[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/plati-apia.webp”]
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a înregistrat, în primele două săptămâni ale Campaniei 2026, desfășurată între 16 și 31 martie, un total de 116.482 de cereri de plată pentru o suprafață de 432.739,65 hectare.
Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 5 iunie 2026, inclusiv, potrivit unui comunicat APIA. La nivelul Centrului Județean Buzău au fost depuse 2.340 de cereri de plată, pentru o suprafață de 9202,91 ha.
Fermierii sunt contactați de funcționarii APIA pentru a fi programați la depunerea cererilor. Este important ca aceștia să respecte data și ora stabilite. O singură cerere de plată se poate depune, chiar dacă solicitantul utilizează terenuri sau exploatații cu cod ANSVSA în localități sau județe diferite. De asemenea, fermierii beneficiari trebuie să își actualizeze informațiile pentru Campania 2026.
Cererea de plată, împreună cu declarația de suprafață, se completează prin aplicația geospațială AGI Online, conform instrucțiunilor disponibile pe site-ul APIA.
Pentru fermierii care accesează scheme din sectorul zootehnic, este necesară completarea declarației specifice sectorului, înainte de accesarea AGI Online, conform programării stabilite cu funcționarii APIA.
APIA atrage atenția că responsabilitatea pentru legalitatea și valabilitatea documentelor revine fermierului sau autorității emitente. Semnarea cererii de plată este obligatorie, iar agenția încurajează utilizarea semnăturii electronice
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/apia-peste-2-000-de-cereri-de-plata-depuse-la-buzau/”]
