Atac dur al lui Cezar Preda la adresa colegilor liberali, pe care îi acuză că au pactizat cu PSD

Cezar Preda / FOTO: MediafaxFoto

Cezar Preda l-a atacat dur pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Buzău, liberalul Cristinel Romanescu, lăsând să se înţeleagă că acesta s-ar fi înţeles cu PSD pentru a prelua şefia Consiliului, după ce preşedintele Marian Cristinel Bîgiu a fost suspendat, fiind arestat preventiv pentru luare de mită, informează Mediafax.

“Acum, mai nou, am înţeles că unul vrea chiar să fie preşedintele PSD-ului la Consiliul Judeţean. Îi transmis un mesaj: “Să uite chestia asta, el nu poate să fie liderul Opoziţiei şi în acelaşi timp să fie căţelul de casă al PSD Buzău. Noi n-avem nevoie de funcţii date de PSD. Dacă cineva primeşte funcţie de la PSD cu noi nu mai are ce sta de vorbă, noi suntem în Opoziţie faţă de PSD. Aşa, căţeluşii ăştia care vor funcţii şi avantaje la PSD să plece cu ele cu tot”, acesta e mesajul meu şi le zic să se gândească de două ori”, a declarat Cezar Preda.

Deputatul de Buzău a continuat atacul, îndreptându-şi acuzele spre mai mulţi consilieri care ar fi marionete manevrate de PSD.

“În PNL ceva nu e în regulă, Bîgiu şi-a lăsat nişte cozi de topor. Noi ştiam că şi-a lăsat cozi de topor, pe la Tineret pe finul său, unii consilieri judeţeni, pe la Râmnic, vreo 2 care nu ştiu ce să facă şi votează numai cu primarul Viorel Holban şi când i-am întrebat de ce, îmi spun că au soţia angajată de Boşcodeală şi o dă afară, cam ăsta e PNL. Cozile de topor ale lui Bîgiu”, a afirmat deputatul Cezar Preda. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/atac-dur-al-lui-cezar-preda-la-adresa-colegilor-liberali-pe-care-ii-acuza-ca-au-pactizat-cu-psd-336614


Analyse


2025-03-21 18:13:14

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Conflict politic in PNL

Entity Sentiment:

  • Cezar Preda: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
  • PSD: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Cristinel Romanescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • Marian Cristinel Bigiu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Viorel Holban: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Conflict

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Cezar Preda critica dur colegii liberali pentru colaborarea cu PSD, acuzandu-i de tradare politica.

Summary: Cezar Preda a lansat un atac dur la adresa colegilor liberali, acuzandu-i ca au pactizat cu PSD pentru a obtine functii in Consiliul Judetean Buzau. El a criticat in special pe Cristinel Romanescu si alti consilieri, pe care ii considera marionete ale PSD. Preda a subliniat ca PNL nu ar trebui sa accepte functii de la PSD si a cerut colegilor sa nu colaboreze cu acest partid.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.