În fiecare an, la data de 24 mai, Biserica o cinstește pe Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași.

Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași (†1971) a venit pe lume la 24 februarie 1906, în satul basarabean Grușenți-Chelmești, fiind fiica unor părinți cu viață curată și credință adâncă: preotul Zaharia și soția sa, Serafima.

Mai târziu s-a unit prin Taina Cununiei cu Gheorghe Gobjilă, un tânăr evlavios, fiu de preot, iar din căsătoria lor s-a născut un singur copil, Vladislav-Slavcic, pe care l-au crescut în temere de Dumnezeu și deprinderi creștinești.

Odată cu ocuparea Basarabiei de către sovietici, în 1941, a fost ridicată împreună cu soțul ei și deportată în Siberia. Acolo a cunoscut, vreme de mai mulți ani, închisoarea și munca silnică, foamea cumplită, gerul nemilos, umilințele și, pe deasupra tuturor acestor încercări, pierderea nedreaptă a soțului ei drag, Gheorghe.

A fost eliberată în 1949, însă i s-a interzis întoarcerea acasă și a fost obligată să rămână într-un sat pierdut din ținuturile siberiene.

Acolo a îngrijit-o pe mama sa până la sfârșitul vieții acesteia, ducându-și zilele în trudă și rugăciune. Abia după cincisprezece ani de pătimiri pe pământ siberian, în 1957, a reușit să ajungă în România, stabilindu-se la Iași, unde și-a aflat sprijin și ocrotire la racla Sfintei Cuvioase Parascheva.

Cândva, fiul ei i-a pus o condiție: să cugete trei zile și să aleagă între credința pe care o mărturisea deschis și locul din casa lui. Răspunsul ei a venit fără șovăire: „Voi mie să nu-mi dați trei zile ca să-L aleg pe Dumnezeu. Eu pe Dumnezeu Îl am întotdeauna. Eu de orice mă lepăd, dar de Dumnezeu nu mă lepăd! Nu trebuie să mă gândesc trei zile, vă spun acum: dacă nu se poate să fiu și cu Dumnezeu, și cu voi, atunci Îl aleg pe Dumnezeu.”

Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române (volumul IX, luna mai) consemnează că „viețuirea ei a fost asemenea unei monahii: în fiecare zi, din zori și până în seară, era la Catedrala Mitropolitană, ștergea icoanele, făcea curățenie și se nevoia cu smerenie în post, în rugăciuni cu lacrimi și milostenie.

Noaptea, în casa credincioșilor unde era găzduită, citea Miezonoptica, psalmi și acatiste”. Celor care o priveau cu nedumerire sau o batjocoreau pentru felul umil în care alesese, din iubire pentru Hristos, să-și ducă viața, le răspundea senin: „Mie nu îmi este rușine să spăl picioarele Mântuitorului Hristos”. Mulți treceau pe lângă ea fără să o bage în seamă, însă inimile cu adevărat credincioase au recunoscut în ea o sfântă tăinuită de ochii lumii, dar cunoscută lui Dumnezeu.

S-a săvârșit din viața aceasta la 24 mai 1971, cu puțin înainte de praznicul Înălțării, ca să i se poată cânta, după dorul inimii ei, „Hristos a înviat…”.

La înmormântarea sa, biserica s-a umplut de preoți și de mulțime de credincioși din toate stările, oameni care i-au simțit dragostea și căldura sufletească și care îi spuneau cu drag „mama Blandina”.

Văzând acea mulțime nesfârșită venită să-i aducă ultimul omagiu, fiul ei a fost cuprins de durere și de pocăință și a rostit, plângând: „Am avut o mamă sfântă”. Pilda vieții ei rămâne o comoară duhovnicească pentru toți cei care Îl caută pe Dumnezeu pe calea smereniei, a tăcerii, a suferinței răbdate cu nădejde și a slujirii săvârșite în taină.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 1 iulie 2025, canonizarea Blandinei Gobjilă, cu data de prăznuire pe 24 mai.

Sfântul Simeon

Sfântul Simeon din Muntele Minunat, este cunoscut și ca Simeon Stâlpnicul cel Tânăr.

A trăit în perioada 521- 24 mai 592 și a fost un părinte foarte cunoscut pentru iubirea lui față de Dumnezeu.

Sfântul a fost un învățător iscusit și un model al dedicării vieții lui Dumnezeu, pentru creștini.

Aproape toată viața și-a petrecut-o în vârful unui stâlp, rugându-se neîncetat. Sfântul Simeon refuza mâncarea și foarte rar ațipea, deoarece se ruga neîncetat pentru toți cei care îl vizitau și căutau binecuvântarea sa.

Timp de 68 de ani, Sfântul a trăit doar pe acel stâlp, pe muntele minunat.

Postul aspru și rugăciunea erau importante pentru el, astfel că nu dorea să coboare din lăcașul său.

Sfântul Cuvios Simeon a trecut la cele veșnice la data de 24 mai 592, ziua în care biserica îl prăznuiește în prezent.

Tot azi mai sunt pomeniți Sfântul Mucenic Serapion și Sfânta Mucenică Marciana.