[analyse_image type=”featured” src=”https://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/06/726405903_849394064916866_5379960519829103026_n.jpg”]
Ruben Laţcău a reacţionat ca urmare a deciziei ÎCCJ în cazul lui Dominic Fritz. Viceprimarul Timişoarei a subliniat rolul important pe care-l are politicul în viaţa românilor.
“Mandatul l-ați dat voi! Ați ieșit la vot pentru a vă face vocea auzită și ați decis primarul – l-ați ales pe Dominic Fritz. Pentru că v-ați săturat de vechile practici. Decizia de azi ne arată încă o dată că trebuie să încetăm să credem că politica nu este despre noi, că ține de alții. Politicul ne influențează școala, spitalul, locul de muncă. Romania nu se va curăța de sistemul care a capturat tot decât atunci când milioane de români vor fi dispuși să își asume lupta pentru democrație. Decizia de azi vine cu o sancțiune administrativă. Va fi contestată la CEDO. NU e o condamnare penală. Dominic Fritz va munci în continuare pentru mandatul pe care i l-ați dat, îl va duce până la capăt. Miza sistemului a fost clară: interdicția e de a candida la o funcție aleasă până în 2030, inclusiv. Mandatul l-ați dat voi! Și pentru el vom continua să muncim. Și pentru democrație… tot împreună!”, a declarat Ruben Laţcău.
Vă amintim faptul că, joi, Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), această decizie constatând faptul că s-a aflat în conflict de interese administrativ, așa cum au acuzat inspectorii ANI într-un raport din anul 2024.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/ruben-latcau-dupa-decizia-iccj-in-cazul-lui-fritz-trebuie-sa-incetam-sa-credem-ca-politica-nu-este-despre-noi-ca-tine-de-altii/”]