[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=2502e56ad59981a651″]
Mugur Isărescu: ”Nu am ținut cursul euro artificial”. Mesaj despre rezervele valutare și stabilitatea pieței
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat marți, 19 mai, în cadrul prezentării Raportului asupra inflației, că evoluția cursului euro nu a fost menținută artificial de banca centrală, acest lucru fiind reflectat în dinamica rezervelor valutare.
„Nu am ținut cursul euro artificial, se vede din evoluția rezervelor valutare. Spre deosebire de aprilie-mai 2025, în 2026, intervențiile BNR au fost mult, mult, mult mai mici. Ne permitem acum să fim mult mai flexibili. Probabil că asistăm la un nou prag”, a precizat Mugur Isărescu.
Oficialul BNR a afirmat că deviația PIB este una negativă, iar politica monetară trebuie calibrată în funcție de evoluția inflației. „Deviația PIB este extrem de negativă, trebuie să recunoaștem. Să vedem cum vom putea calibra inflația pentru a o face mai suportabilă pentru populație”, a declarat guvernatorul BNR, potrivit economica.net
BNR estimează o inflație de 5,5% la finalul anului, conform prognozei prezentate.
În ceea ce privește intervențiile pe piața valutară, Isărescu a arătat că acestea au fost mai reduse în perioada recentă comparativ cu anul precedent.
Guvernatorul a menționat și evoluțiile din economie, inclusiv investițiile și indicatorii externi. „Avem o evoluție pozitivă pentru investiții în ultimele două trimestre din 2025. Sperăm să avem o evoluție asemănătoare și în primul trimestru din 2026”, a precizat Isărescu.
Referitor la sectorul extern, acesta a arătat că deficitul comercial s-a redus în a doua parte a anului 2025, pe fondul unui an agricol favorabil și al temperării consumului. De asemenea, soldul contului curent a înregistrat o scădere, tendință considerată pozitivă de oficialul BNR.
„Vedem scăderea deficitului comercial, mai ales în S2 din 2025, pe fondul anului agricol favorabil și a temperării cererii de consum. Soldul contului curent a scăzut, o direcție bună, nu impresionantă, dar tendința este relativ bună. Sperăm să avem un an agricol bun și anul acesta, până acum arată bine”, a declarat Mugur Isărescu.
BNR estimează că inflația ar putea permite României să nu mai ocupe poziția de stat cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană în cursul toamnei, în funcție de evoluțiile viitoare.
