Grindeanu îl acuză pe llie Bolojan de „limbaj fascist” și-l compară cu Liviu Dragnea: „Există viață și după…

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-1/1033f84b-7ef7-4482-9e70-42e7b71fb1ac/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan de „iresponsabilitate” și susține că România poate fi guvernată și în lipsa acestuia. Președintele PSD susține că actuala criză politică ar fi putut fi evitată dacă Ilie Bolojan și-ar fi depus demisia în momentul în care și-a pierdut susținerea politică. Liderul PSD a făcut declarații și despre presupusa alianță cu AUR.

Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan de „limbaj fascist”

Grindeanu a comentat o înregistrare în care Bolojan critica relația cu social-democrații și acuza PSD de aroganță. În secvența video prezentată în emisiune, Ilie Bolojan afirma că este dificil să construiască o relație politică funcțională cu liderii PSD.

„E greu să stai la masă cu cineva care, de mai multe ori, ți-a arătat că nu te respectă (…). PSD, din păcate, s-a comportat într-o manieră arogantă toată această perioadă”, susținea Bolojan într-un podcast.

Reacția lui Sorin Grindeanu a fost una virulentă. Acesta a calificat limbajul folosit de premier drept unul „specific propagandei fasciste”.

„Legat de șobolani, de cămări și așa mai departe… Acest limbaj folosit de Bolojan este un limbaj fascist. Este un exemplu din perioada propagandei fasciste a lui Goebbels, dinainte și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Eu nu-mi permit să vorbesc așa și nu-mi permit să etichetez până la urmă pe unii într-un fel sau altul. Știți, dacă tot a găsit dintr-o dată și a aprins lumina, că tot așa spunem, văd că e un fetiș din ăsta politic, cu cămări, cu lumini aprinse, cu șobolani”, a declarat liderul PSD.

Liderul social-democrat l-a provocat pe premier să sesizeze instituțiile statului dacă are dovezi privind nereguli sau ilegalități.

Promisiuni pentru măsuri sociale

În cazul revenirii la guvernare, PSD promite corectarea unor măsuri fiscale contestate.

Printre priorități se numără eliminarea contribuțiilor la sănătate pentru mame, recalibrarea pragurilor pentru pensionari și relansarea programelor de investiții, inclusiv a programului Rabla.

Grindeanu a susținut și necesitatea indexării pensiilor cu rata inflației în a doua parte a anului.

„Trebuie să repornim programele naționale și (…) să redăm încrederea cetățenilor și investitorilor. Acest guvern nu mai oferă speranță”, a spus liderul PSD.

Critici la adresa politicilor economice

Sorin Grindeanu a lansat și un atac la adresa politicilor economice promovate de actualul Executiv, pe care le consideră un eșec. „Este clar că modelul propus de Ilie Bolojan, bazat pe austeritate și tăieri, nu și-a atins ținta”, a spus liderul PSD.

El a susținut că, în primele luni ale anului, investițiile publice au scăzut cu 6,5 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile statului au crescut.

„Suntem în povestea lui Nastratin Hogea, care și-a învățat măgarul să nu mai mănânce, iar la final măgarul a murit”, a comentat Grindeanu.

„Moțiunea are șanse foarte mari să treacă”

Potrivit lui Grindeanu, numărul mare de semnături strânse pentru moțiune indică o probabilitate ridicată de succes.

În eventualitatea căderii Executivului, liderul social-democrat spune că PSD este pregătit pentru consultările de la Palatul Cotroceni și poate propune un premier.

„Partidul Social Democrat va nominaliza un prim-ministru dacă asta va fi soluția care se degajă în urma consultărilor, fără niciun fel de ezitare”, a declarat Grindeanu. Întrebat dacă ar accepta personal această funcție, acesta a răspuns că nu ar ezita dacă partidul i-ar cere acest lucru.

Întrebat dacă își va da demisia dacă moțiunea nu trece, acesta a răspuns: „Mă cheamă Ilie Bolojan să nu-mi dau demisia? Îmi dau demisia dacă așa se deblochează lucrurile.”

Grindeanu recunoaște discuțiile cu George Simion

Liderul PSD a confirmat că a purtat discuții directe cu George Simion înaintea depunerii moțiunii de cenzură, dar a subliniat că acestea au vizat strict strategia parlamentară.

„Am avut discuții cu George Simion în weekend, explicându-i că există riscul anihilării reciproce a două moțiuni separate și că dacă își dorește cu adevărat să dărâme Guvernul, atunci trebuia o moțiune comună. A fost de acord și s-a întâmplat acest lucru”, a spus Grindeanu.

Andrei Caramitru anticipează o nouă majoritate în jurul lui Bolojan: cum l-ar putea salva „marginalizații” din PSD și AUR

Acesta a negat existența unor condiții sau înțelegeri politice în schimbul susținerii. „Nu ne-a cerut absolut nimic”, a precizat liderul PSD.

„Există viață și după ziua de marți”

„Eu n-am să intru în acest joc și am să vă spun că tactica asta pe care o aplic primul ministru Ilie Bolojan denotă un soi de irresponsabilitate”, a declarat Grindeanu, joi seară, 30 aprilie, invitat în emisiune la Antena 3 CNN.

Acesta a respins ideea potrivit căreia căderea actualului Executiv ar bloca orice perspectivă de formare a unei coaliții pro-europene.

„Se poate guverna România și fără domnia sa. Se pot construi autostrăzi, ca am văzut că dă exemplu în ultimele zile, și s-au construit autostrăzi în România și fără ca Ilie Bolojan să fie prim-ministru. Așa că există viață și după ziua de marți. Și pentru noi trebuie să fie o viață mai bună”, a afirmat liderul PSD.

Grindeanu a declarat că formațiunea pe care o conduce este pregătită să își asume guvernarea și chiar să desemneze un candidat pentru funcția de prim-ministru, în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan va trece în Parlament.

PSD neagă orice înțelegere politică cu AUR

Întrebat despre colaborarea punctuală cu AUR în susținerea moțiunii, Grindeanu a insistat că nu există nicio alianță între cele două formațiuni.

Potrivit acestuia, decizia de a susține o singură moțiune a fost una strategică, pentru a evita fragmentarea voturilor și eșecul demersului parlamentar.

„Exista riscul ca aceste două moțiuni pentru care aveam argumentul colegilor, prin votul dat, să fie unul care să ducă spre eșec. Și atunci n-am făcut decât să maximizez această șansă de a avea o moțiune și de a schimba guvernul”, a explicat el.

Liderul PSD a refuzat însă să catalogheze explicit AUR drept partid extremist, subiect asupra căruia moderatorul a insistat.

„AUR a fost votat de către cetățenii. E al doilea partid din România. PSD n-a făcut înțelegeri, nici măcar la buget, când era foarte simplu să facem acest lucru”, a spus Grindeanu.

Alianța PSD-AUR nu este una de guvernare, susține Gheorghe Piperea, ci „pentru a da jos un guvern care nu vrea să plece”

Totodată, acesta a subliniat că nu își dorește o formulă de guvernare alături de partidul condus de opoziție.

„Nu s-a pus problema. Nu-mi doresc așa ceva. Nu s-a discutat despre o astfel de variantă”, a precizat liderul social-democrat.

Grindeanu: Bolojan ar fi trebuit să demisioneze. Comparația cu Liviu Dragnea

Grindeanu l-a comparat pe premierul Ilie Bolojan cu fostul lider social-democrat Liviu Dragnea, afirmând că ambii aveau 85% grad de neîncredere din partea populaţiei.

„…Liviu Dragnea, care s-a dovedit după aceea, prin dezvoltările ulteriore, unde a dus România (…) Atunci şi acum, de exemplu, ca să fim mai în actualitate, vorbim despre un om, la fel ca Liviu Dragnea, care are 85% încredere negativă şi românii spun – procent de peste 80% că duce România într-o direcţie greşită şi da, dacă se potriveşte cu cineva, Ilie Bolojan se potrivea cu Liviu Dragnea de atunci”, a declarat Sorin Grindeanu.

Președintele PSD susține că actuala criză politică ar fi putut fi evitată dacă Ilie Bolojan și-ar fi depus demisia în momentul în care și-a pierdut susținerea politică.

Grindeanu a adăugat că își dorește ca soluția de după moțiune să fie găsită în interiorul actualei majorități parlamentare, fără alianțe externe.

„Îmi doresc ca soluția postmoțiune să fie una în interiorul acestor partide care au format această majoritate. Asta este ceea ce îmi doresc. De aceea, n-am să intru în această capcană pe care o întinde Ilie Bolojan acum, după mine potopul. Dacă el nu mai este prim-ministru, nu mai poate să existe nici o variantă în interior, după logica domniei sale, nici o variantă în interior acestei coaliții. E fals. Există viață și după Ilie Bolojan prim-ministru”, a conchis liderul PSD.

[analyse_source url=”https://adevarul.ro/politica/grindeanu-critica-strategia-lui-ilie-bolojan-2526490.html”]


Analyse


2026-05-01 06:11:14

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.