[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/circ-scaled.webp”]
Începând de ieri, 24 aprilie, și până pe 3 mai, Buzăul este gazda unui eveniment de excepție dedicat întregii familii. Renumitul Circ Fantazia le-a pregătit spectatorilor ocazii să se bucure de un program artistic de înaltă ținută, susținut de artiști talentați din patru țări.
Numerele de circ vor captiva publicul de toate vârstele, transformând fiecare reprezentație într-o experiență memorabilă, plină de magie, acrobații și voie bună.
Cortul circului care a venit în premieră în Buzău este amplasat pe Aleea Galeriei, lângă KFC, și promite publicului un show de două ore de distracție, iar în weekend două reprezentații. Acestea vor avea loc zilnic, de la ora 18.30. Pentru a oferi mai multe oportunități de vizionare în weekend, programul este extins: sâmbăta vor avea loc spectacole de la orele 15.00 și 18.30, iar duminica de la 11.30 și 15.00; în zilele de luni și marți nu se vor organiza spectacole.
Cei interesați își pot achiziționa biletele în avans, online, accesând site-ul entertix.ro, sau direct de la casieria circului, care va fi deschisă cu două ore înainte de începerea fiecărui spectacol. Pentru noutăți și imagini din culise, organizatorii invită publicul să urmărească paginile oficiale Circul Fantazia de pe rețelele de socializare Facebook, Instagram și TikTok.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/circul-fantazia-la-buzau-pana-pe-3-mai/”]
