[analyse_image type=”featured” src=”https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/22467/23148500/1/biofarm.jpghttps://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/22467/23148500/1/biofarm.jpg”]
Producătorul de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) a convocat adunarea generală ordinară a acţionarilor pentru 15 iunie, pe ordinea de zi figurând repartizarea unui dividend special de 0,140263 lei brut pe acţiune şi acordarea unui bonus special şi unic pentru consiliul de administraţie, conducerea executivă şi salariaţi în cuantum de până la 12 milioane lei. La preţul din piaţă de 1,435 lei per acţiune, randamentul dividendului ajunge la 9,8%. Data ex-dividend este 29 iunie, iar plata se va face pe 10 iulie, potrivit BVB. Convocarea vine la solicitarea acţionarului majoritar Longshield Investment Group, care deţine 51,68% din capitalul social.
Propunerea de dividend special intervine în contextul ofertei publice voluntare anunţate recent de grupul polonez Polpharma, cel mai mare producător de medicamente din Polonia, care urmează să cumpere acţiunile Biofarm la 1,379 lei per unitate, printr-un acord de implementare semnat cu Longshield şi Lion Capital, care deţine 36,75% din acţiuni. Consiliul de administraţie al Biofarm este format din cinci membri cu statut neexecutiv: Andrei Hrebenciuc (preşedinte), Bogdan Alexandru Drăgoi, ştefan Dumitraşcu, Cătălin Constantin Vicol şi Sari El Lakis.
[analyse_source url=”https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/bursa-longshield-investment-solicita-un-dividend-cu-randament-de-23148500″]