DOCUMENTE | Patru proiecte de interzicere a sălilor de jocuri, în Consiliul Local. Consens la păcănele, divergențe la pariuri sportive

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacanele-pag.-1-scaled.webp”]

Nu mai puțin de patru proiecte de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza municipiului Buzău vor fi discutate, joi, la ședința Consiliului Local. Acestea au fost depuse de primarul social-democrat Constantin Toma, de consilierul local Florin Drăgulin, președinte al organizației județene a Uniunii Salvați România, de consilierul local Laurențiu Stîlpeanu, care reprezintă Partidul SOS România, respectiv de consilierii Veronica Aliman și Constantin Toma (tizul primarului), membri ai Alianței pentru Unirea Românilor.

Primele două proiecte propun interzicerea totală a stabilimentelor care au atât aparate de tip slot machine, cât și pariuri sportive, iar celelalte două cer doar eliminarea păcănelelor. În vederea ședinței de joi, trei societăți organizatoare de jocuri de noroc, dar și Compania Națională „Loteria Română” au depus puncte de vedere legate de intenția aleșilor locali de a legifera interzicerea jocurilor de noroc pe raza municipiului.

Care este baza legală

Până de curând, consiliile locale aveau mâinile legate, însă legislația s-a schimbat radical în ultimii doi ani (2024-2026). În prezent, există două mecanisme principale prin care sălile de jocuri de noroc pot fi scoase din comunități, în funcție de mărimea localității. Dacă localitatea are o populație mai mică de 15.000 de locuitori, legea inițiată în 2024 interzice direct funcționarea sălilor de tip slot-machine. Pentru localitățile cu peste 15.000 de locuitori), Guvernul a adoptat la începutul acestui an Ordonanța de Urgență nr. 7/2026, care oferă consiliilor locale „drept de viață și de moarte” asupra acestor afaceri.

Astfel, un consiliu local poate interzice jocurile de noroc prin următoarea procedură: se votează o hotărâre prin care decide dacă pe teritoriul unității administrativ-teritoriale se mai pot desfășura sau nu activități de jocuri de noroc. Chiar dacă o sală are licență națională de la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN), ea are nevoie acum și de o autorizație anuală eliberată de primărie. Consiliul poate refuza emiterea acestor autorizații pe baza propriului regulament; deliberativul local poate decide că jocurile de noroc sunt permise doar în anumite zone (de exemplu, la periferie) și interzise complet în zonele rezidențiale, lângă școli, parcuri sau biserici.

Sălile care au deja licențe ONJN valabile vor putea funcționa până la expirarea acestora (maximum un an), după care primăria nu le mai prelungește autorizația locală. De regulă, jocurile de tip Loto (organizate de Loteria Română) sunt exceptate de la aceste interdicții locale, fiind considerate activități de monopol de stat cu risc social mai scăzut. De asemenea, dacă un consiliu local nu dorește să închidă toate sălile (pentru a nu pierde veniturile la buget), poate folosi pârghia fiscală introdusă tot în 2026: se poate stabili o taxă locală anuală drastică, calculată pe metru pătrat de spațiu comercial, care să facă afacerea neprofitabilă în zonele centrale.

Romeo Lungu a aprins fitilul

Printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook de la finele lunii februarie, președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, deputatul Romeo Lungu, a atras atenția asupra impactului social al acestui fenomen și cere aleșilor locali să folosească pârghiile legale existente pentru a atinge acest scop: „Este timpul să scoatem jocurile de noroc din orașele noastre. Jocurile de noroc au devenit o problemă serioasă pentru multe familii din județul Buzău”, spune Lungu, care sublinia că în spatele acestor activități se află dependență, datorii și situații care afectează stabilitatea familiilor și viitorul copiilor.

Romeo Lungu le-a solicitat în mod special primarilor și consilierilor locali din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, dar și celor din celelalte unități administrativ-teritoriale ale județului, să inițieze și să voteze hotărâri pentru eliminarea jocurilor de noroc din zonele urbane și rurale. „Dacă operatorii doresc să își continue activitatea, o pot face în afara zonelor urbane, pe cheltuiala proprie, fără a afecta viața comunității”, a mai spus Lungu.

Comuna Siriu a dat startul

Comuna Siriu a interzis deja desfășurarea activităților de jocuri de noroc în localitate. În prezent, trei operatori economici au licență pentru derularea de astfel de activități la Siriu. Conform hotărârii adoptate de Consiliul Local, jocurile de noroc nu vor fi închise imediat, ci își vor putea continua activitatea până la expirarea licențelor aflate în vigoare. După acest termen, operatorii nu vor mai obține autorizații pentru menținerea aparatelor pe teritoriul comunei.

Potrivit reprezentanților Primăriei Siriu, decizia eliminării „păcănelelor” are ca scop protejarea populației, în special a tinerilor, de riscurile asociate dependenței de jocuri de noroc.

Care este dimensiunea fenomenului păcănelelor în municipiul Buzău

Nu mai puțin de 306 de săli cu jocuri de noroc care dețin 740 de aparate de tip „slot machine” (păcănele)

funcționează în municipiul Buzău, a anunțat, la începutul lunii martie, viceprimarul Ionuț Apostu într-o postare pe Facebook. Conform acestuia, aceste săli produc venituri care depășesc cu 10% bugetul Primăriei Buzău.

„Există un site oficial unde sunt înregistrate 742 de aparate tip slot machine în Municipiul Buzău. 742 de păcănele. Conform datelor publicate de Ziarul Financiar, un singur aparat generează venituri de aproape 100.000 de euro pe an. Facem un calcul simplu. 742 × 100.000 euro = aproximativ 72 de milioane de euro anual. 72 de milioane de euro. Bani care pleacă din buzunarele buzoienilor. Bani munciți. Bani câștigați greu. Bani care ar trebui să rămână în familie, în educație, în economie locală. Vorbim despre o sumă care înseamnă peste 110% din bugetul local consolidat al municipiului. Imaginați-vă: echivalentul a unui buget și peste o zecime din bugetul orașului se scurge, an de an, în aparate care nu produc nimic durabil. Nu construiesc școli. Nu modernizează spitale. Nu repară străzi. Nu creează viitor. În schimb, creează dependență. Rup familii. Îngroapă speranțe. Transformă salarii în iluzii”, a scris pe Facebook viceprimarul Ionuț Apostu, care a spus și că datele de la Registrul Comerţului arată că în municipiul Buzău funcţionează 306
săli de jocuri de noroc.

Ce spun proiectele de hotărâre depuse

În mare, inițiatorii celor patru proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute joi la ședința Consiliului Local Municipal prevăd interzicerea totală a sălilor cu jocuri de noroc, singura deosebire fiind aceea că reprezentanții SOS România și AUR doresc exceptarea de la această măsură a sălilor de pariuri sportive. De asemenea, toate cele patru proiecte prevăd exceptarea jocurilor de tip Loto organizate de Compania Națională „Loteria Română”.

  • PSD (Constantin Toma):„Se aprobă instituirea interdicției privind desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe teritoriul U.A.T. Municipiul Buzău (…) Sunt exceptate de la interdicție activitățile aflate sub monopolul de stat desfășurate de Compania Națională <Loteria Română> S.A.”.
  • USR (Florin Drăgulin):„Se stabileşte că pe teritoriul U.A.T. Buzău nu se pot desfăşura, în locații fizice, activități de jocuri de noroc (săli de jocuri tip slot-machine, agenții de pariuri, cazinouri, cluburi de poker, săli de bingo) (…) Singura excepție este Compania Națională „Loteria Română” S.A. (monopol de stat)”.
  • SOS România (Laurențiu Stîlpeanu):„Pe raza Municipiului Buzău nu se vor mai emite și nu se vor mai prelungi autorizații de funcționare pentru jocurile de tip slot-machine (păcănele) (…) Excepție: Singura activitate permisă rămâne Compania Națională <Loteria Română> S.A., care deține monopol de stat”.
  • AUR: (Veronica Aliman și Constantin Toma):„Interdicție generală: Se interzice organizarea jocurilor de noroc pe raza municipiului, cu excepția jocurilor loto tradiționale (Loteria Română) și a operatorilor de pariuri sportive (…) Restricții pentru pariuri sportive: Acestea pot funcționa doar în zone nerezidențiale și la o distanță de minimum 500 de metri față de zone rezidențiale, școli, grădinițe, spitale, biblioteci sau alte instituții publice”.

Întrucât un asemenea proiect de hotărâre se adoptă cu majoritate simplă, este clar ce variantă va deveni act normativ.

Avocatul diavolului: ce spun proprietarii de păcănele

Pentru o corectă informare a opiniei publice, menționăm că, în vederea ședinței Consiliului Local Municipal de joi, au depus puncte de vedere atât Compania Națională „Loteria Română”, cât și trei operatori de jocuri de noroc de pe raza municipiului (Max Bet SRL, Intergame Select SRL și Magic Games AB SRL).

În mare, observațiile operatorilor de jocuri de noroc se referă la următoarele aspecte, despre care specificăm că reprezintă exclusiv punctul de vedere al acestora:

  • Piața imobiliară va fi grav afectată: Zeci de spații comerciale vor rămâne goale, nu se vor mai plăti chirii, prețul acestora va scădea dramatic. Industria de jocuri de noroc plătește în medie, în fiecare lună, chirii de aproximativ jumătate de milion de lei în Buzău.
  • Scăderea economiei locale: sute de firme cu care operatorii de jocuri de noroc colaborează local își vor pierde contractele și, în consecință, le va scădea profitabilitatea și impactul în economia locală. Și, dacă adăugăm plata utilităților, Buzău va pierde aproximativ 500.000 de lei în fiecare lună.
  • Creșterea alarmantă a șomajului: Operatorii licențiați de jocuri de noroc au sute de angajați în fiecare oraș în care activează. În contextul economic actual, acestor oameni le va fi greu să își găsească locuri de muncă, iar rata șomajului va exploda în Buzău și în întreaga țară. Mai mult decât atât, angajații operatorilor de jocuri de noroc din Buzău, „pompează” în economia locală peste 850.000 de lei lunar, venituri obținute din salarii, iar pierderea se va resimți în toate sectoarele.
  • Bugetul orașului va scădea dramatic: Închiderea sălilor de jocuri de noroc va duce la scăderea dramatică a colectării de taxe și impozite locale, cu peste 1,4 milioane de lei în fiecare lună.
  • Pericol major, iminent, pentru minori și alte persoane vulnerabile: Interzicerea unui domeniu reglementat, controlat, va duce la explozia pieței negre, în special online. Un site de jocuri de noroc care funcționează ilegal este doar la un click distanță și poate fi accesibil pentru orice copil care are un telefon sau pentru orice persoană vulnerabilă. Nu vor mai exista controale și restricții, nu va mai exista Joc Responsabil
  • Orașele vor rămâne fără entertainment: în ciuda prejudecăților, cazinourile oferă distracție, un loc în care jucătorii vin pentru a se relaxa. Așa cum s-a întâmplat și în Cehia, impactul asupra vieții sociale va fi major. Realitatea, privită în mod obiectiv, arată clar că există cerere pentru activitățile oferite de industria jocurilor de noroc, iar aceasta nu va dispărea prin interzicerea funcționării unor afaceri legale. Ba mai mult, aceste decizii luate în pripă, fără cunoașterea domeniului și a jucătorilor, va atrage după sine o inflație a pieței negre de jocuri de noroc. Spre exemplu, Black Book of Illegal Gambling 2026 – studiu al Institutului de Sociologie al Academiei de Științe din Slovacia – arată că peste 400.000 de cehi au ajuns să joace jocuri de noroc pe site-uri ilegale. Din cauza acestor practici, Cehia pierde lunar taxe în cuantum de aproximativ 16 milioane de dolari.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/documente-patru-proiecte-de-interzicere-a-salilor-de-jocuri-in-consiliul-local-consens-la-pacanele-divergente-la-pariuri-sportive/”]


Analyse


2026-05-01 00:39:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.