„Un pom Yucca uriaș, la umbra căruia totul moare”: cum o caracteriza Boris Johnson pe Theresa May în…

Amploarea disprețului fostului șef al guvernului britanic, Boris Johnson, față de fosta prim-ministră Theresa May este dezvăluită astăzi în detaliu de către unul dintre foștii săi colaboratori cei mai apropiați. Johnson, care i-a succedat lui May în funcția de prim-ministru în 2019, a comparat-o cu un „copac Yucca uriaș, la umbra căruia totul moare”. Când May a decis să convoace alegeri generale anticipate în 2017, el ar fi spus: „Ce naiba se întâmplă când publicul o vede?”, anunță The Independent.

Relatările aparțin fostului consilier al lui Boris Johnson, fostul deputat conservator Sir Conor Burns, și sunt incluse în cartea lui Sir Anthony Seldon, „The Brexit Effect”, care va fi publicată în serial în săptămâna următoare de The Independent.

Publicarea face parte din noua campanie a publicației privind modul în care Marea Britanie își poate reconstrui relațiile deteriorate cu Europa. Campania, intitulată „Europe: The Way Back”, va include știri, analize, interviuri și evenimente live dedicate impactului Brexitului și viitorului relației dintre Regatul Unit și Europa.

În perioada în care Boris Johnson a ocupat funcția de ministru de externe, Sir Conor a fost secretarul său parlamentar privat și unul dintre cei mai apropiați membri ai cercului său de încredere.

Burns susține că decizia Theresei May de a-l numi pe Johnson ministru de Externe – percepută la acea vreme ca o promovare importantă – a fost, în realitate, o încercare de a-l marginaliza politic.

„Era considerat un post de vis”, scrie Burns. „Cu toate acestea, a fost o manevră genială de a-l pune la colț pe un rival. Cum ar fi putut Boris să se plângă? Acum reprezenta Marea Britanie pe scena internațională.”

Burns o descrie pe May drept o „pânză albă uimitor de slabă” și afirmă că Johnson a anticipat corect, în discuții private, că decizia acesteia de a convoca alegeri anticipate în 2017 se va transforma într-un „dezastru”.

Îmi amintesc că a spus: «Ce naiba se întâmplă când publicul o vede?» Reputația ei de lider «puternic și stabil» se prăbușise deja în interiorul Cabinetului. Ca în Alice în Țara Minunilor, au descoperit că nu era nimic acolo. În curând, avea să descopere și publicul acest lucru

Burns afirmă că Johnson o compara pe May cu „un copac Yucca uriaș din pădurea tropicală braziliană, la umbra căruia totul moare”.

Sir Conor, un apropiat al fostului premier Margaret Thatcher, spune că May reprezenta „Principiul lui Peter” în politică – teoria potrivit căreia oamenii sunt promovați până la nivelul propriei incompetențe. Conceptul provine din cartea publicată în 1969 de Laurence Peter.

„Boris urăște conflictele”

Deși îi rămâne loial lui Johnson, Burns nu evită criticile la adresa acestuia. El susține că Johnson s-a bazat pe influentul consilier Dominic Cummings deoarece „nu avea curajul” să impună Brexitul fără sprijinul acestuia.

Boris urăște conflictele. Nici vorbă să fi avut curajul să suspende Parlamentul sau să retragă sprijinul partidului pentru atâția deputați fără Cummings alături de el. Probabil că niciun alt prim-ministru nu l-ar fi lăsat pe Cummings să se apropie de Downing Street

Potrivit lui Burns, relația dintre cei doi „a devenit în cele din urmă canceroasă”. Fostul deputat pune sub semnul întrebării și o serie de numiri făcute de Johnson în perioada în care a fost prim-ministru, inclusiv alegerea lui Sir Simon Case pentru funcția de secretar al Cabinetului.

„Deficiențele multora dintre persoanele pe care le-a numit erau evidente. Simon Case era un om fără greutate. Tocmai de aceea a fost ales. Să alegi rochii pentru Ducesa de Cambridge era cu totul altceva decât să conduci funcția publică.”

Burns consideră că Sir Mark Spencer, fermier de profesie și unul dintre apropiații lui Johnson, a fost o alegere neinspirată pentru funcția de șef al grupului parlamentar conservator. El susține că o figură importantă din Downing Street ar fi remarcat că „una dintre vacile sale s-ar fi descurcat mai bine”.

În opinia sa, Johnson nu a reușit niciodată să câștige încrederea unei părți importante a deputaților conservatori și dezvăluie existența unor tensiuni personale și politice profunde între susținătorii Brexitului, miniștri și funcționari publici.

Taberele rivale ale lui Johnson și Michael Gove, lideri ai campaniei pentru Brexit, „se urau reciproc”, afirmă Burns.

Sir Alan Duncan, adjunctul lui Johnson la Ministerul de Externe, „nu își putea ascunde aversiunea” față de acesta, iar înalții funcționari ai Foreign Office „îl considerau pe Boris o insultă la adresa valorilor lor civilizate”.

Burns îl descrie pe Sir Bernard Jenkin, unul dintre liderii aripii eurosceptice, drept un „plictisitor suprem”, care îl privea pe Johnson ca pe un nou-venit în tabăra anti-UE și îl disprețuia din acest motiv.

„Wendy Moron”

Alți deputați pro-Brexit erau pe punctul de a „înnebuni”, pe măsură ce procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană se împotmolea, susține acesta.

Burns relatează și reacția lui Johnson atunci când Steve Baker, unul dintre cei mai vocali susținători ai Brexitului, l-a contactat aproape în lacrimi și i-a transmis că este pregătit să preia funcția de prim-ministru pentru a „salva Brexitul”.

Potrivit lui Burns, Johnson a fost „foarte aproape” să o demită pe Liz Truss, care avea să-i succeadă ulterior în funcția de prim-ministru.

„Era într-o permanentă campanie pentru propria promovare”, scrie acesta. „Când Liz Truss apare neinvitată și își oferă sprijinul cu o lipsă de conștientizare ieșită din comun, poți începe deja să măsori perdelele pentru numărul 10.”

Burns susține că Truss a fost sprijinită de Wendy Morton, devenită șefă a grupului parlamentar conservator după instalarea acesteia la conducerea guvernului.

El afirmă că Morton era cunoscută aproape universal sub porecla „Wendy Moron” și o compară cu personajele Wallace și Gromit.

Cartea conține și portrete extrem de acide ale altor figuri conservatoare cunoscute.

Matt Hancock, obligat să demisioneze din funcția de ministru al sănătății în urma unui scandal sexual, „s-a ridicat, în mod previzibil, la înălțimea ultimelor patru litere ale numelui său”, scrie Burns.

Citește și:

„Ca un personaj negativ din Bond”. Keir Starmer, contestat de propriul partid și în cădere în sondaje. De ce rezistă la putere

David Cameron și George Osborne, adversarii lui Johnson în privința Brexitului, sunt acuzați de un comportament „rușinos” și de „aroganță și îngâmfare fără limite”.

Burns susține și că fostul ministru Johnny Mercer era atât de vanitos încât a interpretat greșit o reacție ironică a lui Johnson drept un semn de susținere.

Potrivit acestuia, Mercer i-ar fi propus lui Johnson o candidatură comună la conducerea Partidului Conservator, iar răspunsul caracteristic al lui Johnson – „Haide, lasă-mă!” – a fost perceput de Mercer ca o aprobare a planului.

Editor : C.A.