Paștele în Bucureștiul de altădată: de la noaptea Învierii cu sunete de tun la picnicuri în Cișmigiu

În
vreme de pace sau de război, săraci sau bogați, tineri sau bătrâni,
bucureștenii au sărbătorit în fiecare primăvară miracolul Învierii, fie că pe
masă au avut un ou roșu și o bucată de pască sau friptură de miel și cozonaci.

La
miezul nopții, un sunet de tun din Dealul
Spirii
vestește începerea serviciului divin. Clopotele bisericilor încep să bată toate deodată, iar
sunetul lor se amestecă, în liniștea nopții sfinte, cu cântările Învierii.
Străzile se umplu încet, încet de oameni care se îndreaptă
să ia Lumină. Conform credinței străvechi, în această
noapte porțile Raiului stau deschise, iar cei care mor în această noapte merg
direct la Dumnezeu, fără judecată, căci le sunt iertate toate păcatele.

Când se
luminează, credincioșii se întorc de la biserici cu lumânările aprinse în mână.
Străin sau cunoscut întâlnit pe drum își spun: „Hristos a înviat!“ și se răspunde „Adevărat a înviat!“.
Apoi, urmează ospățul: cozonaci pufoși, plini cu nucă, cacao și rahat, vin cu
aroma toamnei în el, ouă roșii. Afară se trage un foc de revolver. Este un
obicei la care, spuneau atunci bucureștenii, trebuie renunțat, căci din cauza
aceasta a izbucnit în oraș focul cel mare în anul 1847 care a distrus mare
parte din case. Când e trecut de prânz, lumea mișună pe străzi. Copiii,
îmbrăcați în haine de sărbătoare, se bucură de sărbătoare mai ceva ca părinții
și bunicii care după atâta post pot să se înfrupte din carnea de miel gătită în
cuptor cu ierburi aromate.

Așa se
bucurau bucureștenii de Paște în secolul al XIX-lea. Treptat, lumea a început să schimbe obiceiurile, să ciocnească ouăle la
picnic, în parcurile scăldate în primele raze de soare
ale primăverii. La Bordei sau Herăstrău, scria „Foaia Populară“ în anul 1899,
se ciocnesc ouă roșii și se închină și acolo un „Hristos a înviat!“, însă pe iarbă verde: „Mititeii cu usturoi,
fleicile și pastrama cea gustoasă cer întruna cârciumarului să mai vie o ulcică
de vin. Alții se amuză pe la «Stan Țăranul», cunoscuta grădină cu tradiționalul
«Dulap» care pentru două ore îi dă învârtita de cincisprezece ori. Pe aici se înfundă mai mult
flăcăi de pe la prăvălii și bieții soldați care vin să mai uite de ghionturile
lui don Vagmistru, dându-se în dulap la braț cu scumpele lor adorate. Copiii
mai drăcoși găsesc o mare plăcere ca în momentul când sunt în vârful dulapului
s-asvârle cu plesnitori la picioarele fetelor, care le ochisese din treacăt.
Alții se fac roată în jurul vreunui vechiu fabricant de bidinele, azi mare
cofetar, fabricant de înghețată, care își laudă întruna marfa. Tocmai în fundul
curței un moș și o babă fac de zor calde floricele. Mai la o parte, în mijlocul
prafului, la scârțâitul unei viori vechi, se întinde o horă țeapănă. Bătrânii
privesc cu drag“.

Altă
lume pestriță, în Cișmigiu. Aici, nota autorul, „nenumărate panorame atrag cu
duiumul publicul înăuntru prin diferite mijloace: unii scot panglice și alții
ace cu gămălie, astea afară bine înțeles, căci scamatoriile din înăuntru sunt
mai grozave. Dar călușeii! Călușeii se învârtesc cu iuțeala fulgerului în timp
ce o tobă spartă sună întruna și un țigan bătrân cântă dintr-un flaut. Lacul
Cișmigiu e împestrițat de amatori care vor să se plimbe cu bărcile. În jurul
lacului copiii stau droae și privesc“.

Primele
influențe occidentale

În
secolul al XIX-lea, odată cu modernizarea orașului, tradițiile pascale au
început să îmbine elemente religioase cu influențe occidentale, spune pentru „Weekend Adevărul“
muzeograful Ionuț Alexandru Banu de la Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae
Minovici“. „Relatările unor autori precum Ion Ghica şi Constantin Bacalbașa
surprind atmosfera sărbătorii în Capitală: plimbările pe Calea Victoriei în
haine de sărbătoare, vizitele protocolare și balurile organizate în zilele
următoare Paștelui“.

În
Bucureștiul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, perioada Paștelui marca nu
doar un moment religios, ci și debutul sezonului de promenadă în aer liber.
„După slujbele și mesele festive, bucureștenii, în special elita, obișnuiau să
iasă în grădini publice și spații verzi, care deveneau veritabile centre de
sociabilitate. Printre cele mai frecventate se număra Grădina Cișmigiu,
amenajată în forma sa modernă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea.
Aceasta devenise rapid locul predilect pentru plimbări elegante, întâlniri
mondene și afișarea noilor mode vestimentare, mai ales în zilele de Paști, când
orașul căpăta un aer festiv. O altă zonă importantă era Șoseaua Kiseleff, care
funcționa ca un spațiu de promenadă aristocratică. Aici aveau loc parade de trăsuri
și plimbări pedestre, într-un ritual social bine codificat, cu traseul până în
cel mai nordic
punct al Capitalei – Vila Minovici sau vila cu clopoței, devenită un etalon. De
asemenea, Grădina Icoanei, Grădina Mitropoliei erau frecventate, mai ales datorită
proximității față de lăcașuri de cult importante. După participarea la slujbe,
credincioșii continuau socializarea în aceste spații, unde atmosfera era
familială“, spune muzeograful, care ne poartă în Bucureștiul de altădată.

În
mahalale existau grădini mai mici sau livezi private, unde comunitățile locale
organizau petreceri câmpenești. Acestea păstrau un caracter mai tradițional, cu
muzică lăutărească și mese în aer liber, oferind o contrapondere la
rafinamentul spațiilor frecventate de elite.

Prăvălii
și târguri

În
Bucureștiul secolului al XVII-lea exista vestitul „Târgul de Afară“,
transformat în secolul al XIX-lea în „Târgul Moșilor“ – zona de
astăzi a Pieței Obor. Organizate în perioada Sărbătorilor
Pascale, aceste târguri sezoniere și piețe animate reflectau atât nevoile
gospodărești, cât și dimensiunea festivă a sărbătorii. Unul dintre cele mai
importante spații comerciale, Târgul de Afară, era amplasat în zona de margine
a orașului, unde producători din împrejurimi veneau să vândă produse alimentare
și animale. În preajma Paștelui, aici se comercializau în special miei, ouă,
brânzeturi, dar și vinuri, produse specifice pentru masa pascală.

Povestea Cișmigiului, parcul boem al Bucureștilor care a fost amenajat pe balta lui Dura Neguţătorul. Primul peisagist a fost arhitectul gradinilor imperiale din Viena

De
asemenea, Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei, găzduia o serie de
prăvălii și tarabe temporare, unde bucureștenii puteau cumpăra produse mai
rafinate: cozonaci, dulciuri orientale, mirodenii şi țesături pentru haine noi
de sărbătoare. Achiziția de vestimentație nouă era un obicei bine înrădăcinat,
simbolizând reînnoirea și statutul social.

În zona
Hanul lui Manuc și a altor hanuri comerciale, târgurile căpătau un caracter
cosmopolit. „Negustori greci, armeni sau balcanici aduceau mărfuri variate, de
la obiecte de podoabă, vase, mirodenii rare și chiar jucării pentru copii,
cumpărate adesea ca daruri pascale. Nu lipseau nici piețele specializate,
precum cele din jurul bisericilor mari – de exemplu, în proximitatea Dealului
Mitropoliei se vindeau lumânări, icoane, tămâie și alte obiecte de cult“,
descrie Ionuț Alexandru Banu atmosfera Bucureștiului de altădată.

La
slujbă, cu decorații, mănuși roșii și centuri

Odată cu
trecerea anilor, slujbele se țineau conform
unor ceremonii dinainte stabilite până la cel mai mic
detaliu. În anul 1946 se anunța în presă că în seara de Vinerea Mare, la ora
19.30 se oficia Prohodul în Biserica Sfintei Patriarhii de către Î.P.S.S. Nicodim, Patriarhul României, înconjurat de Clerul
Patriarhiei. Erau prezenți, pe lângă președintele Consiliului de Miniștri, înalte oficialități și
episcopii care se aflau în Capitală. Ceremonia de Înviere se oficia la Biserica
Sfintei Patriarhii, scria ziarul „Timpul“, în Sâmbăta Mare, la ora 24.00. Tot de aici aflăm și
programul slujbei. „Momentul când Î.P.S.S. Nicodim, Patriarhul României,
exclamă «Hristos a înviat!» se va anunța Capitalei prin 101 tunuri de pe Dealul
Spirei. Conform vechilor tradiţiuni, se va ceti Evanghelia Sfântului loan. La
finele ceremoniei, Î.P.S.S. Patriarhul Nicodim va lua în mână Sfânta Cruce,
înaintea căreia se vor închina asistenţii“.

De o
atenție deosebită se bucura ținuta pe care cei invitați erau obligați să o
poarte în zilele de Paște. Astfel, pentru Vinerea Mare, membrii Guvernului şi
reprezentanţii autorităţilor civile trebuiau să poarte uniforma, centură de
piele, mănuşi maron, cămaşă şi cravată albastră; Comandorii, numai Ordinul de
Malta, care se aşază la guler, în locul cravatei albastre; Decoraţii şi Mari
Cruci (fără Cordon); magistrații trebuiau să vină cu roba, iar militarii să
poarte ținuta nr. 6, kaki, compusă din veston, pantaloni, cizme negre, centură
de piele, sabie, mănuşi roşii, şapcă, decoraţiuni fără Cordon. În Sâmbăta Mare,
membrii Guvernului şi reprezentanţii autorităţilor civile trebuiau să aibă
uniforma de ceremonie și decorații, iar militarii, la fel.

Spectacole
de operă și filme în zilele de sărbătoare

Chiar și
în vreme de război, autoritățile se îngrijeau ca locuitorii Bucureștiului să
aibă parte de Sărbători Pascale atât cât se putea. Astfel, magazinele
alimentare din toate cartierele își prelungeau programul de lucru până la ora
20.00, adică cu o oră mai mult, iar atelierele de frizerie şi coafură își
prelungeau programul până la ora 21.00. De asemenea, scria presa din anul 1943, „pieţele şi
halele vor închide seara la orele 18 în loc de 16, afară de cazul când Subsecretariatul de
stat al aprovizionării va găsi de cuviinţă să modifice aceste ore, în raport cu
nevoile dc aprovizionare ale populaţiei“. Din a treia zi de Paște, respectiv 27
aprilie 1943, „toate întreprinderile industriale şi comerciale îşi vor relua
activitatea în conformitate cu orarul de lucru obişnuit, adică respectând orele
de deschidere şi închidere anterioare 
publicării prezentei deciziuni“.

Cum se organizau balurile de altădată, locul unde se încheiau căsătorii. Povestea regelui travestit al cărui costum inflamabil a luat foc

Spectacolele
continuau chiar și în zilele de sărbătoare. Conform programului anunțat, în anul 1942, duminică, 5 aprilie, în
prima zi de Paște, la Opera Română era programat la matineu „Rigoletto“, iar
seara „Faust“. Și Teatrul Național avea spectacolele „Hamlet“ la matineu și
seara „Iancu Jianu“. Își așteptau spectatorii și „Studio“, „Munca“ și „Lumina
Sărindar“ și teatrele „Tudor Mușatescu“ și „Alhambra“.
Cinematografele rulau filme de zile mari: „Primii fiori“ la ARO, „De la
Alcatraz la Madrid“ la Regal și „Vinerea neagră“ la Palas Bulevard.

Paștele
Săracului

Nu toți
bucureștenii aveau ce pune pe masa de Paște, iar pentru mulți Învierea era doar o noapte ca
multe altele. În anul 1946, scria „Gazeta Municipală“: „Comitetele
circumscripțiilor Partidului Național Liberal au decis ca și în acest an să
pornească marea operă de ajutorare a săracilor și copiilor nevoiași din acest
sector denumită Paștele Săracului, care a fost inițiativa avocatului Nicolae
Trestianu, președintele organizației. Pentru strângerea de fonduri, se anunță organizarea în seara
zilei de 9 aprilie în sala Roxy de pe strada Lipscani a unui festival artistic
urmat de o seară de dans care va fi dat cu concursul secțiilor feministe de sub
președinția dnei Angela, prof. Moșoiu și a secțiilor tineretului național
liberal din culoare. Pe lângă asta, se anunță strângerea de fonduri, articole
de îmbrăcăminte și încălțăminte de la toți cetățenii avuți din sector“. Ajutorarea
oamenilor nevoiași nu se limita doar în perioada Sărbătorilor Pascale, ci se
anunța înființarea a încă două dispensare medicale în cartierele Mihai Bravu și
Dudești, unde consultațiile erau gratuite.