Bianca Nohai, de la un „accident” în laborator la Campionatul Mondial de Robotică

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/bianca-nohai-scaled.webp”]

Înainte de a ajunge pe scena mondială de la Houston, acolo unde emoțiile, presiunea și inovația se întâlnesc la cel mai înalt nivel, cele opt echipe care vor reprezenta România la cea mai mare competiție de roboți din lume au trecut printr-un ultim test important: un stagiu intensiv de pregătire desfășurat la Timișoara; acesta este contextul în care zeci de elevi pasionați de tehnologie și inginerie au lucrat timp de patru zile pentru a-și rafina roboții și strategiile de competiție.

Organizat la Universitatea de Vest din Timișoara, programul a funcționat ca un adevărat maraton tehnic menit să finiseze performanțele roboților înainte de plecarea peste Ocean, într-o etapă esențială de pregătire pentru Campionatul Mondial de Robotică din Houston, Statele Unite.

Printre echipele aflate în această etapă finală de antrenament s-au numărat și elevii Colegiului „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, membri ai echipei Heart of RoBots, una dintre formațiile care au reușit calificarea la nivel mondial după un sezon competițional intens și solicitant.

„Un drum început întâmplător, transformat într-o pasiune care mi-a schimbat viața”

Una dintre vocile echipei, Bianca Nohai, elevă în clasa a XI-a la profilul științele naturii, se află la al treilea an de activitate în cadrul programului FIRST Robotics Competition. Pentru ea, parcursul în robotică a început fără o direcție clară, dar a evoluat rapid într-o experiență definitorie.

„Paradoxal, drumul meu în robotică a început complet accidental. Nu știam exact la ce să mă aștept atunci când am pășit pentru prima dată în laboratorul echipei”, mărturisește ea, rememorând începuturile din primul an de liceu, când a intrat pentru prima dată în contact cu programul FIRST Robotics Competition. Deși începutul a fost incert, experiența s-a transformat rapid într-o atracție puternică față de lumea competițiilor tehnice și a colaborării în echipă. „Foarte repede m-am îndrăgostit de tot ceea ce înseamnă competiția FIRST și de valorile care stau la baza ei”, spune eleva, subliniind că, dincolo de tehnologie, competiția pune accent pe oameni și pe modul în care aceștia lucrează împreună.

„Robotica nu este despre roboți, ci despre oameni”

Această filozofie, spune Bianca, a influențat decisiv modul în care își înțelege rolul în echipă și în proiectele dezvoltate. „În această competiție există o idee fundamentală: robotica nu este despre roboți, ci despre oameni. Această filozofie schimbă complet perspectiva asupra tehnologiei și transformă competiția într-un spațiu în care colaborarea, empatia și dorința de a produce schimbări reale devin la fel de importante ca performanța tehnică”, spune eleva.

Pornind de la această viziune, ea a ales să se implice în departamentul Media&PR, unde contribuie la comunicarea publică a proiectelor și la conectarea echipei cu comunitatea. „Din acest motiv am ales să fac parte din departamentul de Media&PR al echipei. Am simțit că aici pot contribui cel mai bine la transmiterea mesajului nostru și la implicarea echipei în proiecte care aduc un impact real în comunitate”, mărturisește Bianca.

Proiecte cu impact real: de la pasiune la aplicații medicale

Unul dintre cele mai importante proiecte ale echipei vizează domeniul medical, mai exact recuperarea neuromotorie, un domeniu aflat la intersecția dintre tehnologie și medicină. „Fiind elevă la profilul științele naturii, medicina este un domeniu care mă pasionează profund. Împreună cu echipa am reușit să transformăm această pasiune într-un proiect concret”, explică tânăra.

Inițiativa a început anul trecut, când echipa a făcut primii pași în dezvoltarea unei soluții tehnologice cu aplicabilitate medicală. În acest an, proiectul a fost extins și îmbunătățit semnificativ, pe baza experienței acumulate. „Anul acesta”, povestește Bianca, „am ridicat ștacheta și am îmbunătățit semnificativ proiectul, pornind de la dificultățile întâlnite în etapa inițială. Am creat un dispozitiv realizat integral de echipa noastră, conceput pentru a sprijini recuperarea neuromotorie, iar obiectivul nostru este ca acesta să poată fi folosit cât mai curând în mod real”.

O echipă unită în spatele performanței

Dincolo de partea tehnică, activitatea în robotică presupune un efort colectiv constant, coordonare și capacitatea de a gestiona presiunea timpului. „A face parte dintr-o echipă de robotică nu este deloc simplu. Suntem mulți, avem idei diferite și fiecare vine cu propria perspectivă. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frumoase lucruri despre Heart of RoBots este unitatea echipei”, mai spune Bianca. Această unitate este des-
crisă de elevi printr-o relație de prietenie care depășește cadrul strict al competiției: „Ne place mereu să spunem că suntem mai întâi prieteni și abia apoi colegi de echipă”.

În perioadele de pregătire intensă, colaborarea devine esențială: „Discutăm mai întâi obiectivele și strategia, iar apoi fiecare membru își asumă sarcinile. De la redactarea documentațiilor pentru competiție până la optimizarea robotului, totul funcționează asemenea unui mecanism bine coordonat”.

De la reconstrucție la performanță internațională

Pentru echipă, ultimii doi ani au reprezentat o perioadă de reconstrucție și maturizare accelerată: „De asemenea”, spune Bianca, „îmi place să spun că noi am crescut împreună. Anul trecut a avut loc o schimbare de generație, când practic echipa a luat-o de la zero”.

Efortul colectiv a dus însă la rezultate importante: calificarea la Campionatul Mondial și reconfirmarea performanței în sezonul următor. „Am muncit foarte mult împreună ca să restabilizăm echipa, iar acest lucru a fost răsplătit prin calificarea la campionatul mondial. Anul acesta ne-am autodepășit și am devenit nu doar campioni naționali, dar ne-am și calificat, pentru a doua oară, la campionatul mondial”, afirmă Bianca.

Performanța are și o dimensiune statistică rară în competiție: „În zece ani de existență a acestei competiții, doar o singură echipă a reușit să se califice de două ori consecutiv”. Chiar și în condiții de stres și termene-limită strânse, echipa spune că reușește să funcționeze unitar. „Chiar dacă uneori ajungem în criză de timp, reușim mereu să depășim aceste momente împreună”, mai spune tânăra.

O lecție dincolo de robotică

Dincolo de performanțele tehnice, experiența în robotică a însemnat pentru Bianca o transformare personală profundă. „Am învățat că nu este întotdeauna important să ai dreptate, ci să asculți și opiniile celor din jur. Am învățat să fiu atentă la emoțiile oamenilor, pentru că fiecare vine cu propriile experiențe și propriile provocări”, povestește ea.

Ea vorbește și despre dezvoltarea abilităților de comunicare și încredere în sine, rezultate ale anilor petrecuți în echipă și în competiții. „Poate cea mai mare schimbare este faptul că robotica m-a ajutat să evoluez personal. De la o persoană timidă am ajuns să fiu mult mai deschisă și mai încrezătoare în mine”, mai spune tânăra.

Privind în urmă, experiența care a început „accidental” a devenit un punct de cotitură. „Astăzi pot spune cu certitudine că acel <accident> care m-a adus în echipa de robotică a fost, de fapt, una dintre cele mai frumoase oportunități din viața mea”, afirmă Bianca.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/bianca-nohai-de-la-un-accident-in-laborator-la-campionatul-mondial-de-robotica/”]


Analyse


2026-04-20 03:09:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.