[analyse_image type=”featured” src=”https://blitz24.ro/wp-content/uploads/2025/07/ilie-bolojan-nicusor-dan.jpg”]
În ultima săptămână, în jurul lui Ilie Bolojan s-a mai construit o poveste în afară de cea în care el este reformatorul înfrânt de sistemul dinozaurilor hoți și șobolani. Noua poveste vorbește despre omul Bolojan erou al poporului, Bolojanul victimizat de PSD, pe care poporul îl iubește brusc și necondiționat. Dar, oare, chiar așa stau lucrurile?
Labagii din PNL, intitulați așa de Alina Gorghiu, par că au început să creadă ei înșiși în propaganda îndoielnică și în punctajele de comunicare pe care le creează firma de comunicare Kensington.
Aceeași firmă care în campania prezidențială din 2024 a lucrat pentru Călin Georgescu pe banii PNL.
Mai degrabă din incompetență decât ca urmare a unui plan, deși nu putem exclude nicio variantă.
Faptul că „specialiștii” de la Kensington au continuat să lucreze pentru PNL și după acea gafă costisitoare spune multe despre modul în care își aleg peneliștii specialiștii.
Așa se face că mulți membri ai partidului pe care pare că-l conduce deja fostul premier povesteau aproape convinși că pe Ilie Bolojan îl iubește lumea. Că, iată, lumea a ieșit în stradă în număr mare să-l susțină pe Marele Încruntat.
Doar că atunci când Marius Manole, Oana Pellea și răposatul, dar activul online Mihai Șora au chemat oamenii în stradă la o manifestație pro-Bolojan, nu a prea venit nimeni. Nici măcar inițiatorii.
Marius Manole avea spectacol în țară, Oana Pellea o fi zis că oricum vine lumea puhoi și nu i se va simți lipsa, iar Mihai Șora n-a reușit să iasă de pe Aleea Scriitorilor din cimitirul Bellu.
De-abia în ultimele zile au reușit peneliștii să strângă ceva oameni pe la Oradea, mobilizând activul de partid din capitala Bihorului și pe cei din întregul județ. Să ne înțelegem: nu este nimic rău ca un partid să-și scoată oamenii în stradă pentru a susține un lider. Este chiar recomandabil așa, decât să vedem pseudo societatea civilă defilând cu politicenii pe tricou dar pretinzând că și-a păstrat fecioria apolitică.
În alte orașe mișcarea a fost mult mai puțin convingătoare. Pentru că Oradea și Bihorul sunt captivele acestui om și anturajului său, celelalte orașe și județe ale țării nu.
În schimb, în online dragostea de Bolojan a curs valuri-valuri. Pagini redenumite peste noapte, cu milioane de urmăritori câștigați rapid, postaci de tipul 3 la leu și boți, mulți boți. De-ai noștri, neaoși, geto-daci cu accent ardelenesc. Parte din rețeaua care n-a reușit să-l aducă la putere pe Călin Georgescu și-a mai încercat o dată norocul, forțând răspândirea iubirii necondiționate față de Ilie Bolojan.
[analyse_source url=”https://blitz24.ro/national/bolojan-este-idolul-labagiilor-de-partid-botilor-si-al-like-urilor-cumparate/”]