Evocare: Pavel Istode, o voce sonoră a radioului românesc

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/05/pavel-istode-scaled.webp”]

Viorel FRÎNCU

De curând, ne-a părăsit jurnalistul-radio Pavel Istode, o voce sonoră a radioului românesc.

S-a născut la 13 aprilie 1941, în localitatea Măxineni (jud. Brăila). A absolvit Facultăţile de Istorie (Iaşi) şi Ziaristică (București). A debutat în presa scrisă la publicațiile „Înainte” (Brăila), „Viaţa nouă” (Galaţi), „Apărarea Patriei” şi „Grănicerul”. În anul 1971, intră prin concurs la Radio Televiziunea Română, pe care o va sluji, timp de peste 30 de ani, în calitate de corespondent, pentru judeţele Buzău, Vrancea, Brăila şi Prahova.

Despre viața de jurnalist-radio, Pavel Istode declara unei publicații locale, în anul 2003, următoarele: „Acești 30 de ani au fost o școală destul de plăcută de viață, dar în același timp foarte severă, în care, dacă nu-ți faci lecțiile zilnic și conștiincios, poți ajunge repetent. Munca la radio este grea pentru că radioul se adresează tuturor, în mașină, la munte, la birou, chiar și pe stradă. Știrile trebuie să fie foarte proaspete, drept pentru care un reporter la radio trebuie să fie foarte bine informat și să găsească știri de interes major. Am avut multe satisfacții în această muncă, mai ales că de multe ori am fost primul la un eveniment. A fi reporter implică a intra în contact cu mii de oameni din toate categoriile sociale și profesionale, copii, oameni în vârstă, care m-au făcut să fiu într-o continuă reciclare. Cel mai plăcut este când îmi ascult radioreportajele. Îmi plac interlocutorii bine informați în domeniul pe care îl investighez. Mi-au plăcut reportajele cu copii, care nu au emoții și sunt naturali în ceea ce spun.

Prima dată am transmis pentru postul național de radio în anul 1971, în timpul inundațiilor. Pe vremea aceea nu răspundeam de Buzău, ci de Brăila. La Buzău mi-am început activitatea în 1974 și de când s-au creat posturile de corespondent fix, nu am mai plecat din Buzău pentru că mi-a plăcut mult orașul. Nici acum, după 30 de ani de muncă în domeniu, nu cred că știu totul despre aceasta sferă de activitate, însă am satisfacția că am acumulat foarte mult. O să-mi continui activitatea până la pensionare, dar până atunci vreau să formez un tânăr care să <prindă> de la mine secretele acestei meserii”.

În anul 2005, Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” a organizat un medalion dedicat reporterului-radio Pavel Istode la care au participat ziariști cu vechime în profesie, dar și tineri care își începeau cariera în acest domeniu. La eveniment a fost invitat și șeful sărbătoritului, jurnalistul radio Nicu Popescu, care declara presei: „Sunt profund emoționat de atașamentul buzoienilor pentru colegul meu și îmi doresc, atunci când voi ieși la pensie, să am parte de o asemenea manifestare”.

În aprilie 2006, Pavel Istode s-a pensionat și, la scurt timp, s-a mutat în București.

Pentru activitatea depusă în slujba producţiilor radiofonice, i s-au acordat mai multe premii şi distincţii.

A decedat, după o lungă suferință, la 19 februarie 2026, în București.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/evocare-pavel-istode-o-voce-sonora-a-radioului-romanesc/”]


Analyse


2026-05-11 17:14:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.