Bosnia s-a calificat la Cupa Mondială din SUA 2026, în urma unui baraj dramatic câștigat în fața Italiei. Performanța este cu atât mai mare cu cât puțini realizează că Bosnia este un stat care amintește puternic de fosta Iugoslavie.

Bosnia și Herțegovina reprezintă un paradox istoric: statul creat după destrămarea violentă a Iugoslaviei a ajuns să păstreze multe dintre mecanismele politice și instituționale ale fostei federații.

Războiul civil din Bosnia

Statul modern, Bosnia și Herțegovina, s-a născut în urma disoluției Republicii Federale Socialiste a Iugoslaviei, eveniment survenit în urma unui război sângeros.

Republica Socialistă a Bosniei și Herțegovinei era unul dintre cele șase state care formau Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.

Bosnia și-a declarat independența pe 1 martie 1992, dar lucrurile nu erau deloc simple. Acest stat a fost ultimul dintre cele care au dorit să se rupă de Iugoslavia, și asta dintr-un motiv foarte simplu: Bosnia era cel mai amestecat din punct de vedere etnico-religios dintre cele șase state iugoslave.

De altfel, în timpul războiului din Croația, bosniacii au ieșit în stradă de mai multe ori, pentru a cere pace. Ei erau conștienți că dacă se ajunge la conflict, Bosnia va fi distrusă, din cauza lipsei de omogenitate a populației.

Din păcate, s-a ajuns la război, iar cele trei grupuri religioase ale Bosniei: ortodocșii sârbi, catolicii croați și musulmanii locali au ajuns la conflict armat. Drama locuitorilor Bosniei a fost simbolizată de uciderea lui Boșko și Admirei, un cuplu sârbo-musulman, la Sarajevo.

După trei ani de conflict civil, care a făcut 100.000 de morți și 2,2 milioane de refugiați, s-a semnat pacea de la Dayton (1995), care este în vigoare și azi.

Noua Iugoslavie născută în America

Înțelegerea semnată în America a adus Bosniei, însă, o nouă Constituție și o organizare de tip…iugoslav. Practic, Bosnia – Herțegovina este o confederație formată din două state cu puteri cvasitotale: Republica Srbska (Republica Sârbă) și Federația Croato – Musulmană și un teritoriu autonom, Districtul Brcko, care se autoguvernează! (foto sus)

Țara care a învins România de două ori în 2025 este total descentralizată: cele două state care o formează au instituții proprii, inclusiv președinție.

Actuala Bosnia este condusă, nominal, de un Președinte al Consiliului Președinției Bosniei. Acest consiliu este format din câte un reprezentant al celor trei grupuri etnice constitutive: sârbii, croații și musulmanii.

Notă: musulmanii poartă numele etnic de „bosniac”, deși toți locuitorii Bosniei sunt „bosniaci”, pentru a se diferenția de sârbi și croați.

Tito, simbolul unității pierdute

Instituția „Președintelui președinției” sau a „Președinției colective” este exact cea care guverna fosta Iugoslavie înainte de disoluție.

Simbolic, trebuie precizat că sediul instituției se află pe strada care poartă numele Mareșalului Tito, fondatorul Iugoslaviei socialiste.

O diferență semnificativă față de Iugoslavia pre 1989 este aceea că deasupra „Președintelui președinției” este postul Înaltului Reprezentant pentru Bosnia Herțegovina, numit de către Marile Puteri reunite în Consiliul pentru Implementarea Păcii.

Înaltul reprezentant deține prerogative extinse, care îi permit nu doar să inițieze și să adopte acte legislative, ci și să revoce din funcție orice oficial al statului bosniac.

Fotbalul i-a unit pe bosniaci

Ca să înțelegem cât de divizată este Bosnia, trebuie precizat că Federația de Fotbal a acestei țări s-a unificat abia în 2002, prin fuziunea dintre Federațiile Republicii Sârbe și a Federației Croato-Musulmane.

Fotbalul a fost mai rapid decât forța militară: Bosnia și-a format o armată unitară abia în 2005!

Naționala de fotbal a Bosniei este o oglindă a Bosniei: președintele federației este etnic sârb, antrenorul provine dintr-o familie mixtă, sârbo-musulmană, iar lotul de jucători este împărțit între cele trei grupuri etnice.

Sârbii și croații din lot sunt eligibili pentru a evolua pentru respectivele state, Serbia și Croația!

Din fericire, se pare că cetățenii Bosniei au decis să treacă – în mare parte – peste rănile provocate de război și încearcă să trăiască într-un singur stat: mica lor Iugoslavie.