Guvernul a evaluat stadiul ţintelor şi jaloanelor aferente PNRR

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F4%2F9%2F226705%2F17757482261b0e184b.jpg&w=960&h=540&c=1″]

România va primi până la sfârşitul lunii un răspuns de la Comisia Europeană cu privire la Cererile de plată 3 şi 4 din PNRR”, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru. “Mai sunt câteva clarificări tehnice“, a declarat el într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, după şedinţa de guvern în care a fost analizat stadiul ţintelor şi jaloanelor aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Are detalii Petruţa Obrejan: “Nu există niciun scenariu luat în calcul de guvern prin care reformele angajate în PNRR să nu fie duse la bun sfârşit până în luna august. Din contră, ele vor fi monitorizate atent“, a declarat ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, precizând că penalităţile pentru fiecare reformă neîndeplinită sunt consistente.

Dragoş Pîslaru: Ne referim la reformele care au o penalizare substanţială sau sunt reformele, dacă veţi, critice, în valoare fiecare dintre ele estimată de peste 770 de milioane de euro. Acest demers face parte din ceea ce Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene face în parteneriat cu ministerile de linie de câteva luni, şi anume, de a ne asigura că ducem la bun sfârşit PNRR-ul până pe 31 august, şi pe componenta de investiţii şi pe partea de reforme.

Chiar dacă este o perioadă sensibilă la nivel internaţional, autorităţile au o prioritate naţională în a îndeplini angajamentele asumate în PNRR“, spunea Dragoş Pîslaru, amintind că există deja de câteva luni un mecanism prin care se poate observa stadiul de implementare al ţintelor şi jaloanelor, dar şi al zonelor de risc, chiar pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Dragoş Pîslaru: Din aceste 179 de ţinte şi jaloane, 45 de ţinte şi jaloane sunt aferente reformelor, iar 134 de ţinte şi jaloane sunt aferente investiţiilor şi din acest număr de ţinte şi jaloane, practic, avem circa o treime care sunt îndeplinite complet, o treime care sunt într-o zonă pe care o avem cu galben, în care lucrurile arată bine, şi o treime unde există acest risc ridicat, 65 de ţinte şi jaloane din totalul de 179.”/editor Florin Lepadatu/

[analyse_source url=”https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/guvernul-a-evaluat-stadiul-tintelor-si-jaloanelor-aferente-pnrr-id226705.html”]


Analyse


2026-04-12 17:57:17

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.