Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/04/drum-sanandrei1.jpg”]

Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei

Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen.

Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a început turnarea primului strat de asfalt pe drumul care leagă Timișoara de comuna Sânandrei. În urmă cu mai puțin de două luni am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru lărgirea la patru benzi a acestui sector de drum, iar astăzi constructorul așterne primul strat de asfalt”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, administratorul drumului.

El spune că e mulțumit de ritmul lucrărilor, dar cere păstrarea acestui ritm și finalizarea lucrărilor înainte de termen. ”Lucrurile se mișcă foarte bine aici, se avansează într-un ritm bun și dacă păstrăm cadența putem finaliza lucrarea înainte de termenul prevăzut în contract. Lărgirea la patru benzi a acestui drum este necesară pentru că o localitate aflată într-un amplu proces de dezvoltare, așa cum e Sânandrei, are nevoie de o infrastructură serioasă. Proiectul prevede, pe lângă două benzi pe sensul de mers, amenajarea de trotuare, piste de biciclete, șanțuri cu rigole sau iluminat public”, a mai subliniat Simonis.

La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice

O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția…
Citeşte tot articolulCiteste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

„Anatomia unei țepe”. Dezbatere pe tema fraudelor online la UPT

Subiect actual de interes. Cum sunt construite escrocheriile online și de ce funcționează atât de bine? Ce indică asta despre societatea în care trăim? Pe 16 aprilie 2026, ora 19:00, la UPT Campus Creativ Timișoara se va desfășura o dezbatere despre fraudele online din perspective psiho-politice, alături de Vlad Adamescu, Cristina Negură și Alex Lungu….
Citeşte tot articolulCiteste articolul „Anatomia unei țepe”. Dezbatere pe tema fraudelor online la UPT

cciat
Citeşte tot articolulCiteste articolul Legislația privind protecția consumatorilor – obligații și riscuri pentru operatorii economici, prezentată la CCIAT
O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția… Citeşte tot articolulCiteste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice

Aproape 44 de milioane de lei din fondul la dispoziția consiliului județean pentru unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș pe anul 2026 au fost repartizate miercuri, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare a Consiliului Județean Timiș. Cei mai mulți bani au fost trimiși către Lugoj, 1,8 milioane de lei, iar Timișoara nu va beneficia… Citeşte tot articolulCiteste articolul Consiliul Județean Timiș a repartizat sumele pentru comunități provenite de la bugetul de stat și cele pentru drumuri din cotele de TVA

Subiect actual de interes. Cum sunt construite escrocheriile online și de ce funcționează atât de bine? Ce indică asta despre societatea în care trăim? Pe 16 aprilie 2026, ora 19:00, la UPT Campus Creativ Timișoara se va desfășura o dezbatere despre fraudele online din perspective psiho-politice, alături de Vlad Adamescu, Cristina Negură și Alex Lungu…. Citeşte tot articolulCiteste articolul „Anatomia unei țepe”. Dezbatere pe tema fraudelor online la UPT
Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen. Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a… Citeşte tot articolulCiteste articolul Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei

Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va… Citeşte tot articolulCiteste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN

Lucrările desfășurate la reabilitarea Podului Muncii continuă într-un ritm alert. Imediat după Paști se va realiza și ridicarea tablierului vechi din plăci de beton instalat în prezent pe pod. Lucrările au făcut necesară închiderea circulației rutiere. Dar, bretelele laterale pot fi folosite pentru a ajunge pe Splaiul Vladimirescu sau pe Splaiul Titulescu, iar de aici… Citeşte tot articolulCiteste articolul Constructorul pregătește ridicarea tablierului din beton de pe Podul Muncii/FOTO

În județul Timiș rata șomajului la finalul lunii martie a ajuns la 1,04%, în scădere cu 0,05% față de luna precedentă. Numărul șomerilor înregistrați este mai mic cu 182 de persoane, iar 599 de șomeri înregistați au fost încadrați în muncă. La începutul anului 2026 rata șomajului era 1,08%. Rata șomajului este de 1,26% în… Citeşte tot articolulCiteste articolul Șomajul este în scădere în Timiș

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM… Citeşte tot articolulCiteste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă… Citeşte tot articolulCiteste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off

În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele… Citeşte tot articolulCiteste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/04/au-fost-asfaltate-primele-portiuni-din-extinderea-drumului-judetean-spre-sanandrei_466002.html”]

Analyse

2026-04-11 11:07:03

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.