VIDEO Proiectul privind terenurile degradate de la ADS a fost depus în Parlament; cred că ne încadrăm în timpul stabilit prin PNRR (ministru)

[analyse_image type=”featured” src=”https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/19338012″]

Proiectul de lege privind utilizarea terenurilor degradate de la Agenția Domeniilor Statului (ADS) a fost depus în Parlament, iar prin aprobarea acestuia, în timp util, ar putea fi îndeplinit jalonul PNRR, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, într-o conferință de presă.

Acesta a precizat că, între timp, ADS a început scoaterea la licitație a terenurilor neproductive pentru instalarea panourilor fotovoltaice, a capacităților eoliene și de stocare de energie electrică.

‘Am avut o ordonanță de urgență care a trecut de Guvern, dar după aceea, la Consiliul Legislativ, am avut un aviz negativ, pentru că în timpul ședinței de Guvern s-a completat ordonanța de urgență cu teme care n-au fost trecute prin procedura de avizare, motiv pentru care ordonanța de urgență care reglementa modul în care trebuia respectat, trebuia îndeplinit jalonul PNRR prin ADS nu s-a mai publicat în Monitorul Oficial, motiv pentru care, împreună cu domnul Barbu (fostul ministru al Agriculturii – n. r.), în mandatul căruia practic s-a pregătit această ordonanță de urgență, am semnat un proiect de lege pe care l-am depus săptămâna aceasta în Parlament, la Senat. Sper ca săptămâna viitoare să putem trece actul normativ prin Senat, după care să ajungem la Camera Deputaților și, prin aprobare, în timp util, să îndeplinim și jalonul. Între timp, Agenția Domeniul Statului a început scoaterea la licitație a terenurilor neproductive pentru instalarea panourilor fotovoltaice, instalarea capacităților eoliene și de stocare de energie electrică, pentru a crea acele centre de accelerare’, a susținut el.

În opinia sa, se poate respecta termenul prevăzut în PNRR pentru îndeplinirea jalonului.

‘Cred că putem să ne încadrăm în timpul stabilit prin PNRR și putem să avem inclusiv contracte de concesiune pentru asemenea terenuri și să trecem și prin Parlament proiectul de lege. Dacă între timp vine un Guvern care poate să adopte ordonanțe de urgență, lucrurile se simplifică și se poate aproba un act normativ în Guvern’, a adăugat șeful interimar de la Agricultură.

Jalonul nr. 509 în PNRR se referă la crearea unui cadru juridic pentru utilizarea terenurilor de stat ca zone de accelerare pentru investițiile în surse regenerabile de energie. Practic, este vorba despre intrarea în vigoare a unei legi pentru introducerea unui cadru privind utilizarea terenurilor aflate în proprietatea statului, administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS), ca zone de accelerare a investițiilor în surse regenerabile de energie.

În cazul în care acest jalon nu se va îndeplini, România va pierde 771 milioane de euro.

Coordonatorul pentru implementarea jalonului este Ministerul Agriculturii. AGERPRES/(A – redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii nu intenționează să prelungească termenul de primire a cererilor de plată

Afisari: 21

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/economic/2026/05/20/video-proiectul-privind-terenurile-degradate-de-la-ads-a-fost-depus-in-parlament-cred-ca-ne-incadram–1558091″]


Analyse


2026-05-20 14:44:04

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.