[analyse_image type=”featured” src=”https://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/06/IMG_4162-e1781261946451.jpeg”]
Primarul orașului Buziaș, Sorin Munteanu, a lansat noi critici la adresa secretarului general interimar al PNL Timiș, Alin Popoviciu, pe fondul tensiunilor care persistă între cei doi.
Edilul susține că, deși îl cunoaște pe Popoviciu de aproximativ 30 de ani și i-a apreciat activitatea din perioada în care acesta era deputat, o experiență politică l-a determinat să își schimbe radical părerea despre liderul liberal.
„Cu domnul Popoviciu ne cunoaștem de 30 de ani. În acești ani nu am fost niciodată la aceeași masă cu dânsul, tot timpul am fost în tabere diferite. Dar am avut întotdeauna un respect față de dânsul, pentru că știu că, la vremea respectivă, când a fost deputat, ajuta primarii. Nu eram primar la vremea aceea, eram directorul stațiunii și știam de la colegi că ajuta foarte mult primarii. Nu aveam niciodată încredere în dânsul, pentru că nu este un om de cuvânt, din punctul meu de vedere. Și o singură dată am făcut greșeala să acord încredere și să fie o încredere reciprocă, iar acea încredere a fost deturnată. (…). Nu cred că e cazul să dezvoltăm acum subiectul, dar de acolo a pornit.
Și atunci mi-am dat seama că omul este lipsit de caracter, din punctul meu de vedere. Sau trebuia să vină să spună cu o zi înainte: «Bă, Sorine, s-a discutat la nivel înalt, nu pot să te ajut», dar nu să mă lași să mă bag într-o bătălie în care voi deja v-ați făcut jocul. Mai stau de vorbă și cu colegii mei să mă sprijine și 26 de colegi din 37 mi-au promis că mă sprijină, iar pe urmă să mă trezesc că îmi și râd în nas… Mai e vorba și de anumite verticalități pe care oamenii, în general, nu le au și și le pierd cu timpul”, a declarat Sorin Munteanu în emisiunea „Drumul Bun cu Nadia Iucu”, difuzată de Tele Europa Nova.
Ruptura dintre Sorin Munteanu și PNL Timiș s-a produs în urma negocierilor pentru lista liberalilor la alegerile parlamentare din 2024. Munteanu și-ar fi dorit să ocupe locul al doilea pe lista pentru Camera Deputaților și susține că a primit asigurări privind sprijinul colegilor săi. În cele din urmă, liberalii timișeni au optat pentru Raul Cozarov, primarul orașului Gătaia. Nici acesta nu a reușit însă să obțină un mandat, PNL Timiș trimițând în Camera Deputaților un singur reprezentant, pe Marilen Pirtea, actualul președinte interimar al organizației județene.
Sorin Munteanu a făcut referire și la relația pe care a avut-o cu administrația județeană, acuzând faptul că singura deschidere a lui Alin Popoviciu în raport cu Buziașul ar fi fost încercarea de a bloca finanțările venite de la Consiliul Județean Timiș.
„Singura deschidere pe care a avut-o a fost să taie fondurile care veneau de la CJ. Și atunci am avut noroc că domnul Simonis nu a fost de acord, atât în cazul meu, cât și în cazul primarului de la Sânnicolau Mare, care a fost exclus din PNL. O pierdere enormă pentru partid, din punctul meu de vedere, și ca om, și ca poziție. Deși eu nu pot să spun că am fost prieten cu Dănuț Groza”, a mai declarat primarul din Buziaș.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/sorin-munteanu-critici-dure-la-adresa-lui-alin-popoviciu-mi-am-dat-seama-ca-omul-este-lipsit-de-caracter/”]