[analyse_image type=”featured” src=”https://media.realitatea.net/multimedia/image/202604/w1920/INSTANT_LUCESCU_ARENA_NATIONALA_04_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_8b4bbb95c7.jpg”]
<!–
–>
„Ministerul Afacerilor Interne, precum şi Clubul Dinamo Bucureşti, întreaga familie a MAI, eu personal şi toată conducerea clubului Dinamo, ne exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârşit şi patriotul Mircea Lucescu, precum şi regretul profund pentru plecarea prematură a dumnealui din această lume. Marele Mircea Lucescu a revoluţionat fotbalul românesc şi a devenit o valoare naţională recunoscută în întreaga lume. În semn de respect pentru aceste lucruri minunate pe care le-a adus în fotbalul românesc, am decis iniţierea procedurilor legale pentru a numi viitorul stadion «Dinamo – Mircea Lucescu»”, a declarat Predoiu, prezent la Arena Naţională alături de secretarul de stat Bogdan pentru a-i aduce un ultim omagiu legendarului antrenor.
Mircea Lucescu a murit, marţi, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială.
Sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost depus miercuri, la Arena Naţională, iar toţi cei care l-au iubit şi preţuit îşi pot lua rămas bun până joi la ora 20.00.
Mircea Lucescu va fi înmormântat, vineri, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.
,,Ministerul Afacerilor Interne, precum si Clubul Dinamo Bucuresti, intreaga familie a MAI, eu personal si toata conducerea clubului Dinamo, ne exprimam respectul pentru omul, profesionistul desavarsit si patriotul Mircea Lucescu, precum si regretul profund pentru plecarea prematura a dumnealui din aceasta lume. Marele Mircea Lucescu a revolutionat fotbalul romanesc si a devenit o valoare nationala recunoscuta in intreaga lume. In semn de respect pentru aceste lucruri minunate pe care le-a adus in fotbalul romanesc, am decis initierea procedurilor legale pentru a numi viitorul stadion <<Dinamo – Mircea Lucescu>>”, a declarat Predoiu, prezent la Arena Nationala alaturi de secretarul de stat Bogdan pentru a-i aduce un ultim omagiu legendarului antrenor. Mircea Lucescu a murit, marti, la varsta de 80 de ani. El a condus ultimul sau meci in 26 martie, cand nationala Romaniei a fost invinsa de Turcia in barajul pentru Cupa Mondiala.Sicriul cu trupul sau neinsufletit a fost depus miercuri, la Arena Nationala, iar toti cei care l-au iubit si pretuit isi pot lua ramas bun pana joi la ora 20.00.Mircea Lucescu va fi inmormantat, vineri, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.
[analyse_source url=”https://www.realitatea.net/stiri/sport/omagiu-pentru-mircea-lucescu-stadionul-dinamo-ar-putea-sai-poarte-numele_69d779003036c93cf91dfbe2″]