[analyse_image type=”featured” src=”https://stiridebuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/vlcsnap-2026-04-24-16h55m37s337.pnghttps://stiridebuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/vlcsnap-2026-04-24-16h55m37s337.png”]
Un copil de 11 ani a supraviețuit ca prin minune după ce a fost electrocutat, într-un incident șocant petrecut în gara din Râmnicu Sărat. Băiatul s-a urcat pe un vagon cisternă, iar totul ar fi pornit de la un pariu cu un prieten. Acum, copilul se află în stare gravă, internat într-un spital din Capitală, cu arsuri extinse pe corp.
„Nu mi-a zis nimic, a plecat la joacă, am crezut că e în părculeț, aici. Am zis unde te duci, tată. Mă duc să mă joc. De atunci nu am mai știut nimic”, ne-a declarat tatăl vitreg.
În timp ce familia îl credea la locul de joacă, Mario ajunsese, de fapt, în celălalt capăt al orașului. Potrivit apropiaților, copilul ar fi mers inițial în cimitir, împreună cu un vecin, pentru a face fotografii.
La întoarcere, cei doi au trecut și prin zona gării, unde băiatul s-a urcat pe un vagon cisternă pentru a se poza. Gestul i-a fost aproape fatal. În apropierea firelor de înaltă tensiune s-a produs un arc electric, iar prin corpul copilului au trecut aproximativ 27.000 de volți.
„Aicea se juca, aici, dar ce o fi căutat acolo, nu știu. Am aprins și candela pentru el. Așa copil bun era. Să-l apere Dumnezeu”, ne-a mărturist o rudă.
Mai mulți martori spun că au auzit o bubuitură puternică, urmată de țipete. Ei au fost cei care au sunat imediat la 112. Salvatorii ajunși la fața locului i-au acordat primul ajutor. În urma electrocutării, copilul a căzut de la peste trei metri înălțime și a suferit și alte leziuni grave.
„Echipajul SMURD a intervenit imediat la față locului, acordând primul ajutor medical, și a solicitat sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Copilul a fost preluat și transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru a fi stabilizat”, a declarat plt. Vlăduț Pârvu, purtător de cuvânt ISU Buzău.
Medicii spun că băiatul a ajuns la spital cu arsuri extrem de grave, pe o mare parte din suprafața corpului. După stabilizare, a fost transferat de urgență cu un elicopter SMURD la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.
„Suprafața corporală afectată a fost undeva la aproximativ 80%. În momentul ăsta, putem spune, copilul este stabil, dar ulterior rămâne de văzut. Este clar că există niște consecințe și, din păcate, prognosticul este destul de rezervat. Dar ăsta este și motivul pentru care a fost transferat la București”, a spus Adrian Zoican, medic UPU Buzău.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz. Băiatul urmează să fie supus mai multor intervenții chirurgicale, deoarece arsurile nu i-au afectat doar pielea, ci și organele interne. Medicii rămân rezervați în privința evoluției sale.

[analyse_source url=”https://stiridebuzau.ro/copil-de-11-ani-electrocutat-dupa-un-pariu-in-gara-din-ramnicu-sarat-27-000-de-volti-i-au-trecut-prin-corp/”]