[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-d/df34b83d-ffc3-4737-8150-97f9e1c96a23/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Familia lui Sorin Grindeanu, președintele PSD, își ridică o vilă în comuna Dumbrăvița, aflată la marginea Timișoarei. Documentele de urbanism emise în mai 2023 arată că proiectarea imobilului a fost realizată de Addicted Evolution SRL, companie care până în 2022 purta numele Nordis Arhitectură și avea același acționariat ca Nordis Group, dezvoltatorul imobiliar aflat în prezent în vizorul DIICOT, potrivit InsiderTM și G4Media.
Fotografii recente, publicate de cele două surse, surprind stadiul actual al construcției, o casă de aproximativ 700 de metri pătrați, cu subsol, parter, etaj, anexă și garaj.
Întrebat de G4Media cum s-a ajuns ca proiectul casei sale să fie realizat de o firmă asociată grupului Nordis, Grindeanu a respins orice colaborare directă:
„Nu am contract cu nicio firmă din grupul Nordis sau afiliat acestuia”, a declarat liderul PSD.
Liderul PSD a explicat că responsabilitatea aparține constructorilor angajați de familie:
„Am contract cu doi antreprenori generali care se ocupă de toată construcția. Ei, la rândul lor, e posibil să fi încheiat contracte de servicii cu acea firmă.”
Grindeanu a adăugat: „Nu am făcut afaceri cu Nordis Grup. E treaba contractorilor cu cine fac afaceri.”
Proprietățile familiei Grindeanu
Valoarea declarată a construcției se apropie de un milion de lei. În declarația de avere depusă în ianuarie anul trecut, Sorin Grindeanu menționează un teren de 1.420 mp în Dumbrăvița, exact în zona unde se ridică vila.
Președintele PSD mai deține o casă în Giroc, cu o suprafață de 205 mp, iar soția sa, Mihaela Grindeanu, a moștenit o locuință de 147 mp în localitatea Sintar.
Addicted Evolution, fostă Nordis Arhitectură. Datorii de 400.000 de lei către stat
Addicted Evolution SRL, firma care a proiectat vila, a fost înființată înanul 2019, sub numele Nordis Arhitectură SRL. Trei ani mai târziu, în 2022, compania și-a schimbat denumirea și structura acționariatului. Printre beneficiarii actuali se numără Bogdan Radu Alexandru, Vladimir Ciorbă, Emanuel Poștoacă, Cristian Poștoacă, Florin Poștoacă, Ovidiu Penciuc și Mihai Alexandru, nume care apar și în investigațiile DIICOT privind Nordis Group.
Firma a intrat în insolvență în 2025, cumulând datorii de aproximativ 400.000 de lei către stat.
Dosarul penal Nordis și implicațiile politice
DIICOT a reținut, în februarie 2025, mai multe persoane în dosarul Nordis Group, printre care Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, suspectați că ar fi coordonat o schemă prin care ar fi fost delapidați peste 70 de milioane de euro. În dosar sunt investigate infracțiuni precum spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune. Printre persoanele cercetate figurează și Ioana Băsescu și Andreea Cosma.
Deși cei reținuți au fost eliberați, a fost menținut sechestrul pe bunuri și conturi în valoare de zeci de milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, Vladimir Ciorbă, Emanuel Poștoacă și Mihai Alexandru ar fi coordonat gruparea – aceleași nume care apar și în acționariatul Addicted Evolution, firma implicată în proiectarea casei lui Grindeanu.
Zborurile cu avioane private plătite de Nordis
Scandalul Nordis are și o latură politică. G4Media a dezvăluit că Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu și Alfred Simonis au călătorit în 2022 cu avioane private închiriate de Nordis. Sorin Grindeanu a fost pasager în cel puțin două astfel de curse: una pe ruta Nisa–București, după Marele Premiu de Formula 1 din Monaco, și o alta către Madrid. Costurile respectivelor zboruri au fost estimate la zeci de mii de euro fiecare.
Într-un interviu acordat G4Media în februarie 2026, SorinGrindeanu a declarat că regretă respectivele zboruri:
„Au fost o greșeală și spun acest lucru din perspectiva copilului meu. (…) În perioada aceea în care eu am zburat pe banii mei cu Nordis”.
Grindeanu a respins atunci orice legătură cu conducerea grupului:
„Eu n-am avut relație cu Nordis, cu compania respectivă. Pe Laura Vicol am cunoscut-o în Parlament, n-am avut niciun fel de contribuție la numirea ei la comisia juridică și nimic de acest tip.”
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/politica/vila-familiei-grindeanu-proiectata-de-o-firma-din-2525883.html”]