Râsul, fenomen cultural şi atitudine socială

Mihai SĂLCUȚAN

Râsul marchează saltul omului din biologic în social. Superioritatea ființei umane asupra naturii se manifestă şi prin  râs, predispoziţie de ordin cultural care include judecata, logica, morala, etica.

Animalele nu râd, ele atacă. Maimuţa se schimonosește, de aici expresia „a se maimuțări” cu referire la cineva care se strâmbă la față, iar hiena se hlizește prostește, fără noimă. Manifestare a spiritului, râsul are un caracter universal, este întâlnit la toţi oamenii și datorită lui violența materială poate fi înlocuită cu o atitudine intelectuală. Calitate proprie ființelor superioare, râsul exteriorizează veselia, protestul, refuzul, contestarea, stări ce derivă nemijlocit din tensiunea critică a gândirii, rezultat al adjoncțiunii dintre cauză  şi inteligenţa persoanei.

Aptitudinea omului de a râde sau de a zâmbi este înnăscută și relevă structura sufletească proprie fiecărui individ.  Dacă ar fi lipsit de semnificaţie râsul ar fi doar o manifestare fiziologică, unitatea dintre hohot şi sens este determinantă. Filosoful român Henri (Ricu) Wald atrage atenţia că prin însăşi esenţa lui râsul este o reacţie polemică faţă de contrastul dintre ceea ce este cineva şi ceea ce vrea să pară, dintre scop şi mijloace, dintre ceea ce se aşteaptă şi ceea ce se întâmplă, dintre o formă nouă şi un conţinut învechit. Privit prin această cheie râsul ne apare ca un protest împotriva recăderii spiritului în inerţia materiei. El presupune posibilitatea omului de a ţine lumea la o oarecare distanţă şi de a o privi „de sus”, din perspectiva a ceea ce ea poate şi trebuie să fie. Funcţie a progresului uman râsul sancționează nu atât încălcarea unor norme curente cât, mai ales, abaterile care întârzie mersul spre înainte.

Conflictul dintre superioritatea idealului şi inferioritatea realului este scos în evidență de râs. Horațiu (Quintus Horatius Flaccus), cunoscutul poet din perioada de aur a literaturii romane, a rămas în istorie cu sintagma „Ridendo dicere verum” (a spune, râzând, adevărul), iar în secolul al XVII-lea poetul francez Jean-Baptiste de Santeuil a sintetizat forța educativă a râsului în expresia „Ridendo castigat mores” (moravurile se îndreaptă prin râs).

Starea de voioșie purifică omul aidoma unei flăcări sacre, este reacția firească a omului sănătos la o situație comică, starea de relaxare când se constată lipsa unui pericol sau a unei confruntări, manifestarea instinctului de autoapărare față de teamă.

Scriitorul englez George Meredith susține că „râsul este o armă împotriva prostiei, a mărginirii, a noțiunilor false și a prejudecăților”. Dacă admitem că munca l-a creat pe om trebuie să acceptăm și că râsul l-a împodobit, este un adevăr incontestabil. Jovialitatea este o stare caracteristică speciei umane, cel care râde este un ins normal.

Persoanele care se amuză nu acţionează ca urmare a unei misiuni anume, ele dovedesc un acut simț de observare a viciilor semenilor şi chiar pe ale lor,  că sunt capabile să le satirizeze declanşând buna dispoziţie în rândul celor din jur. Acestea sunt adevărați apostoli ai sănătăţii publice, au convingerea că puterea care provocă râsul – „Vis comica” după definiția dată de istoricul Suetoniu în „Viaţa lui Terenţiu” – este capabilă să schimbe moravurile şi năravurile lumii. Vizate sunt prostia, incultura, impostura, ridicolul, avariţia, demagogia, politicianismul, înfumurarea, cupiditatea, anormalul, ridicolul, iraţionalul, nedreptatea, nonsensul din realitatea înconjurătoare şi multe alte asemenea care nu au suferit modificări de-a lungul veacurilor și care în vremurile noastre cunosc forme de dezvoltare anabatică.

Omul zefliu face haz de necaz, are permanent dorinţa de a se bine dispune, de a râde cu poftă când este cazul, dovedind o atitudine intelectuală curajoasă, bine definită. Aflat într-o bună stare sufletească are cutezanţa de a ieşi în arenă pentru a se confrunta cu cel rău, să lupte cu mâinile goale împotriva celor cu sufletul gol, să-i ardă de glumă când alţii îl ard la propriu, să spună verde în faţă ceeace el gândește.

Unul dintre cei „Şapte Înţelepţi” ai Greciei Antice, Chilon, autor de poeme și politician în Sparta antică în secolul VI î.Hr., a murit la o vârstă înaintată de bucurie, după ce şi-a felicitat fiul pentru că a câştigat jocurile olimpice la lupta cu pumnii, precursoarea boxului de astăzi. Poetul comic Philemon s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani… râzând! Finalul primului cânt din Iliada, unde Homer descrie petrecerile și râsul zeilor care făcea să răsune munții și văile, ne-a lăsat expresia „râs homeric”. Zicerea populară „a muri de râs” face trimitere la cazuri petrecute aevea în decursul istoriei.

Cercetări științifice moderne au demonstrat că râsul este una dintre cele mai bune metode prin care putem face față stresului. Unele studii merg și mai departe, compară efectul său cu cel al unui medicament cu reacții puternice, aducător de beneficii inombrabile pentru creier și trup. 

Omul înțelept asociază râsul cu sănătatea, cu starea de bine şi cu longevitatea, îl consideră un bun remediu natural pe care îl recomandă și altora, în doză maximă. „Mens sana in corpore sano”  (minte sănătoasă în corp sănătos), atenționa anticul Iuvenal (Decimus Iunius Iuvenalis)  în „Satirae”, făcând trimitere la starea de bună dispoziție produsă de ridiculizarea, cu intenții moralizatoare, a metehnelor oamenilor și a aspectelor negative din societate. Un vechi proverb chinez spune că „timpul  pe care îl petreci râzând este cel petrecut cu zeităţile”.

Binefacerile înveselirii sunt certificate de istorie şi de Gelotologie, ştiinţa râsului, care-l recomandă ca terapie, aplicată în cabinetele medicale sau în Cluburile de Râs răspândite în întreaga lume. La Universitatea americană Stanford există un Institut de Gelotologie și studiile făcute acolo demonstrează că râsul, printre multe alte foloase, determină o modificare completă a ciclului normal al respirației, crește ritmul cardiac, ridică temperatura corpului, accelerează benefic toate funcțiile organismului, înlătură melancolia, creează un puternic liant social, o comuniune spirituală care înalţă şi defineşte un grad superior de evoluţie culturală.

Dacă ajungi să râzi mai întâi de tine şi mai apoi de alţii, este semn că ai devenit mai înţelept, mai profund şi chiar mai curajos pentru că ai descoperit arma secretă pe care o poţi folosi pentru a te apăra de cei care te atacă cu vorba sau cu fapta. Renumitul comediant din secolul XX Charlie Chaplin spunea, cu dreptate, că „o zi în care nu ai râs este o zi pierdută”.

Buna dispoziție ne ajută să formăm mai ușor legături sociale datorită endorfinei, hormon cerebral  ce potențează starea de bine și explică motivul pentru care râsul este atât de contagios. Eliberarea acestei substanțe la nivelul creierului încurajează solidaritatea în comunitate și oferă un benefic sentiment de siguranță. Mintea fiecărei persoane aflată într-un grup funcționează, în astfel de momente, ca un transmițător ce declanșează reacția în lanț similară cu un joc de domino. Așa se face că avem zâmbetul pe buze de fiecare dată când cineva râde, chiar dacă nu știm motivul.

Conectivitatea dintre diferitele emisfere ale creierului este facilitată de râs, fiecare episod fiind provocat de un motiv diferit și de cele mai multe ori deslușirea proceselor mentale este mai dificilă decât poate părea la o prima vedere. Oamenii de știință au evidențiat diferențele de percepție ale tipurilor de râs, de la cel de bucurie la cel sarcastic sau la cel provocat de gâdilare, fiecare dintre ele activând legături noi între diferite zone ale creierului. Mai mult decât atât, de fiecare dată când cineva râde, intelectul nostru încearcă să descifreze semnificația reacției sale, ce anume comunică, iar această activitate întărește legătura dintre diferite regiuni ale organului gândirii.

Pentru sănătatea relației amoroase râsul este esențial. Studiile au arătat că femeile râd de circa doua ori mai mult decât bărbații, însă cei din urmă sunt cei care provoacă amuzamentul. Cercetătorii sunt de părere că există motive întemeiate pentru care lucrurile stau așa, iar acestea se referă în principal la modul în care se formează legăturile dintre parteneri, precum și la maniera în care conexiunile sentimentale se dezvoltă și se mențin. Femeile tind să caracterizeze bărbatul visurilor lor ca având printre alte calități și umorul, iar bărbații se simt atrași de femeile care râd mai des.

O importantă calitate a râsului este și aceea de a fi un antidepresiv natural, activează eliberarea serotoninei care, prin beneficul efect antiinflamator protejează inima, menține sănătatea vaselor de sânge și a mușchilor cardiaci ținând departe efectele nocive ale bolilor cardiovasculare. Episoade cât mai dese de râs ar trebui să facă parte din programul de prevenire a bolilor cardiace.

Zâmbetul,  forma reţinută a râsului, a apărut în istoria umanității mai târziu şi reprezintă forma sa evoluată, „rafinată”. El exprimă firescul, sănătatea, înţelepciunea, milostivirea, veşnicia. Veşnicia, căci râsul şi plânsul sunt trecătoare, pe când zâmbetul este nepieritor. Relevanța este aceea de părtăşie la bucuria celor veseli sau la mâhnirea celor întristaţi. Când este luminos, prietenos, misterios, blând, cu subînțeles, duios, protector, relevă deschiderea spre comuniunea cu semenii, dorința de a stabili  relaţii cu alte persoane cu respectarea calităţilor naturale, pozitive, ale fiecăruia. Uneori poate fi cinic, dispreţuitor, răutăcios, cu aere de superioritate și în asemenea cazuri vorbim de lipsă de educaţie sau de forme ale inculturii și ele constitue impedimente în calea apropierii.

Întâlnirea dintre oameni este, în mod obișnuit, un prilej de sărbătoare și surâsul curat este manifestarea bucuriei, chiar a fericirii, o formă de deschidere către persoane ce inspiră încredere. Nivelul de dezvoltarea spirituală a societății într-o anumită epocă este dat de calitatea relațiilor cotidiene dintre membrii ei.

Calistrat Hogaș spunea că „râsul și veselia sunt piperul și sarea vieții, în același timp, singurele lucruri omenești” iar Ion Băieșu, autorul celebrului cuplu comic Tanța și Costel, că „surâsul este folosit mai ales de indivizi snobi sau cu dantura precară. Oamenii normali, sănătoși, râd cu gura până la urechi”. Până în prezent nu i-a contrazis nimeni!