Întrebat de jurnaliști la finalul vizitei sale la BSDA 2026 dacă au existat reforme concrete împiedicate de social-democrați, șeful statului a refuzat să ofere un răspuns categoric.

“Nu o să vă răspund cu da sau nu. Ar însemna să mă implic în tensiunile existente”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat însă că dezbaterea ar trebui să se concentreze mai degrabă pe viitorul politic și pe majoritatea parlamentară care va susține reformele.

“Cunoaștem trecutul. Întrebarea fundamentală acum este care este viitorul și care e majoritatea care va susține în Parlament”, a afirmat șeful statului.

Declarațiile vin într-un context politic tensionat, în care tema reformelor și a influenței grupurilor de interese asupra deciziilor guvernamentale continuă să provoace dispute între partide.