PSD va decide dacă rămâne la guvernare. V. Ponta: Trebuie schimbate radical o mulţime de lucruri, trebuie să venim cu un nou proiect

ACTUALIZARE 12.05. „Vom avea din nou în PSD şi în coaliţia de guvernare decizii de adoptat, astfel încât săptămâna viitoare să ştim dacă rămânem la guvernare, dacă păstrăm şi mergem mai departe cu guvernarea.

Am avut discuţii în coaliţia de guvernare şi decizia unanimă este de a continua, dar trebuie să existe şi un sprijin foarte clar din partea grupurilor noastre parlamentare. Decizia majoritară este să ne ducem mandatul la bun sfârşit.

PSD anul viitor, în primăvară, îşi face analiză cu totul, să vedem. Trebuie schimbate radical o mulţime de lucruri în PSD.

Reluăm discuţia şi ca PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri. Obligatoriu, prin prevederile constituţionale atunci când o altă formaţiune politică intră în componenţa guvernului, trebuie un vot în Parlament. Pentru ca PLR să intre la guvernare trebuie vot în Parlament”, a declarat Victor Ponta.


Sursele citate de Mediafax au arătat că Ponta a fost în asentimentul tuturor atunci când a vorbit despre restructurarea Guvernului, fapt care ar echivala cu venirea noului Cabinet în Parlament, pentru a obţine votul parlamentarilor.

Aceleaşi surse au arătat că restructurarea Cabinetului echivalează cu o comasare a unor ministere.

Pe de altă parte, Ponta le-a spus deputaţilor, legat de Congresul PSD, că vrea ca acesta să fie convocat la începutul anului 2015.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/psd-va-decide-daca-ramane-la-guvernare-v-ponta-trebuie-schimbate-radical-o-multime-de-lucruri-trebuie-sa-venim-cu-un-nou-proiect-326021


Analyse


2025-04-03 02:15:00

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: PSD decide viitorul guvernarii

Entity Sentiment:

  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • PLR: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: PSD va decide daca ramane la guvernare, iar Victor Ponta subliniaza necesitatea unor schimbari radicale si a unui nou proiect.

Summary: PSD va decide daca ramane la guvernare, cu Victor Ponta subliniind necesitatea unor schimbari radicale si a unui nou proiect. Discutiile din coalitia de guvernare au dus la o decizie unanima de a continua, dar este necesar un sprijin clar din partea grupurilor parlamentare. PSD va face o analiza completa in primavara anului viitor. Ponta a mentionat si posibilitatea ca PLR sa fie reprezentat la nivel de ministri, ceea ce necesita un vot in Parlament. Restructurarea Guvernului ar putea implica comasarea unor ministere, iar Ponta doreste convocarea Congresului PSD la inceputul anului 2015.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.