[analyse_image type=”featured” src=”https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21332/23135580/1/11-gherasim-briceag-ceo-deputy-m247global.jpghttps://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21332/23135580/1/11-gherasim-briceag-ceo-deputy-m247global.jpg”]
♦ Compania a finalizat achiziţia Euro Data Center (EUDC) din Braşov, care devine al treilea data center al grupului în România, după cele două existente în Bucureşti. Vânzătorul este EUDC Cloud SRL, o companie braşoveană controlată de Florin Ţibre. Preţul tranzacţiei nu a fost comunicat ♦ Procesul de achiziţie a durat aproximativ 5 luni, fiind facilitat de relaţia comercială preexistentă – M247 Global era deja unul dintre clienţii importanţi ai Euro Data Center înainte de tranzacţie. Investiţia de modernizare a facilităţii din Braşov este „de mai multe milioane de dolari“, fără ca suma exactă să fie comunicată.
M247 Global, furnizor internaţional de servicii de conectivitate, cloud şi colocare cu sediul central în România, are în plan să dezvolte o infrastructură de centre de date pregătite pentru era AI (AI-ready) la nivel local, ca parte a unei strategii prin care operatorul îşi propune să transforme România într-un hub european pentru cloud, business continuity şi infrastructură digitală AI/IoT. Prima piesă concretă a strategiei este achiziţia Euro Data Center (EUDC) din Braşov, anunţată în aprilie 2026, care ridică amprenta operaţională a M247 Global la trei centre de date în România – două în Bucureşti şi unul la Braşov.
„Atât la nivel local, cât şi global, observăm o creştere accelerată a cererii pentru infrastructură digitală, în special în contextul dezvoltării soluţiilor de inteligenţă artificială. Din acest motiv, unul dintre obiectivele noastre principale este să dezvoltăm şi să extindem o infrastructură de tip data center AI-ready, capabilă să susţină cerinţele tot mai complexe ale clienţilor, de la dezvotatori până la organizaţii enterprise“, a declarat pentru ZF Gherasim Briceag, deputy CEO, M247 Global – companie cu afaceri de 30 milioane de euro în 2024.
[analyse_source url=”https://www.zf.ro/business-hi-tech/gherasim-briceag-deputy-ceo-m247-global-vedem-potential-real-romania-23135580″]