Traian Băsescu: Mă aştept ca PMP să mă primească în sediul central după ce îmi termin mandatul

Deja, primul pas a fost făcut. Pe fondul preconizatei fuziuni PNL-PDL, preşedintele a mai făcut un ultim gest de despărţire faţă de foştii colegi din PDL: arhiva sa personală ca fost lider de partid, edil şi ministru a fost deja mutată din clădirea Modrogan la sediul PMP.

Prezent la Congresul organizaţiei de femei a PMP, Traian Băsescu a anunţat că va intra în partidul condus de Elena Udrea după închierea mandatului prezidenţial, adică peste câteva luni.

„Aş merge puţin mai departe, să vă spun ce aştept eu de la acest partid. Aştept să mă primească după ce îmi termin mandatul în sediul central. Vreau să îi transfer partidului toată experienţa şi cunoştinţele de politică internă şi externă şi sunt convins că pot ajuta partidul foarte mult să se aşeze acolo unde ar trebui să se aşeze ca partid nou, adică un partid modern care să preia ţara de acolo de unde e acum. Până în 2016 PMP va deveni un astfel de partid. Pe care o să îl ajut cu tot ce ştiu”, a declarata Traian Băsescu.,

Şeful statului n-a ratat ocazia de a lansa săgeţi şi la adresa fostului său partid de suflet, PDL; pentru modul în care a decis să fuzioneze cu PNL.

„Apropo, ieri mi-am luat arhiva, până ieri am avut arhiva personală de la MTI şi Primăria Capitalei în Modrogan 1. Dar, fiindu-mi teamă că în birou o să vină Crin Antonescu, m-am văzut nevoit să o iau pentru că arhiva lăsată acolo încă era o legătură a mea cu partidul şi ştiam că o să o iau cândva. Dar nu eram hotărât să o iau aşa repede, dar văzând cum PDL a fost pus pe tavă unei istorii, nu realităţi, am luat-o ieri şi o duc la PMP. Am fost într-un partid care a dat de 3 ori primar al Capitalei şi de două ori preşedintele României. O parte din această istorie rămâne acum la PNL şi o adaugă lângă succesele brătienilor. Dar măcar o jumătate o luăm şi noi pentru că eu voi fi parte din acest partid”, a mai spus şeful statului.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/traian-basescu-ma-astept-ca-pmp-sa-ma-primeasca-in-sediul-central-dupa-ce-imi-termin-mandatul-271071


Analyse


2025-03-21 23:47:11

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Basescu se alatura PMP

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • PMP: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 4)
  • PDL: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Elena Udrea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Romanian Politics

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Traian Basescu intentioneaza sa se alature PMP dupa incheierea mandatului sau prezidential, transferandu-si experienta si cunostintele pentru a ajuta partidul sa devina unul modern. Basescu critica fuziunea PDL cu PNL si isi muta arhiva personala la PMP.

Summary: Traian Basescu a anuntat ca intentioneaza sa se alature Partidului Miscarea Populara (PMP) dupa incheierea mandatului sau prezidential, dorind sa contribuie cu experienta sa pentru a ajuta partidul sa devina unul modern. El a criticat fuziunea dintre PDL si PNL si a mentionat ca si-a mutat arhiva personala la sediul PMP, exprimandu-si temerile legate de viitorul PDL sub conducerea lui Crin Antonescu.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.