Cu dor, de pe Valea Buzăului

S-a așezat pur și simplu sub tâmpla dreaptă, cu degetele strânse arcuș lângă, și stivuiește pe obraz, în jos, dorul de ducă. E dorul de a pleca prin județ, pe la noi, pe la Buzău! Cum ar veni, împreună nu am mai pornit de multișor împreună să luăm la pas județul minunat de la Curbura Carpaților. Haideți, să pornim așadar! Pe Valea Buzăului, cea frumos urcătoare până în Cheile Buzăului, cuminți șezânde înainte de Sita Buzăului, de Covasna.

S-a prăvălit tot verdele crud peste valea aceasta! După Berca, poartă a Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului și țintuită-ntre magazine cu cârnați iuți de Pleșcoi, Măgura nu scrie decât o pată curată cu școală frumoasă și coame umbrite până trec spre nuanța turmalinei de care nu ai cum să scapi vreodată din inimă, așa de frumos contrastează galbenul clădirilor cu verdele ce urcă spre pădure.

Casele bătrânești, atât de multe, într-o tihnă ce le aduce distrugerea în final, stau ca niște temerari tercuți bine de-o viață trăită de mult, mult, mult în chicote de copii, miros de supă caldă de găină sacrificată doar sâmbăta pentru familia care se regăsea cu tatăl întors cu cizmele ude înăuntru de munca la pădure, cu copilul revenit după lune de zile la internat, în oraș străin, dar și cu vreun părinte chemat să dea o mână de ajutor la prins șipci, pe peretele din spate, acolo unde mai bătea ploaia de vară. Casele acestea sunt povești ținute între file nescrise. Fâlfâie rar câte o perdea, printr-un ochi de geam spart… nici pisicile curajoase nu mai șed în vârf de par…

E Drumul Oilor, așa îi zice poporul DN 10 Buzău-Brașov. I s-a cam sfârtecat din carosabil, din loc în loc, însă e rai de frumusețe de-a stânga și dreapta lui. Vipereștiul e atât de colorat, iar liniile drumului sunt lungi, drepte, Pătârlagele are zi de târg.

Muntenii cară în traistă nu doar alimente ca pentru o săptămână, ci e timpul răsadurilor de tomate, de ardei și de flori. Se spune că în piața aceasta s-ar vinde cei mai buni mici de pe Valea Buzăului și că la Nehoiu, tot în piață are fi cei mai buni măcelari cu carne proaspătă mereu la vânzare și ciobanii Covasnei, prieteni de zeci de ani ai buzoienilor. Valea aceasta are o magie aparte – ridică nivelul atenției, taie respirația și alină dorul orășeanului, dorul de a călători departe de forfota nesuferită dintre blocuri. Și nu mergem decât fir întins, în lungul drumului, dar, dacă am face dreapta spre tainica patrie a chihlimbarului sau stânga printre blocurile din Pătârlagele care sunt scut în fața unor frumuseți naturale atât de rar promovate?

E o muzică în urechi. Un acordeon revenit de pe malurile Senei care ridică poalele verzi ale fagilor. Se simte muzica aceasta, nu se aude.

În zare țâștește freamătul nehoian. Azi, mai tihnit puțin. Câțiva oameni și-au cumpărat merinde, alții stau de vorbă între blocuri, pe lângă parcul nou destinat copiilor.

Ne oprim la Nehoiu azi. Jos e gara. Un tren care nu a gonit vreodată așteaptă să pornească din nou spre marele oraș. Aici s-au scris multe destine. Unele au pornit din acest punct spre lumi noi, altele au ajuns în Nehoiu și s-au dezvoltat frumos, trainic datorită trenului care le-a purtat și dorul, le-a zăngănit monedele din buzunar, dar i-a făcut oameni mari, de nădejde în lumea asta amestecată! Păstrăm gândul.

Siriul e prea frumos să nu-l străbatem din vorbe, în pași și printre ape într-o scriere cu dor, dar separată.

Fotografiile folosite sunt proprietatea www.buzaulinreportaje.ro