Analiză: De ce amenință Șoigu Republica Moldova?

[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=a5703567cd5f81d7eb”]

Analiză: De ce amenință Șoigu Republica Moldova?

Autor: Vitalie Calugareanu (DW) – jurnalist Deutsche Welle
Vineri, 24 Aprilie 2026, ora 10:46
1346 citiri

Rusia încearcă, prin amenințări alarmiste, să determine Chișinăul să renunțe la planul său de readucere a Transnistriei în câmpul constituțional al Republicii Moldova.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a declarat într-un interviu pentru cotidianul rusesc «Komsomolskaia Pravda», că Rusia va întreprinde „toate măsurile necesare și va recurge la toate metodele disponibile pentru a-și apăra cetățenii săi” din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Mai mult, el a spus că retorica autorităților moldovene cu privire la regiunea transnistreană „seamănă din ce în ce mai mult cu declarațiile autorităților ucrainene despre Donbas în 2014” – anul în care Rusia a anexat Crimeea. Șoigu a spus că în Transnistria ar locui peste 220 de mii de ruși și că „interesele și securitatea lor” ar fi în pericol. Asta deși 98% din cei aproximativ 300 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene posedă acte moldovenești de identitate.

Nu a uitat să repete narațiunea preferată a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, despre faptul că guvernarea pro-europeană de la Chișinău ar fi dirijată din exterior și că ar încerca, cu sprijin occidental, să elimine prezența militară rusă din Transnistria. Și fără să fie întrebat, Șoigu a ținut să menționeze neapărat că un incident la uriașele depozite de armament vechi (de pe vremea URSS) de la Cobasna (localitate din regiunea transnistreană aflată la numai 2 kilometri de frontiera cu Ucraina) s-ar solda cu moartea multor oameni și cu o catastrofă ecologică regională.

Chișinăul tace și face

Declarațiile lui Șoigu vin după ce Chișinăul a dezvăluit o parte a planului său de reintegrare economică a Transnistriei până în 2030 cu introducerea administrării provizorii a regiunii separatiste de către UE și după ce Guvernul moldovean i-a declarat indezirabili pe toți șefii comandamentului armatei ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană. „Este clar că autoritățile Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, încearcă să alunge trupele ruse din Transnistria. Chișinăul a privat efectiv conducerea GOTR de dreptul de a circula în afara regiunii transnistrene”, s-a plans Șoigu.

De asemenea, Maia Sandu a lipsit de cetățenia Republicii Moldova mai mulți indivizi de la Tiraspol, care deservesc Rusia și se implică în acțiuni de subminare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Chișinăul a reacționat la ultimele declarații ale lui Șoigu. Vicepremierul moldovean pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, i-a reamintit oficialului rus că prezența militară a Rusiei în Republica Moldova este ilegală: „Poziția noastră este foarte clară – identificarea unei soluții pașnice pentru reintegrarea statului, în baza respectării suveranității și integrității teritoriale în limitele frontierelor recunoscute internațional”, a menționat Chiveri. El a reiterat că Republica Moldova solicită constant retragerea trupelor ruse, amintind de angajamentele asumate de Rusia în acest sens la summitul OSCE de la Istanbul din 1999, care nu au fost respectate până în prezent.


Analyse


2026-04-25 12:21:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.