acest conflict are la bază ruptura tot mai profundă din sânul comunității euro-atlantice.

Dacă Giorgia Meloni a încercat să joace un rol conciliatoriu, Donald Trump dorește ca toată lumea să i se supună necondiționat.

„Giorgia Meloni a încercat să fie o punte, să construiască o poziție de echilibru între fidelitatea față de alianța Atlantică, parteneriatul cu Statele Unite ale Americii și interesele europene. Președintele american Donald Trump, în schimb, reprezintă o viziune în care, simplificând lucrurile, Statele Unite ale Americii au nevoie de subordonați, nu de aliați.

Și atunci când aceste două logici intră în contradicție, conflictele simbolice, precum acesta cu fotografia, devin inevitabile”, a explicat Popescu.

Pentru România, această nouă fisură euro-atlantică reprezintă (încă) un semnal de alarmă.

Sud-estul Europei, o zonă de margine

Țara noastră se află într-o zonă care nu mai prezintă mare interes pentru statele occidentale.

„Din perspectiva Europei de Sud-Est, pentru a nu spune României, riscul este și mai mare. Istoria regiunii și a țării noastre ne arată că securitatea noastră a depins rareori numai de propriile noastre resurse.

Ea a fost garantată, dacă ne referim numai la istoria recentă, a ultimilor două decenii și ceva, de interesul și prezența Statelor Unite ale Americii.

Și astăzi, devine tot mai evident că apetitul Statelor Unite ale Americii, dar și al marilor puteri europene, indiferent de discursurile frumoase și de unele angajamente punctuale, apetitul lor pentru angajamente costisitoare, de lungă durată, în vecinătatea estică a Europei, la Marea Neagră, nu mai poate fi considerat un dat permanent.

Statele Unite ale Americii își redistribuie atenția către competiția cu China, către propria emisfere, emisfera vestică.

În Europa operează cu ierarhizări. Spațiul Baltice care reprezintă un contrafort pentru Arcada, regiune prioritară.

Franța este preocupată de prezența și consolidarea autonomiei sale strategice, de echilibrarea Germaniei, de spațiul mediteranean, de revenirea în Sahel. Germania are propriile dificultăți economice și cumva îi este interesată de mitele Europa și spațiul Baltic. Italia, care n-are resursele Franței, Germaniei, este absorbită de presiunile venite din Sudul Mediteranei”, a spus analistul.

Vecinii României – prioritatea politicii externe a Bucureștiului

În aceste condiții, Bucureștiul trebuie să învețe că nu se poate baza la infinit doar pe statutul de membru într-o alianță și trebuie să caute să aibă relații foarte bune cu vecinii.

„Vecinătatea trebuie să devină axa prioritară a politicii externe românești. Relațiile cu turcii, relațiile cu ungurii, relațiile cu statele din Balcani, toate acestea nu mai pot fi tratate ca dosare secundare.

Într-o lume caracterizată de transformări, de competiția marilor puteri, de volatilitatea alianțelor, capacitatea unui stat de a și-o organiza propriul spațiu regional, devine o resursă strategică esențială. Dar nu numai acest lucru, nu numai vecinătatea, ci și capacitatea de a discuta cu centre diferite de putere.

Și aici, pe primul loc, așez Beijingul, China, pe care noi nu numai că o neglijăm. Însă politica externă nu este suficient. Proiecția externă a unui stat este întotdeauna expresia unei baze interne solide.

Consolidarea instituțiilor, dezvoltarea infrastructurii, securitatea energetică, reziliența economică și coeziunea socială, nu reprezintă obiective separate de politica de securitate.

Ele constituiesc însăși fundamentul acesteia. Ruperea dintre Donald Trump și Giorgia Meloni este importantă nu pentru ceea ce spune ea despre o simplă fotografie, ci pentru ceea ce sugerează despre starea lumii occidentale. Și pentru România, lecția ar trebui să fie: renunțarea la iluzia că alianțele pot substitui permanent efortul nostru propriu”, a încheiat analistul.