“Astazi, respectand decizia unanima a conducerii PSD, bazata pe rezultatul consultarii democratice intra -partinice anterioare, am depus la guvern, alaturi de colegii mei din partid, demisia din demnitatea publica de ministru al Justitiei.Acest gest obliga la un bilant public, ceea ce voi face intr-o conferinta de presa saptamana viitoare”, a scris Radu Marinescu pe Facebook. Fosul ministru a subliniat ca “am preluat si indeplinit acest mandat intr-o perioada de mari provocari pentru justitie si statul de drept”. “Independenta, modernizarea, eficienta si credibilitatea justitiei, protejarea drepturilor si libertatilor cetatenesti s-au numarat intre preocuparile mele majore, alaturi de infrastructura, digitalizare, contributia esentiala la efortul de aderare la OCDE, reforma ANP si ANC, elaborarea si avizarea unei legislatii de calitate, a unor strategii multianuale , implementarea normelor europene, succesul cooperarii judiciare internationale si al proiectelor PNRR si multe altele. Am indeplinit astfel obiective importante ale guvernarii , am creat premisele realizarii conform programului pentru altele si am livrat societatii reforme si rezultate pozitive masurabile. Am actionat cu responsabilitate, echilibru, rational si pe baza de dialog, cu credinta ca actul de justitie trebuie sa fie si sa ramana impartial, obiectiv si apolitic, bazat pe adevar ,temeinic si legal stabilit definitiv si nu pe excese iacobine sau pe speculatii subiective”, a mai spus social-democratul.Mai mult, el a tinut sa precizeze faptul ca “nu am facut aceste lucruri singur. Am gasit in Ministerul justitiei o echipa de profesionisti adevarati, alaturi de care eu si echipa cu care am venit am lucrat cu entuziasm, dedicare profesionala si le multumesc tuturor pentru munca asidua depusa pentru rezultatele obtinute”. “Raman dedicat activitatii pana in ultima zi a mandatului meu, cu aceleasi profesionalism si seriozitate care mi-au caracterizat parcursul profesional intr-o viata dedicata dreptului si justitiei. Dumnezeu cu noi, in zi de mare sarbatoare”, a conchis fostul ministru al Justitiei.