[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/toma-1-scaled.webp”]
Primarul Constantin Toma, președinte al organizației municipale a Partidului Social Democrat, a lansat un nou atac împotriva conducerii centrale a PSD, care organizează astăzi o consultare internă, prin care 5.000 de membri vor decide dacă formațiunea mai rămâne sau nu la guvernare.
Conducerea PSD și-a intensificat demersurile pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan din fruntea guvernului. Potrivit unor surse politice, strategia social-democraților este clară: retragerea miniștrilor și ieșirea de la guvernare dacă premierul nu pleacă de bunăvoie. „Liderii PSD au pregătit strategia pentru ieșirea de la guvernare, urmând să îl anunțe pe Ilie Bolojan că, dacă nu demisionează din funcția de prim-ministru până în 23 aprilie, miniștrii partidului își vor depune demisiile”, după cum au precizat surse social-democrate citate de Ziare.com. Pentru a oficializa acest demers, PSD a programat pentru astăzi, un vot decisiv pentru retragerea sprijinului politic acordat lui Ilie Bolojan.
Toma este convins că o eventuală instalare a lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria în acest moment de criză ar fi o greșeală; el spune că situația PSD este „disperată” și că partidul a ratat momentul în care ar fi putut impune cu autoritate un premier din propriile rânduri. „Era interesant dacă se angaja de la început la treaba asta, pentru că PSD-ul, având cei mai mulți parlamentari, putea să ia această decizie chiar de la început. Situația e la fel de disperată și acum și nu cred că va avea curajul să preia un Guvern. Ar trebui să aștepte până în aprilie anul viitor. Între timp, situația s-ar îmbunătăți”, a afirmat Toma la Antena3.
Întrebat direct de ce președintele PSD nu ar avea curajul să își asume funcția acum, primarul Buzăului a lansat un atac fără menajamente la adresa liderului său de partid, susținând că o guvernare sub bagheta lui Grindeanu ar fi un dezastru pentru România. „Păi, să-și propună treaba asta, partidul îl susține cu siguranță și va ajunge prim-ministru și va duce țara în cap, partidul l-a dus deja”, a declarat tranșant Constantin Toma.
*
Această ieșire publică a venit într-un moment în care liderii PSD au început să posteze încă de vineri pe rețelele sociale mesaje prin care numără zilele până la referendumul intern la care se va vota dacă partidul continuă cu premierul Ilie Bolojan. Pe paginile de Facebook ale mai multor membri PSD, dar și pe cele ale organizațiilor din țară au apărut mesaje care prevestesc consultarea internă care va avea loc astăzi.
Aproximativ 5.000 de membri ai PSD vor vota, pe 20 aprilie, dacă îi vor retrage sau nu susținerea politică premierului Bolojan în cadrul consultării pe care Sorin Grindeanu a anunțat-o prima oară acum mai bine de cinci luni, la începutul lui decembrie. Liderii PSD se așteaptă ca votul să fie, într-o măsură covârșitoare, pentru retragerea sprijinului lui Bolojan. Apoi, dacă după retragerea sprijinului politic premierul nu-și va da demisia până la ședința de Guvern care are loc de obicei joia, unul dintre principalele scenarii luate în calcul de social-democrați este retragerea miniștrilor din Guvern, dar nu și a secretarilor de stat sau a prefecților.
Miercurea trecută seara, după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan a mers la sediul PNL București, unde i-a anunțat pe liberali că nu-și va da demisia din fruntea Guvernului, conform unei postări a consilierului general PNL Silviu Feroiu. De asemenea, pe 2 aprilie, într-un interviu acordat EuropaFM, întrebat dacă ia în calcul să cedeze presiunii celor de la PSD și să demisioneze, premierul a spus: „Nu iau în calcul o astfel de ipoteză. Caut să mă comport responsabil cât timp am onoarea să ocup această funcție, cât timp suntem într-o situație problematică. Și, sigur, cei care generează crizele, așa cum v-am spus, trebuie să-și asume consecințele acestor lucruri și să acționeze politic așa cum consideră de cuviință”.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/toma-din-nou-de-a-curmezisul-partidului/”]
